dumnezeu - DUMNEZÉU, (rar) dumnezei, s.m. 1. Fiinţă supranaturală, considerată în credinţele religioase drept creatoare a lumii şi cea care determină destinul oamenilor. ♢ Loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ♢ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sănătos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o acţiune întreprinsă etc.) A nu avea (sau a fi fără) nici un Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fără) nici un sens, nici o valoare, nici un gust. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în ştirea) lui Dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplării. A (se) ruga (ca) de toţi Dumnezeii = a se ruga cu insistenţă; a implora. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare şi neaşteptat noroc. (Punând accentul în frază) Dumnezeu ştie! = nu se ştie! Dumnezeule! exclamaţie de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamaţie de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamaţie de necaz, de nemulţumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (sau doreşti etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus.
dumnezeu - DUMNEZÉU, (rar) dumnezei, s.m. 1. Fiinţă supranaturală, considerată în credinţele religioase drept creatoare a lumii şi cea care determină destinul oamenilor. ♢ Loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ♢ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sănătos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o acţiune întreprinsă etc.) A nu avea (sau a fi fără) nici un Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fără) nici un sens, nici o valoare, nici un gust. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în ştirea) lui Dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplării. A (se) ruga (ca) de toţi Dumnezeii = a se ruga cu insistenţă; a implora. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare şi neaşteptat noroc. (Punând accentul în frază) Dumnezeu ştie! = nu se ştie! Dumnezeule! exclamaţie de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamaţie de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamaţie de necaz, de nemulţumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (sau doreşti etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus. DUMNEZÉU s. (BIS.) 1. atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, domnul (art.), dumnezeire, părinte, providenţă, puternicul (art.), stăpânul (art.), tatăl (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preabunul (art.), preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. şi pop.) pronie, (pop.) sfântul (art.), sântul (art.), (înv.) atotţiitorul (art.), tvoreţ, zeu. 2. v. zeu.
dumnezeu - DUMNEZÉU, (rar) dumnezei, s.m. 1. Fiinţă supranaturală, considerată în credinţele religioase drept creatoare a lumii şi cea care determină destinul oamenilor. ♢ Loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ♢ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sănătos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o acţiune întreprinsă etc.) A nu avea (sau a fi fără) nici un Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fără) nici un sens, nici o valoare, nici un gust. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în ştirea) lui Dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplării. A (se) ruga (ca) de toţi Dumnezeii = a se ruga cu insistenţă; a implora. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare şi neaşteptat noroc. (Punând accentul în frază) Dumnezeu ştie! = nu se ştie! Dumnezeule! exclamaţie de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamaţie de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamaţie de necaz, de nemulţumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (sau doreşti etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus. DUMNEZÉU s. (BIS.) 1. atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, domnul (art.), dumnezeire, părinte, providenţă, puternicul (art.), stăpânul (art.), tatăl (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preabunul (art.), preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. şi pop.) pronie, (pop.) sfântul (art.), sântul (art.), (înv.) atotţiitorul (art.), tvoreţ, zeu. 2. v. zeu. Dumnezéu s. pr. m., g.-d. art. lui Dumnezéu (în expr. şi Dumnezéului)
dumnezeu - DUMNEZÉU, (rar) dumnezei, s.m. 1. Fiinţă supranaturală, considerată în credinţele religioase drept creatoare a lumii şi cea care determină destinul oamenilor. ♢ Loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ♢ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sănătos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o acţiune întreprinsă etc.) A nu avea (sau a fi fără) nici un Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fără) nici un sens, nici o valoare, nici un gust. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în ştirea) lui Dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplării. A (se) ruga (ca) de toţi Dumnezeii = a se ruga cu insistenţă; a implora. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare şi neaşteptat noroc. (Punând accentul în frază) Dumnezeu ştie! = nu se ştie! Dumnezeule! exclamaţie de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamaţie de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamaţie de necaz, de nemulţumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (sau doreşti etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus. DUMNEZÉU s. (BIS.) 1. atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, domnul (art.), dumnezeire, părinte, providenţă, puternicul (art.), stăpânul (art.), tatăl (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preabunul (art.), preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. şi pop.) pronie, (pop.) sfântul (art.), sântul (art.), (înv.) atotţiitorul (art.), tvoreţ, zeu. 2. v. zeu. Dumnezéu s. pr. m., g.-d. art. lui Dumnezéu (în expr. şi Dumnezéului) Dumnezéu (zeu) s. m., art. dumnezéul; pl. dumnezéi, art. dumnezéii
dumnezeu - DUMNEZÉU, (rar) dumnezei, s.m. 1. Fiinţă supranaturală, considerată în credinţele religioase drept creatoare a lumii şi cea care determină destinul oamenilor. ♢ Loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ♢ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sănătos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o acţiune întreprinsă etc.) A nu avea (sau a fi fără) nici un Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fără) nici un sens, nici o valoare, nici un gust. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în ştirea) lui Dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplării. A (se) ruga (ca) de toţi Dumnezeii = a se ruga cu insistenţă; a implora. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare şi neaşteptat noroc. (Punând accentul în frază) Dumnezeu ştie! = nu se ştie! Dumnezeule! exclamaţie de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamaţie de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamaţie de necaz, de nemulţumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (sau doreşti etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus. DUMNEZÉU s. (BIS.) 1. atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, domnul (art.), dumnezeire, părinte, providenţă, puternicul (art.), stăpânul (art.), tatăl (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preabunul (art.), preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. şi pop.) pronie, (pop.) sfântul (art.), sântul (art.), (înv.) atotţiitorul (art.), tvoreţ, zeu. 2. v. zeu. Dumnezéu s. pr. m., g.-d. art. lui Dumnezéu (în expr. şi Dumnezéului) Dumnezéu (zeu) s. m., art. dumnezéul; pl. dumnezéi, art. dumnezéii DUMNEZÉ//U ~i m. sing. (în concepţiile religioase) Forţă supranaturală, creatoare şi cârmuitoare a lumii; demiurg; divinitate; ♢ Pentru (numele lui) ~! exclamaţie ce exprimă o rugăminte stăruitoare sau o dezaprobare categorică. Cum dă ~ la întâmplare. Bătut de ~ năpăstuit de soartă. /<lat. dom[i]nedeus
DEX-Online-Ro.ro hosted by Okay.ro
Copyright (C) 2004-2008 DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici
Parteneri: jocuri, Matrimoniale, divertisment, director web,
Id fete, Id baieti, Jocuri strategie, harta romaniei, Jocuri cu fotbal, jocuri de gatit, Domenii .RO, Gazduire web DEX Online Ro
Web site made by fabbydesign.