Cauta un cuvant


care - CÁRE pron. interog.-rel. I. (Pronume relativ; are rol de conjuncţie, ca element de legătură între propoziţia regentă unde se află numele căruia îi ţine locul şi propoziţia subordonată). 1. (Introduce propoziţii atributive) Cartea pe care trebuia să ţi-o aduc am pierdut-o. ♢ (Introduce propoziţii atributive circumstanţiale) a) (Cu nuanţă finală) Să ia călăuză din sat, care să le arate drumul. b) (Cu nuanţă condiţională) Ce holeră ar fi aceea care i-ar lăsa neatinşi pe oamenii mei? 2. (Cu valoare de pronume demonstrativ) Cel ce, cine; acela..., ce... ♦ (Cu sens neutru) Ceea ce. ♢ Loc. conj. După care = după aceea. Care va (sau vra) să zică = ceea ce înseamnă, prin urmare. 3. (Cu valoare de pronume nehotărât) a) Fiecare. Le porunci să meargă care pe unde va putea. ♢ Expr. (Să) nu care cumva = nu cumva să... Nu care cumva... ? = (oare) nu cumva... ? b) (în corelaţie cu sine însuşi exprimă ideea de opozitie sau de distribuţie) Unul... altul, acesta... acela..., parte... parte... ♢ Expr. Care (mai) de care = unul mai mult (sau mai tare) decât altul, pe întrecute. II. (Pronume interogativ, folosit pentru a afla despre cine sau despre ce este vorba ori în ce fel se prezintă o fiinţă sau un lucru) Care n-a înţeles întrebarea? ♢ (Introduce propoziţii interogative indirecte) L-a întrebat care îi place mai mult. ♢ Expr. Care alta? = ce altceva? Care pe care? = care din doi e mai tare? ♢ (Cu valoare de adjectiv interogativ) Care om nu ţine la viaţa lui? [Gen.-dat. sg. m. căruia, f. căreia, gen.-dat. pl. m. şi f. cărora; (când are valoare de adjectiv interog.-rel.) gen.-dat. sg. m. cărui, f. cărei, gen.-dat. pl. m. şi f. căror. Nom. sg. m. şi: (înv.) carele; nom. pl. m. şi f. şi: cari] – Lat. qualis.

care - CÁRE pron. interog.-rel. I. (Pronume relativ; are rol de conjuncţie, ca element de legătură între propoziţia regentă unde se află numele căruia îi ţine locul şi propoziţia subordonată). 1. (Introduce propoziţii atributive) Cartea pe care trebuia să ţi-o aduc am pierdut-o. ♢ (Introduce propoziţii atributive circumstanţiale) a) (Cu nuanţă finală) Să ia călăuză din sat, care să le arate drumul. b) (Cu nuanţă condiţională) Ce holeră ar fi aceea care i-ar lăsa neatinşi pe oamenii mei? 2. (Cu valoare de pronume demonstrativ) Cel ce, cine; acela..., ce... ♦ (Cu sens neutru) Ceea ce. ♢ Loc. conj. După care = după aceea. Care va (sau vra) să zică = ceea ce înseamnă, prin urmare. 3. (Cu valoare de pronume nehotărât) a) Fiecare. Le porunci să meargă care pe unde va putea. ♢ Expr. (Să) nu care cumva = nu cumva să... Nu care cumva... ? = (oare) nu cumva... ? b) (în corelaţie cu sine însuşi exprimă ideea de opozitie sau de distribuţie) Unul... altul, acesta... acela..., parte... parte... ♢ Expr. Care (mai) de care = unul mai mult (sau mai tare) decât altul, pe întrecute. II. (Pronume interogativ, folosit pentru a afla despre cine sau despre ce este vorba ori în ce fel se prezintă o fiinţă sau un lucru) Care n-a înţeles întrebarea? ♢ (Introduce propoziţii interogative indirecte) L-a întrebat care îi place mai mult. ♢ Expr. Care alta? = ce altceva? Care pe care? = care din doi e mai tare? ♢ (Cu valoare de adjectiv interogativ) Care om nu ţine la viaţa lui? [Gen.-dat. sg. m. căruia, f. căreia, gen.-dat. pl. m. şi f. cărora; (când are valoare de adjectiv interog.-rel.) gen.-dat. sg. m. cărui, f. cărei, gen.-dat. pl. m. şi f. căror. Nom. sg. m. şi: (înv.) carele; nom. pl. m. şi f. şi: cari] – Lat. qualis. CÁRE pron., adj. 1. pron. v. cine. (~ vine la mine?) 2. adj. v. ce. (~ vânt te-a adus pe aici?) 3. pron. ce, (pop.) de. (Cei ~ priveau.)

