Cauta un cuvant


//
acord - ACÓRD, acorduri, s.n. 1. Înţelegere, învoială, convenţie etc. între două sau mai multe părţi în vederea încheierii, modificării sau desfiinţării unui act juridic. Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeaşi părere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înţeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înţelegere. 2. (În sintagmele) (Plată sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obţinute. Acord progresiv = plata muncii în proporţie crescândă, în raport cu depăşirea normei. Muncă în acord = muncă normată retribuită în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată pentru munca prestată în acord. 3. Expresie gramaticală care stabileşte concordanţa (în persoană, număr, gen sau caz a) formei cuvintelor între care există raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultată din reunirea a cel puţin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo.

acord - ACÓRD, acorduri, s.n. 1. Înţelegere, învoială, convenţie etc. între două sau mai multe părţi în vederea încheierii, modificării sau desfiinţării unui act juridic. Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeaşi părere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înţeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înţelegere. 2. (În sintagmele) (Plată sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obţinute. Acord progresiv = plata muncii în proporţie crescândă, în raport cu depăşirea normei. Muncă în acord = muncă normată retribuită în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată pentru munca prestată în acord. 3. Expresie gramaticală care stabileşte concordanţa (în persoană, număr, gen sau caz a) formei cuvintelor între care există raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultată din reunirea a cel puţin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo. Acord ≠ dezacord, disensiune, divergenţă, litigiu

acord - ACÓRD, acorduri, s.n. 1. Înţelegere, învoială, convenţie etc. între două sau mai multe părţi în vederea încheierii, modificării sau desfiinţării unui act juridic. Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeaşi părere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înţeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înţelegere. 2. (În sintagmele) (Plată sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obţinute. Acord progresiv = plata muncii în proporţie crescândă, în raport cu depăşirea normei. Muncă în acord = muncă normată retribuită în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată pentru munca prestată în acord. 3. Expresie gramaticală care stabileşte concordanţa (în persoană, număr, gen sau caz a) formei cuvintelor între care există raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultată din reunirea a cel puţin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo. Acord ≠ dezacord, disensiune, divergenţă, litigiu ACÓRD s. 1. v. înţelegere. 2. înţelegere, învoială, vorbă. (Aşa ne-a fost ~ul?) 3. (JUR.) consens, înţelegere, (înv.) soglăsuire. 4. v. concordanţă. 5. v. armonie. 6. v. încuviinţare. 7. (FIZ.) sintonie. 8. (MUZ.) armonie, consonanţă, unisonanţă.

acord - ACÓRD, acorduri, s.n. 1. Înţelegere, învoială, convenţie etc. între două sau mai multe părţi în vederea încheierii, modificării sau desfiinţării unui act juridic. Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeaşi părere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înţeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înţelegere. 2. (În sintagmele) (Plată sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obţinute. Acord progresiv = plata muncii în proporţie crescândă, în raport cu depăşirea normei. Muncă în acord = muncă normată retribuită în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată pentru munca prestată în acord. 3. Expresie gramaticală care stabileşte concordanţa (în persoană, număr, gen sau caz a) formei cuvintelor între care există raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultată din reunirea a cel puţin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo. Acord ≠ dezacord, disensiune, divergenţă, litigiu ACÓRD s. 1. v. înţelegere. 2. înţelegere, învoială, vorbă. (Aşa ne-a fost ~ul?) 3. (JUR.) consens, înţelegere, (înv.) soglăsuire. 4. v. concordanţă. 5. v. armonie. 6. v. încuviinţare. 7. (FIZ.) sintonie. 8. (MUZ.) armonie, consonanţă, unisonanţă. acórd s. n., pl. acórduri

acord - ACÓRD, acorduri, s.n. 1. Înţelegere, învoială, convenţie etc. între două sau mai multe părţi în vederea încheierii, modificării sau desfiinţării unui act juridic. Expr. A fi de acord să... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeaşi părere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înţeles! (Pleonastic) De comun acord = în perfectă înţelegere. 2. (În sintagmele) (Plată sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obţinute. Acord progresiv = plata muncii în proporţie crescândă, în raport cu depăşirea normei. Muncă în acord = muncă normată retribuită în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Sumă dată sau primită ca plată pentru munca prestată în acord. 3. Expresie gramaticală care stabileşte concordanţa (în persoană, număr, gen sau caz a) formei cuvintelor între care există raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultată din reunirea a cel puţin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo. Acord ≠ dezacord, disensiune, divergenţă, litigiu ACÓRD s. 1. v. înţelegere. 2. înţelegere, învoială, vorbă. (Aşa ne-a fost ~ul?) 3. (JUR.) consens, înţelegere, (înv.) soglăsuire. 4. v. concordanţă. 5. v. armonie. 6. v. încuviinţare. 7. (FIZ.) sintonie. 8. (MUZ.) armonie, consonanţă, unisonanţă. acórd s. n., pl. acórduri ACÓRD ~uri n. 1) Înţelegere între două sau mai multe persoane (juridice sau fizice) din care decurg anumite drepturi şi îndatoriri. ~ internaţional. ~ comercial. 2) Comunitate de vederi asupra unui lucru; consimţământ; înţelegere. ♢ De comun ~ în înţelegere deplină. A fi (sau a cădea) de ~ a se învoi cu...; a accepta. De ~! mă învoiesc! bine! Muncă în ~ muncă normată, remunerată în raport cu rezultatele obţinute. 3) Concordanţă de număr, gen, caz şi persoană între cuvintele care se află în anumite raporturi sintactice. 4) Potrivire perfectă a mai multor sunete muzicale (cel puţin trei), produse în acelaşi timp; armonie. 5) Garnitură de coarde pentru un instrument muzical. /accordo

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici

//