Cauta un cuvant


plin - PLIN, -Ă, plini, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ♢ Expr. Plin ochi = umplut până la limita capacităţii. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o părere foarte bună despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri şi nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) În care au fost introduse cartuşe; încărcat. 2. Fără goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, neştirbit. ♢ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile şi drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră care are numărul de ore prevăzut de regulament. 3. Care cuprinde, conţine, are ceva în cantitate sau în număr mare. ♦ (Despre ochi) Năpădit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încărcat total sau parţial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre fiinţe, corpul lor sau părţi ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grăsuţ. 6. Care are amploare, intensitate; desăvârşit. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza ei maximă. Voce plină = voce sonoră, cu volum. ♢ Expr. În plin(ă)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S.n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spaţiu etc.; conţinut, cuprins. ♢ Plinul conductei = cantitate de fluid care rămâne în permanenţă într-o conductă de transport. ♢ Loc adv. Din plin = din abundenţă. ♢ Loc. adj. şi adv. În plin = în centru, la ţintă. ♢ Loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. în toiul... ♢ Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reuşi, a izbândi. A da o lovitură (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine ţinta vizată, a-şi ajunge scopul. A-i ieşi cuiva cu plin(ul) = a-i ieşi cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credinţa pop**ară ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei maşini. – Lat. plenus.

plin - PLIN, -Ă, plini, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ♢ Expr. Plin ochi = umplut până la limita capacităţii. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o părere foarte bună despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri şi nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) În care au fost introduse cartuşe; încărcat. 2. Fără goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, neştirbit. ♢ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile şi drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră care are numărul de ore prevăzut de regulament. 3. Care cuprinde, conţine, are ceva în cantitate sau în număr mare. ♦ (Despre ochi) Năpădit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încărcat total sau parţial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre fiinţe, corpul lor sau părţi ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grăsuţ. 6. Care are amploare, intensitate; desăvârşit. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza ei maximă. Voce plină = voce sonoră, cu volum. ♢ Expr. În plin(ă)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S.n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spaţiu etc.; conţinut, cuprins. ♢ Plinul conductei = cantitate de fluid care rămâne în permanenţă într-o conductă de transport. ♢ Loc adv. Din plin = din abundenţă. ♢ Loc. adj. şi adv. În plin = în centru, la ţintă. ♢ Loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. în toiul... ♢ Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reuşi, a izbândi. A da o lovitură (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine ţinta vizată, a-şi ajunge scopul. A-i ieşi cuiva cu plin(ul) = a-i ieşi cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credinţa pop**ară ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei maşini. – Lat. plenus. Plin ≠ deşert, gol, sec

plin - PLIN, -Ă, plini, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ♢ Expr. Plin ochi = umplut până la limita capacităţii. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o părere foarte bună despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri şi nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) În care au fost introduse cartuşe; încărcat. 2. Fără goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, neştirbit. ♢ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile şi drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră care are numărul de ore prevăzut de regulament. 3. Care cuprinde, conţine, are ceva în cantitate sau în număr mare. ♦ (Despre ochi) Năpădit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încărcat total sau parţial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre fiinţe, corpul lor sau părţi ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grăsuţ. 6. Care are amploare, intensitate; desăvârşit. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza ei maximă. Voce plină = voce sonoră, cu volum. ♢ Expr. În plin(ă)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S.n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spaţiu etc.; conţinut, cuprins. ♢ Plinul conductei = cantitate de fluid care rămâne în permanenţă într-o conductă de transport. ♢ Loc adv. Din plin = din abundenţă. ♢ Loc. adj. şi adv. În plin = în centru, la ţintă. ♢ Loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. în toiul... ♢ Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reuşi, a izbândi. A da o lovitură (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine ţinta vizată, a-şi ajunge scopul. A-i ieşi cuiva cu plin(ul) = a-i ieşi cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credinţa pop**ară ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei maşini. – Lat. plenus. Plin ≠ deşert, gol, sec PLIN s. v. conţinut, cuprins.