care - CÁRE pron. interog.-rel. I. (Pronume relativ; are rol de conjuncţie, ca element de legătură între propoziţia regentă unde se află numele căruia îi ţine locul şi propoziţia subordonată). 1. (Introduce propoziţii atributive) Cartea pe care trebuia să ţi-o aduc am pierdut-o. ♢ (Introduce propoziţii atributive circumstanţiale) a) (Cu nuanţă finală) Să ia călăuză din sat, care să le arate drumul. b) (Cu nuanţă condiţională) Ce holeră ar fi aceea care i-ar lăsa neatinşi pe oamenii mei? 2. (Cu valoare de pronume demonstrativ) Cel ce, cine; acela..., ce... ♦ (Cu sens neutru) Ceea ce. ♢ Loc. conj. După care = după aceea. Care va (sau vra) să zică = ceea ce înseamnă, prin urmare. 3. (Cu valoare de pronume nehotărât) a) Fiecare. Le porunci să meargă care pe unde va putea. ♢ Expr. (Să) nu care cumva = nu cumva să... Nu care cumva... ? = (oare) nu cumva... ? b) (în corelaţie cu sine însuşi exprimă ideea de opozitie sau de distribuţie) Unul... altul, acesta... acela..., parte... parte... ♢ Expr. Care (mai) de care = unul mai mult (sau mai tare) decât altul, pe întrecute. II. (Pronume interogativ, folosit pentru a afla despre cine sau despre ce este vorba ori în ce fel se prezintă o fiinţă sau un lucru) Care n-a înţeles întrebarea? ♢ (Introduce propoziţii interogative indirecte) L-a întrebat care îi place mai mult. ♢ Expr. Care alta? = ce altceva? Care pe care? = care din doi e mai tare? ♢ (Cu valoare de adjectiv interogativ) Care om nu ţine la viaţa lui? [Gen.-dat. sg. m. căruia, f. căreia, gen.-dat. pl. m. şi f. cărora; (când are valoare de adjectiv interog.-rel.) gen.-dat. sg. m. cărui, f. cărei, gen.-dat. pl. m. şi f. căror. Nom. sg. m. şi: (înv.) carele; nom. pl. m. şi f. şi: cari] – Lat. qualis. CÁRE pron., adj. 1. pron. v. cine. (~ vine la mine?) 2. adj. v. ce. (~ vânt te-a adus pe aici?) 3. pron. ce, (pop.) de. (Cei ~ priveau.) CÁRE pron. v. cine, fiecare, fiecine, oricare, oricine, orişicare, orişicine.

