Cauta un cuvant


bine - BÍNE adv., s.n. sg. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ♢ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învăţătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situaţie prielnică. ♢ (În formule de salut) Bine ai (sau aţi) venit (sănătos, sănătoşi)! ♢ (Referitor la sănătate) A se simţi bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ţi-e bine? = a) (ce), nu eşti sănătos? ai o slăbiciune fizică?; b) (ce), eşti nebun? nu eşti în toate minţile? 2. În concordanţă cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porţi bine cu oricine. ♦ Expr. (Fam. şi ir.) Bine ţi-a făcut! = aşa trebuia, aşa se cuvenea să-şi facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanţă cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă şi dansează bine. Cu rochia asta iţi şade bine. ♢ Bărbat sau femeie bine făcut(ă) = bărbat sau femeie chipeş(ă). ♦ În concordanţă cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că aşa stau lucrurile. Să ştiu bine că mor, şi nu mă las până nu-mi aflu dreptatea! ♢ De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmaţii) Bine, am să procedez cum vrei tu! ♢ Expr. (Că) bine zici = (că) zici aşa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenţie. Uită-te bine şi învaţă. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani şi mai bine. ♦ Mult şi prielnic. A plouat bine. A mâncat şi a băut bine. II. S.n. sg. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ♢ Om de bine = om care acţionează în folosul, în sprijinul, care ajută pe cei din jurul său. ♢ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ţi (sau să vă) fie de bine! = a) să-ţi (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greşit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ♢ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândeţe, cu înţelegere, cu bunăvoinţă faţă de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca ştiinţă. 4. (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. – Lat. bene (în sensul II 3, calc după gr. Agathos, germ. das Gut).

bine - BÍNE adv., s.n. sg. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ♢ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învăţătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situaţie prielnică. ♢ (În formule de salut) Bine ai (sau aţi) venit (sănătos, sănătoşi)! ♢ (Referitor la sănătate) A se simţi bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ţi-e bine? = a) (ce), nu eşti sănătos? ai o slăbiciune fizică?; b) (ce), eşti nebun? nu eşti în toate minţile? 2. În concordanţă cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porţi bine cu oricine. ♦ Expr. (Fam. şi ir.) Bine ţi-a făcut! = aşa trebuia, aşa se cuvenea să-şi facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanţă cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă şi dansează bine. Cu rochia asta iţi şade bine. ♢ Bărbat sau femeie bine făcut(ă) = bărbat sau femeie chipeş(ă). ♦ În concordanţă cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că aşa stau lucrurile. Să ştiu bine că mor, şi nu mă las până nu-mi aflu dreptatea! ♢ De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmaţii) Bine, am să procedez cum vrei tu! ♢ Expr. (Că) bine zici = (că) zici aşa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenţie. Uită-te bine şi învaţă. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani şi mai bine. ♦ Mult şi prielnic. A plouat bine. A mâncat şi a băut bine. II. S.n. sg. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ♢ Om de bine = om care acţionează în folosul, în sprijinul, care ajută pe cei din jurul său. ♢ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ţi (sau să vă) fie de bine! = a) să-ţi (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greşit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ♢ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândeţe, cu înţelegere, cu bunăvoinţă faţă de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca ştiinţă. 4. (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. – Lat. bene (în sensul II 3, calc după gr. Agathos, germ. das Gut). Bine ≠ rău, prost

bine - BÍNE adv., s.n. sg. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ♢ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învăţătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situaţie prielnică. ♢ (În formule de salut) Bine ai (sau aţi) venit (sănătos, sănătoşi)! ♢ (Referitor la sănătate) A se simţi bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ţi-e bine? = a) (ce), nu eşti sănătos? ai o slăbiciune fizică?; b) (ce), eşti nebun? nu eşti în toate minţile? 2. În concordanţă cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porţi bine cu oricine. ♦ Expr. (Fam. şi ir.) Bine ţi-a făcut! = aşa trebuia, aşa se cuvenea să-şi facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanţă cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă şi dansează bine. Cu rochia asta iţi şade bine. ♢ Bărbat sau femeie bine făcut(ă) = bărbat sau femeie chipeş(ă). ♦ În concordanţă cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că aşa stau lucrurile. Să ştiu bine că mor, şi nu mă las până nu-mi aflu dreptatea! ♢ De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmaţii) Bine, am să procedez cum vrei tu! ♢ Expr. (Că) bine zici = (că) zici aşa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenţie. Uită-te bine şi învaţă. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani şi mai bine. ♦ Mult şi prielnic. A plouat bine. A mâncat şi a băut bine. II. S.n. sg. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ♢ Om de bine = om care acţionează în folosul, în sprijinul, care ajută pe cei din jurul său. ♢ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ţi (sau să vă) fie de bine! = a) să-ţi (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greşit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ♢ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândeţe, cu înţelegere, cu bunăvoinţă faţă de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca ştiinţă. 4. (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. – Lat. bene (în sensul II 3, calc după gr. Agathos, germ. das Gut). Bine ≠ rău, prost BÍNE adv., adj., s., interj. 1. adv. v. plăcut. 2. adj. v. prezentabil. 3. adv. v. prieteneşte. 4. adv. v. comod. 5. adv. cumsecade, (înv. şi reg.) tare. (Să-l repare ~.) 6. adv. corect, just. (Ai procedat ~.) 7. adv. v. exact. 8. adv. clar, desluşit, distinct, lămurit, limpede, (reg.) răzvedit. (Vede ~.) 9. v. tare. 10. s. v. binefacere. 11. interj. v. bravo!