plin - PLIN, -Ă, plini, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ♢ Expr. Plin ochi = umplut până la limita capacităţii. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o părere foarte bună despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri şi nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) În care au fost introduse cartuşe; încărcat. 2. Fără goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, neştirbit. ♢ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile şi drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră care are numărul de ore prevăzut de regulament. 3. Care cuprinde, conţine, are ceva în cantitate sau în număr mare. ♦ (Despre ochi) Năpădit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încărcat total sau parţial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre fiinţe, corpul lor sau părţi ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grăsuţ. 6. Care are amploare, intensitate; desăvârşit. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza ei maximă. Voce plină = voce sonoră, cu volum. ♢ Expr. În plin(ă)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S.n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spaţiu etc.; conţinut, cuprins. ♢ Plinul conductei = cantitate de fluid care rămâne în permanenţă într-o conductă de transport. ♢ Loc adv. Din plin = din abundenţă. ♢ Loc. adj. şi adv. În plin = în centru, la ţintă. ♢ Loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. în toiul... ♢ Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reuşi, a izbândi. A da o lovitură (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine ţinta vizată, a-şi ajunge scopul. A-i ieşi cuiva cu plin(ul) = a-i ieşi cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credinţa pop**ară ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei maşini. – Lat. plenus. Plin ≠ deşert, gol, sec PLIN s. v. conţinut, cuprins. PLIN adj. 1. întreg, neînceput. (Pe masă se află un pahar ~ cu apă.) 2. complet. (Vagonul este ~.) 3. v. doldora. 4. încărcat, umplut, (Transilv.) tecăruit. (Pivniţă ~ cu lemne) 5. v. încărcat. 6. v. masiv. 7. v. înţesat. 8. acoperit, încărcat. (O grădină ~ cu flori.) 9. încărcat, (prin Olt.) rapăn. (Un cais ~ de fructe.) 10. v. scăldat. 11. v. întreg. 12. v. grăsuţ. 13. v. gras. 14. gras, împlinit, rotund, rotunjit. (Braţe ~.) 15. v. măşcat.

plin - PLIN, -Ă, plini, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. (Despre vase, încăperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se află ceva până la limită. ♢ Expr. Plin ochi = umplut până la limita capacităţii. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o părere foarte bună despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri şi nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) În care au fost introduse cartuşe; încărcat. 2. Fără goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, neştirbit. ♢ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile şi drepturile prevăzute de lege. Catedră plină = catedră care are numărul de ore prevăzut de regulament. 3. Care cuprinde, conţine, are ceva în cantitate sau în număr mare. ♦ (Despre ochi) Năpădit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încărcat total sau parţial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre fiinţe, corpul lor sau părţi ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grăsuţ. 6. Care are amploare, intensitate; desăvârşit. Lună plină = lună perfect rotundă, aflată în faza ei maximă. Voce plină = voce sonoră, cu volum. ♢ Expr. În plin(ă)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S.n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spaţiu etc.; conţinut, cuprins. ♢ Plinul conductei = cantitate de fluid care rămâne în permanenţă într-o conductă de transport. ♢ Loc adv. Din plin = din abundenţă. ♢ Loc. adj. şi adv. În plin = în centru, la ţintă. ♢ Loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. în toiul... ♢ Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reuşi, a izbândi. A da o lovitură (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine ţinta vizată, a-şi ajunge scopul. A-i ieşi cuiva cu plin(ul) = a-i ieşi cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credinţa pop**ară ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzină până la refuz rezervorul unei maşini. – Lat. plenus. Plin ≠ deşert, gol, sec PLIN s. v. conţinut, cuprins. PLIN adj. 1. întreg, neînceput. (Pe masă se află un pahar ~ cu apă.) 2. complet. (Vagonul este ~.) 3. v. doldora. 4. încărcat, umplut, (Transilv.) tecăruit. (Pivniţă ~ cu lemne) 5. v. încărcat. 6. v. masiv. 7. v. înţesat. 8. acoperit, încărcat. (O grădină ~ cu flori.) 9. încărcat, (prin Olt.) rapăn. (Un cais ~ de fructe.) 10. v. scăldat. 11. v. întreg. 12. v. grăsuţ. 13. v. gras. 14. gras, împlinit, rotund, rotunjit. (Braţe ~.) 15. v. măşcat. plin adj. m., pl. plini; f. sg. plínă, pl. plíne

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici


//