Cauta un cuvant


conduce - CONDÚCE, condúc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup de oameni, o instituţie. o organizaţie etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. ♦ Fig. A dirija o discuţie, a supraveghea desfăşurarea unei dezbateri. 2. Refl. A se orienta după..., a se comporta după... 3. Tranz. A însoţi pe cineva. 4. Tranz. A dirija mersul unui vehicul, al unei maşini etc. [Perf. s. conduséi, part. condus] – Din lat. conducere.

conduce - CONDÚCE, condúc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup de oameni, o instituţie. o organizaţie etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. ♦ Fig. A dirija o discuţie, a supraveghea desfăşurarea unei dezbateri. 2. Refl. A se orienta după..., a se comporta după... 3. Tranz. A însoţi pe cineva. 4. Tranz. A dirija mersul unui vehicul, al unei maşini etc. [Perf. s. conduséi, part. condus] – Din lat. conducere. CONDÚCE vb. 1. a cârmui, a dirigui, a domni, a guverna, a stăpâni, (înv. şi pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocârmui, a povăţui. (Ştefan cel Mare a ~ cu faimă Moldova.) 2. v. ad-ministra. 3. v. comanda. 4. v. prezida. 5. v. dirija. 6. v. călăuzi. 7. v. îndruma. 8. v. ghida. 9. v. sfătui. 10. v. însoţi. 11. v. duce. 12. v. dirija. 13. v. şofa. 14. v. mâna.

conduce - CONDÚCE, condúc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup de oameni, o instituţie. o organizaţie etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. ♦ Fig. A dirija o discuţie, a supraveghea desfăşurarea unei dezbateri. 2. Refl. A se orienta după..., a se comporta după... 3. Tranz. A însoţi pe cineva. 4. Tranz. A dirija mersul unui vehicul, al unei maşini etc. [Perf. s. conduséi, part. condus] – Din lat. conducere. CONDÚCE vb. 1. a cârmui, a dirigui, a domni, a guverna, a stăpâni, (înv. şi pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocârmui, a povăţui. (Ştefan cel Mare a ~ cu faimă Moldova.) 2. v. ad-ministra. 3. v. comanda. 4. v. prezida. 5. v. dirija. 6. v. călăuzi. 7. v. îndruma. 8. v. ghida. 9. v. sfătui. 10. v. însoţi. 11. v. duce. 12. v. dirija. 13. v. şofa. 14. v. mâna. CONDÚCE vb. I. tr. 1. a îndruma un grup de oameni, o instituţie, o organizaţie. ♢ (sport) a fi în fruntea clasamentului. 2. (fig. a dirija o discuţie; a călăuzi, a supraveghea desfăşurarea unei dezbateri. 3. a acompania, a însoţi pe cineva. 4. a dirija mişcarea, mersul unui vehicul; a şofa. II. refl. a se comporta, a se orienta (după). (< lat. conducere)

conduce - CONDÚCE, condúc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup de oameni, o instituţie. o organizaţie etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. ♦ Fig. A dirija o discuţie, a supraveghea desfăşurarea unei dezbateri. 2. Refl. A se orienta după..., a se comporta după... 3. Tranz. A însoţi pe cineva. 4. Tranz. A dirija mersul unui vehicul, al unei maşini etc. [Perf. s. conduséi, part. condus] – Din lat. conducere. CONDÚCE vb. 1. a cârmui, a dirigui, a domni, a guverna, a stăpâni, (înv. şi pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocârmui, a povăţui. (Ştefan cel Mare a ~ cu faimă Moldova.) 2. v. ad-ministra. 3. v. comanda. 4. v. prezida. 5. v. dirija. 6. v. călăuzi. 7. v. îndruma. 8. v. ghida. 9. v. sfătui. 10. v. însoţi. 11. v. duce. 12. v. dirija. 13. v. şofa. 14. v. mâna. CONDÚCE vb. I. tr. 1. a îndruma un grup de oameni, o instituţie, o organizaţie. ♢ (sport) a fi în fruntea clasamentului. 2. (fig. a dirija o discuţie; a călăuzi, a supraveghea desfăşurarea unei dezbateri. 3. a acompania, a însoţi pe cineva. 4. a dirija mişcarea, mersul unui vehicul; a şofa. II. refl. a se comporta, a se orienta (după). (< lat. conducere) condúce vb. → duce

conduce - CONDÚCE, condúc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup de oameni, o instituţie. o organizaţie etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. ♦ Fig. A dirija o discuţie, a supraveghea desfăşurarea unei dezbateri. 2. Refl. A se orienta după..., a se comporta după... 3. Tranz. A însoţi pe cineva. 4. Tranz. A dirija mersul unui vehicul, al unei maşini etc. [Perf. s. conduséi, part. condus] – Din lat. conducere. CONDÚCE vb. 1. a cârmui, a dirigui, a domni, a guverna, a stăpâni, (înv. şi pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocârmui, a povăţui. (Ştefan cel Mare a ~ cu faimă Moldova.) 2. v. ad-ministra. 3. v. comanda. 4. v. prezida. 5. v. dirija. 6. v. călăuzi. 7. v. îndruma. 8. v. ghida. 9. v. sfătui. 10. v. însoţi. 11. v. duce. 12. v. dirija. 13. v. şofa. 14. v. mâna. CONDÚCE vb. I. tr. 1. a îndruma un grup de oameni, o instituţie, o organizaţie. ♢ (sport) a fi în fruntea clasamentului. 2. (fig. a dirija o discuţie; a călăuzi, a supraveghea desfăşurarea unei dezbateri. 3. a acompania, a însoţi pe cineva. 4. a dirija mişcarea, mersul unui vehicul; a şofa. II. refl. a se comporta, a se orienta (după). (< lat. conducere) condúce vb. → duce A SE CONDÚCE mă condúc intranz. A avea în imediata apropiere, conformându-se; a se călăuzi; a se orienta. ~ de litera legii. /conducere

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici


//