Cauta un cuvant


//
animal - ANIMÁL, -Ă, animali, -e, s.n., adj. 1. S.n. Fiinţă organizată, uni- sau pluricelulară, înzestrată cu facultatea de a simţi şi de a se mişca; p. restr. vietate, jivină, dobitoc. 2. S.n. Om brutal, grosolan, josnic, care se poartă ca un animal (1). 3. Adj. De animal (1), propriu animalelor. Căldură animală. ♦ De natură organică. Cărbune animal. – Din fr. animal, lat. animalis.

animal - ANIMÁL, -Ă, animali, -e, s.n., adj. 1. S.n. Fiinţă organizată, uni- sau pluricelulară, înzestrată cu facultatea de a simţi şi de a se mişca; p. restr. vietate, jivină, dobitoc. 2. S.n. Om brutal, grosolan, josnic, care se poartă ca un animal (1). 3. Adj. De animal (1), propriu animalelor. Căldură animală. ♦ De natură organică. Cărbune animal. – Din fr. animal, lat. animalis. ANIMÁL s. creatură, dobitoc, făptură, fiinţă, lighioană, necuvântător, vietate, vieţuitoare, (înv.) dihanie, săzdanie, (fig.) suflare, (înv. fig.) zidire, ziditură. (~ele pădurii.)

animal - ANIMÁL, -Ă, animali, -e, s.n., adj. 1. S.n. Fiinţă organizată, uni- sau pluricelulară, înzestrată cu facultatea de a simţi şi de a se mişca; p. restr. vietate, jivină, dobitoc. 2. S.n. Om brutal, grosolan, josnic, care se poartă ca un animal (1). 3. Adj. De animal (1), propriu animalelor. Căldură animală. ♦ De natură organică. Cărbune animal. – Din fr. animal, lat. animalis. ANIMÁL s. creatură, dobitoc, făptură, fiinţă, lighioană, necuvântător, vietate, vieţuitoare, (înv.) dihanie, săzdanie, (fig.) suflare, (înv. fig.) zidire, ziditură. (~ele pădurii.) animál adj. m., pl. animáli; f. sg. animálă, pl. animále

animal - ANIMÁL, -Ă, animali, -e, s.n., adj. 1. S.n. Fiinţă organizată, uni- sau pluricelulară, înzestrată cu facultatea de a simţi şi de a se mişca; p. restr. vietate, jivină, dobitoc. 2. S.n. Om brutal, grosolan, josnic, care se poartă ca un animal (1). 3. Adj. De animal (1), propriu animalelor. Căldură animală. ♦ De natură organică. Cărbune animal. – Din fr. animal, lat. animalis. ANIMÁL s. creatură, dobitoc, făptură, fiinţă, lighioană, necuvântător, vietate, vieţuitoare, (înv.) dihanie, săzdanie, (fig.) suflare, (înv. fig.) zidire, ziditură. (~ele pădurii.) animál adj. m., pl. animáli; f. sg. animálă, pl. animále animál s. n., pl. animále

animal - ANIMÁL, -Ă, animali, -e, s.n., adj. 1. S.n. Fiinţă organizată, uni- sau pluricelulară, înzestrată cu facultatea de a simţi şi de a se mişca; p. restr. vietate, jivină, dobitoc. 2. S.n. Om brutal, grosolan, josnic, care se poartă ca un animal (1). 3. Adj. De animal (1), propriu animalelor. Căldură animală. ♦ De natură organică. Cărbune animal. – Din fr. animal, lat. animalis. ANIMÁL s. creatură, dobitoc, făptură, fiinţă, lighioană, necuvântător, vietate, vieţuitoare, (înv.) dihanie, săzdanie, (fig.) suflare, (înv. fig.) zidire, ziditură. (~ele pădurii.) animál adj. m., pl. animáli; f. sg. animálă, pl. animále animál s. n., pl. animále ANIMÁL2 ~e n. 1) Fiinţă înzestrată cu facultatea de a simţi şi de a se mişca; vietate; vieţuitoare. ~ de pradă. 2) fig. Om grosolan, stăpânit de instincte animalice. /< lat. animal, animalis, fr. animal

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici

//