bine - BÍNE adv., s.n. sg. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ♢ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învăţătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situaţie prielnică. ♢ (În formule de salut) Bine ai (sau aţi) venit (sănătos, sănătoşi)! ♢ (Referitor la sănătate) A se simţi bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ţi-e bine? = a) (ce), nu eşti sănătos? ai o slăbiciune fizică?; b) (ce), eşti nebun? nu eşti în toate minţile? 2. În concordanţă cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porţi bine cu oricine. ♦ Expr. (Fam. şi ir.) Bine ţi-a făcut! = aşa trebuia, aşa se cuvenea să-şi facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanţă cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă şi dansează bine. Cu rochia asta iţi şade bine. ♢ Bărbat sau femeie bine făcut(ă) = bărbat sau femeie chipeş(ă). ♦ În concordanţă cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că aşa stau lucrurile. Să ştiu bine că mor, şi nu mă las până nu-mi aflu dreptatea! ♢ De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmaţii) Bine, am să procedez cum vrei tu! ♢ Expr. (Că) bine zici = (că) zici aşa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenţie. Uită-te bine şi învaţă. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani şi mai bine. ♦ Mult şi prielnic. A plouat bine. A mâncat şi a băut bine. II. S.n. sg. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ♢ Om de bine = om care acţionează în folosul, în sprijinul, care ajută pe cei din jurul său. ♢ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ţi (sau să vă) fie de bine! = a) să-ţi (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greşit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ♢ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândeţe, cu înţelegere, cu bunăvoinţă faţă de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca ştiinţă. 4. (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. – Lat. bene (în sensul II 3, calc după gr. Agathos, germ. das Gut). Bine ≠ rău, prost BÍNE adv., adj., s., interj. 1. adv. v. plăcut. 2. adj. v. prezentabil. 3. adv. v. prieteneşte. 4. adv. v. comod. 5. adv. cumsecade, (înv. şi reg.) tare. (Să-l repare ~.) 6. adv. corect, just. (Ai procedat ~.) 7. adv. v. exact. 8. adv. clar, desluşit, distinct, lămurit, limpede, (reg.) răzvedit. (Vede ~.) 9. v. tare. 10. s. v. binefacere. 11. interj. v. bravo! bíne adv.

bine - BÍNE adv., s.n. sg. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ♢ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învăţătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situaţie prielnică. ♢ (În formule de salut) Bine ai (sau aţi) venit (sănătos, sănătoşi)! ♢ (Referitor la sănătate) A se simţi bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ţi-e bine? = a) (ce), nu eşti sănătos? ai o slăbiciune fizică?; b) (ce), eşti nebun? nu eşti în toate minţile? 2. În concordanţă cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Să te porţi bine cu oricine. ♦ Expr. (Fam. şi ir.) Bine ţi-a făcut! = aşa trebuia, aşa se cuvenea să-şi facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanţă cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cântă şi dansează bine. Cu rochia asta iţi şade bine. ♢ Bărbat sau femeie bine făcut(ă) = bărbat sau femeie chipeş(ă). ♦ În concordanţă cu adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine că aşa stau lucrurile. Să ştiu bine că mor, şi nu mă las până nu-mi aflu dreptatea! ♢ De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. ♦ (Având valoarea unei afirmaţii) Bine, am să procedez cum vrei tu! ♢ Expr. (Că) bine zici = (că) zici aşa cum trebuie. Ei bine... = după cum spuneam... ♦ Cu grijă, cu atenţie. Uită-te bine şi învaţă. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani şi mai bine. ♦ Mult şi prielnic. A plouat bine. A mâncat şi a băut bine. II. S.n. sg. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ♢ Om de bine = om care acţionează în folosul, în sprijinul, care ajută pe cei din jurul său. ♢ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Să-ţi (sau să vă) fie de bine! = a) să-ţi (sau să vă) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (greşit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lăuda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ♢ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândeţe, cu înţelegere, cu bunăvoinţă faţă de cineva supărat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca ştiinţă. 4. (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, plăcut la vedere. – Lat. bene (în sensul II 3, calc după gr. Agathos, germ. das Gut). Bine ≠ rău, prost BÍNE adv., adj., s., interj. 1. adv. v. plăcut. 2. adj. v. prezentabil. 3. adv. v. prieteneşte. 4. adv. v. comod. 5. adv. cumsecade, (înv. şi reg.) tare. (Să-l repare ~.) 6. adv. corect, just. (Ai procedat ~.) 7. adv. v. exact. 8. adv. clar, desluşit, distinct, lămurit, limpede, (reg.) răzvedit. (Vede ~.) 9. v. tare. 10. s. v. binefacere. 11. interj. v. bravo! bíne adv. bíne s. n., art. bínele

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici


//