Cauta un cuvant


arunca - ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanţă oarecare, imprimându-i o mişcare violentă; a azvârli. ♢ Expr. A arunca (ceva) In aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-şi) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-;. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. a se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. a împrăştia sămânţa pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situaţie (rea). ♢ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemniţa. ♢ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare.

arunca - ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanţă oarecare, imprimându-i o mişcare violentă; a azvârli. ♢ Expr. A arunca (ceva) In aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-şi) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-;. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. a se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. a împrăştia sămânţa pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situaţie (rea). ♢ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemniţa. ♢ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. ARUNCÁ vb. 1. a azvârli, a lepăda, a zvârli, (Transilv. şi Maram.) a ţipa, (înv.) a scutura. (~ un lucru nefolositor.) 2. v. azvârli. 3. a azvârli, (fam.) a mătura. (~ toate paharele de pe masă.) 4. a azvârli, a da. (~ pe foc un caiet.) 5. v. proiecta. 6. a azvârli, a zvârli. (~ o piatră la distanţa.) 7. a azvârli, a lansa, a trage, (pop.) a slobozi. (~ săgeţi.) 8. a azvârli, (Bucov.) a hăti. (O ~ în fântână.) 9. v. doborî. 10. v. năpusti. 11. v. sări. 12. v. zvârli. 13. v. cheltui. 14. v. împrăştia.

arunca - ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanţă oarecare, imprimându-i o mişcare violentă; a azvârli. ♢ Expr. A arunca (ceva) In aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-şi) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-;. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. a se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. a împrăştia sămânţa pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situaţie (rea). ♢ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemniţa. ♢ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. ARUNCÁ vb. 1. a azvârli, a lepăda, a zvârli, (Transilv. şi Maram.) a ţipa, (înv.) a scutura. (~ un lucru nefolositor.) 2. v. azvârli. 3. a azvârli, (fam.) a mătura. (~ toate paharele de pe masă.) 4. a azvârli, a da. (~ pe foc un caiet.) 5. v. proiecta. 6. a azvârli, a zvârli. (~ o piatră la distanţa.) 7. a azvârli, a lansa, a trage, (pop.) a slobozi. (~ săgeţi.) 8. a azvârli, (Bucov.) a hăti. (O ~ în fântână.) 9. v. doborî. 10. v. năpusti. 11. v. sări. 12. v. zvârli. 13. v. cheltui. 14. v. împrăştia. aruncá vb., ind. prez. 1 sg. arúnc, 3 sg. şi pl. arúncă

arunca - ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanţă oarecare, imprimându-i o mişcare violentă; a azvârli. ♢ Expr. A arunca (ceva) In aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-şi) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-;. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. a se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. a împrăştia sămânţa pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situaţie (rea). ♢ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemniţa. ♢ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. ARUNCÁ vb. 1. a azvârli, a lepăda, a zvârli, (Transilv. şi Maram.) a ţipa, (înv.) a scutura. (~ un lucru nefolositor.) 2. v. azvârli. 3. a azvârli, (fam.) a mătura. (~ toate paharele de pe masă.) 4. a azvârli, a da. (~ pe foc un caiet.) 5. v. proiecta. 6. a azvârli, a zvârli. (~ o piatră la distanţa.) 7. a azvârli, a lansa, a trage, (pop.) a slobozi. (~ săgeţi.) 8. a azvârli, (Bucov.) a hăti. (O ~ în fântână.) 9. v. doborî. 10. v. năpusti. 11. v. sări. 12. v. zvârli. 13. v. cheltui. 14. v. împrăştia. aruncá vb., ind. prez. 1 sg. arúnc, 3 sg. şi pl. arúncă A SE ARUNCÁ mă arúnc intranz. 1) (despre fiinţe) A se desprinde brusc din loc, deplasându-se într-o anumită direcţie. ~ în apă. 2) A se repezi cu scop agresiv; a sări; a ataca. Câinele s-a aruncat la el. ♢ ~ în partea cuiva (sau la cineva) a semăna cu cineva (la înfăţişare, la caracter). /eruncare

arunca - ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanţă oarecare, imprimându-i o mişcare violentă; a azvârli. ♢ Expr. A arunca (ceva) In aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-şi) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-;. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. a se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. a împrăştia sămânţa pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situaţie (rea). ♢ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemniţa. ♢ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. ARUNCÁ vb. 1. a azvârli, a lepăda, a zvârli, (Transilv. şi Maram.) a ţipa, (înv.) a scutura. (~ un lucru nefolositor.) 2. v. azvârli. 3. a azvârli, (fam.) a mătura. (~ toate paharele de pe masă.) 4. a azvârli, a da. (~ pe foc un caiet.) 5. v. proiecta. 6. a azvârli, a zvârli. (~ o piatră la distanţa.) 7. a azvârli, a lansa, a trage, (pop.) a slobozi. (~ săgeţi.) 8. a azvârli, (Bucov.) a hăti. (O ~ în fântână.) 9. v. doborî. 10. v. năpusti. 11. v. sări. 12. v. zvârli. 13. v. cheltui. 14. v. împrăştia. aruncá vb., ind. prez. 1 sg. arúnc, 3 sg. şi pl. arúncă A SE ARUNCÁ mă arúnc intranz. 1) (despre fiinţe) A se desprinde brusc din loc, deplasându-se într-o anumită direcţie. ~ în apă. 2) A se repezi cu scop agresiv; a sări; a ataca. Câinele s-a aruncat la el. ♢ ~ în partea cuiva (sau la cineva) a semăna cu cineva (la înfăţişare, la caracter). /eruncare A ARUNCÁ arúnc 1. tranz. 1) A face să ajungă, printr-o mişcare bruscă, la o oarecare depărtare; a azvârli. ~ o piatră. ~ flori pe scenă. ♢ ~ (ceva) în aer a distruge ceva printr-o explozie. ~ vorbele (sau cuvintele) a vorbi fără chibzuială. A-şi ~ ochii (sau privirea) a) a privi în grabă; b) a examina superficial. ~ (cuiva) mănuşa a chema pe cineva la duel; a provoca. 2) A îndepărta, considerând inutil; a azvârli. 3) A face să iasă din interiorul său. Vulcanul aruncă lavă. 4) fig. (persoane) A face să ajungă într-o anumită situaţie (de obicei defavorabilă). ♢ ~ în (sau la) închisoare a întemniţa. 5) (obiecte de îmbrăcăminte) A pune pe corp în grabă. 6) fig. (mai ales bani) A folosi în mod nechibzuit; a cheltui; a irosi; a risipi; a pierde. 2. intranz. A da cu ceva (în cineva sau în ceva); a azvârli. ~ cu pietre în geam. ♢ ~ din copite a azvârli. /eruncare

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici


//