Cauta un cuvant


crede - CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredinţat sau convins de un fapt, de existenţa sau de adevărul unui lucru. ♢ Expr. Cred şi eu! = se înţelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o ameninţare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaşte dreptatea cuiva, a fi înţelegător faţă de durerea sau de suferinţa cuiva. ♢ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-şi crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea faţă de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-şi închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-şi pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existenţa lui Dumnezeu şi a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credinţă religioasă. – Lat. credere.

crede - CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredinţat sau convins de un fapt, de existenţa sau de adevărul unui lucru. ♢ Expr. Cred şi eu! = se înţelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o ameninţare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaşte dreptatea cuiva, a fi înţelegător faţă de durerea sau de suferinţa cuiva. ♢ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-şi crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea faţă de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-şi închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-şi pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existenţa lui Dumnezeu şi a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credinţă religioasă. – Lat. credere. CRÉDE vb. 1. v. considera. 2. a considera, a găsi, a socoti, a vedea. (Această circumstanţă o ~ de bun augur.) 3. a se considera, a se închipui, a se socoti, a se vedea, (pop.) a se ţine. (Se ~ inteligent.) 4. v. bănui. 5. a presupune, a socoti, (franţuzism) a prezuma, (reg.) a probălui, (înv.) a supoza. (~ că vom pleca în două zile.) 6. v. aştepta. 7. v. părea. 8. v. spera. 9. v. încrede.

crede - CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredinţat sau convins de un fapt, de existenţa sau de adevărul unui lucru. ♢ Expr. Cred şi eu! = se înţelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o ameninţare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaşte dreptatea cuiva, a fi înţelegător faţă de durerea sau de suferinţa cuiva. ♢ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-şi crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea faţă de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-şi închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-şi pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existenţa lui Dumnezeu şi a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credinţă religioasă. – Lat. credere. CRÉDE vb. 1. v. considera. 2. a considera, a găsi, a socoti, a vedea. (Această circumstanţă o ~ de bun augur.) 3. a se considera, a se închipui, a se socoti, a se vedea, (pop.) a se ţine. (Se ~ inteligent.) 4. v. bănui. 5. a presupune, a socoti, (franţuzism) a prezuma, (reg.) a probălui, (înv.) a supoza. (~ că vom pleca în două zile.) 6. v. aştepta. 7. v. părea. 8. v. spera. 9. v. încrede. créde vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. créd, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 sg. şi pl. creádă; part. crezút

crede - CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredinţat sau convins de un fapt, de existenţa sau de adevărul unui lucru. ♢ Expr. Cred şi eu! = se înţelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o ameninţare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaşte dreptatea cuiva, a fi înţelegător faţă de durerea sau de suferinţa cuiva. ♢ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-şi crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea faţă de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-şi închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-şi pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existenţa lui Dumnezeu şi a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credinţă religioasă. – Lat. credere. CRÉDE vb. 1. v. considera. 2. a considera, a găsi, a socoti, a vedea. (Această circumstanţă o ~ de bun augur.) 3. a se considera, a se închipui, a se socoti, a se vedea, (pop.) a se ţine. (Se ~ inteligent.) 4. v. bănui. 5. a presupune, a socoti, (franţuzism) a prezuma, (reg.) a probălui, (înv.) a supoza. (~ că vom pleca în două zile.) 6. v. aştepta. 7. v. părea. 8. v. spera. 9. v. încrede. créde vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. créd, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 sg. şi pl. creádă; part. crezút A SE CRÉDE mă cred intranz. A avea o părere exagerată despre calităţile proprii; a fi încrezut. /credere

crede - CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredinţat sau convins de un fapt, de existenţa sau de adevărul unui lucru. ♢ Expr. Cred şi eu! = se înţelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o ameninţare sau o afirmare sigură. 2. Intranz. A recunoaşte dreptatea cuiva, a fi înţelegător faţă de durerea sau de suferinţa cuiva. ♢ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă sau a nu-şi crede ochilor (sau urechilor), exprimă mirarea faţă de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de părere, a-şi închipui, a i se părea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o părere exagerat de bună; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplină în cineva sau în ceva; a-şi pune toată nădejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existenţa lui Dumnezeu şi a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumită credinţă religioasă. – Lat. credere. CRÉDE vb. 1. v. considera. 2. a considera, a găsi, a socoti, a vedea. (Această circumstanţă o ~ de bun augur.) 3. a se considera, a se închipui, a se socoti, a se vedea, (pop.) a se ţine. (Se ~ inteligent.) 4. v. bănui. 5. a presupune, a socoti, (franţuzism) a prezuma, (reg.) a probălui, (înv.) a supoza. (~ că vom pleca în două zile.) 6. v. aştepta. 7. v. părea. 8. v. spera. 9. v. încrede. créde vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. créd, 1 pl. crédem; conj. prez. 3 sg. şi pl. creádă; part. crezút A SE CRÉDE mă cred intranz. A avea o părere exagerată despre calităţile proprii; a fi încrezut. /credere A CRÉDE cred 1. tranz. 1) A accepta ca fiind adevărat sau posibil. ~ cele spuse. ♢ Cred şi eu se înţelege de la sine. 2) (de regulă, urmat de o completivă) A găsi de cuviinţă; a socoti; a considera; a gândi. 3) A preţui printr-o judecată favorabilă; a considera; a socoti; a aprecia. Acest semn îl credem de bun augur. 4) (persoane) A trata cu îngăduinţă, cunoscând situaţia; a înţelege. 2. intranz. 1) A avea (toată) nădejdea; a se încrede. 2) A avea o anumită credinţă religioasă; a fi credincios. /credere

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici


//