care - CÁRE pron. interog.-rel. I. (Pronume relativ; are rol de conjuncţie, ca element de legătură între propoziţia regentă unde se află numele căruia îi ţine locul şi propoziţia subordonată). 1. (Introduce propoziţii atributive) Cartea pe care trebuia să ţi-o aduc am pierdut-o. ♢ (Introduce propoziţii atributive circumstanţiale) a) (Cu nuanţă finală) Să ia călăuză din sat, care să le arate drumul. b) (Cu nuanţă condiţională) Ce holeră ar fi aceea care i-ar lăsa neatinşi pe oamenii mei? 2. (Cu valoare de pronume demonstrativ) Cel ce, cine; acela..., ce... ♦ (Cu sens neutru) Ceea ce. ♢ Loc. conj. După care = după aceea. Care va (sau vra) să zică = ceea ce înseamnă, prin urmare. 3. (Cu valoare de pronume nehotărât) a) Fiecare. Le porunci să meargă care pe unde va putea. ♢ Expr. (Să) nu care cumva = nu cumva să... Nu care cumva... ? = (oare) nu cumva... ? b) (în corelaţie cu sine însuşi exprimă ideea de opozitie sau de distribuţie) Unul... altul, acesta... acela..., parte... parte... ♢ Expr. Care (mai) de care = unul mai mult (sau mai tare) decât altul, pe întrecute. II. (Pronume interogativ, folosit pentru a afla despre cine sau despre ce este vorba ori în ce fel se prezintă o fiinţă sau un lucru) Care n-a înţeles întrebarea? ♢ (Introduce propoziţii interogative indirecte) L-a întrebat care îi place mai mult. ♢ Expr. Care alta? = ce altceva? Care pe care? = care din doi e mai tare? ♢ (Cu valoare de adjectiv interogativ) Care om nu ţine la viaţa lui? [Gen.-dat. sg. m. căruia, f. căreia, gen.-dat. pl. m. şi f. cărora; (când are valoare de adjectiv interog.-rel.) gen.-dat. sg. m. cărui, f. cărei, gen.-dat. pl. m. şi f. căror. Nom. sg. m. şi: (înv.) carele; nom. pl. m. şi f. şi: cari] – Lat. qualis. CÁRE pron., adj. 1. pron. v. cine. (~ vine la mine?) 2. adj. v. ce. (~ vânt te-a adus pe aici?) 3. pron. ce, (pop.) de. (Cei ~ priveau.) CÁRE pron. v. cine, fiecare, fiecine, oricare, oricine, orişicare, orişicine. CÁRE conj. v. cum.

care - CÁRE pron. interog.-rel. I. (Pronume relativ; are rol de conjuncţie, ca element de legătură între propoziţia regentă unde se află numele căruia îi ţine locul şi propoziţia subordonată). 1. (Introduce propoziţii atributive) Cartea pe care trebuia să ţi-o aduc am pierdut-o. ♢ (Introduce propoziţii atributive circumstanţiale) a) (Cu nuanţă finală) Să ia călăuză din sat, care să le arate drumul. b) (Cu nuanţă condiţională) Ce holeră ar fi aceea care i-ar lăsa neatinşi pe oamenii mei? 2. (Cu valoare de pronume demonstrativ) Cel ce, cine; acela..., ce... ♦ (Cu sens neutru) Ceea ce. ♢ Loc. conj. După care = după aceea. Care va (sau vra) să zică = ceea ce înseamnă, prin urmare. 3. (Cu valoare de pronume nehotărât) a) Fiecare. Le porunci să meargă care pe unde va putea. ♢ Expr. (Să) nu care cumva = nu cumva să... Nu care cumva... ? = (oare) nu cumva... ? b) (în corelaţie cu sine însuşi exprimă ideea de opozitie sau de distribuţie) Unul... altul, acesta... acela..., parte... parte... ♢ Expr. Care (mai) de care = unul mai mult (sau mai tare) decât altul, pe întrecute. II. (Pronume interogativ, folosit pentru a afla despre cine sau despre ce este vorba ori în ce fel se prezintă o fiinţă sau un lucru) Care n-a înţeles întrebarea? ♢ (Introduce propoziţii interogative indirecte) L-a întrebat care îi place mai mult. ♢ Expr. Care alta? = ce altceva? Care pe care? = care din doi e mai tare? ♢ (Cu valoare de adjectiv interogativ) Care om nu ţine la viaţa lui? [Gen.-dat. sg. m. căruia, f. căreia, gen.-dat. pl. m. şi f. cărora; (când are valoare de adjectiv interog.-rel.) gen.-dat. sg. m. cărui, f. cărei, gen.-dat. pl. m. şi f. căror. Nom. sg. m. şi: (înv.) carele; nom. pl. m. şi f. şi: cari] – Lat. qualis. CÁRE pron., adj. 1. pron. v. cine. (~ vine la mine?) 2. adj. v. ce. (~ vânt te-a adus pe aici?) 3. pron. ce, (pop.) de. (Cei ~ priveau.) CÁRE pron. v. cine, fiecare, fiecine, oricare, oricine, orişicare, orişicine. CÁRE conj. v. cum. cáre adj. m., g.-d. cărui; f. sg. cáre, g.-d. cărei; pl. m. şi f. cáre, g.-d. căror

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici


//