Cauta un cuvant


//
distinge - DISTÍNGE, disting, vb. III. 1. Tranz. şi refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieşi în evidenţă prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincţie, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere.

distinge - DISTÍNGE, disting, vb. III. 1. Tranz. şi refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieşi în evidenţă prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincţie, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. A se distinge ≠ a se asemăna

distinge - DISTÍNGE, disting, vb. III. 1. Tranz. şi refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieşi în evidenţă prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincţie, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. A se distinge ≠ a se asemăna DISTÍNGE vb. I. tr. 1. a deosebi un lucru de altul. ♢ a vedea lămurit, a desluşi, a observa. 2. a acorda cuiva o distincţie, un premiu. II. refl. a ieşi din comun, a se remarca, a se evidenţia. (< fr. distinguer, lat. distinguere)

distinge - DISTÍNGE, disting, vb. III. 1. Tranz. şi refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieşi în evidenţă prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincţie, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. A se distinge ≠ a se asemăna DISTÍNGE vb. I. tr. 1. a deosebi un lucru de altul. ♢ a vedea lămurit, a desluşi, a observa. 2. a acorda cuiva o distincţie, un premiu. II. refl. a ieşi din comun, a se remarca, a se evidenţia. (< fr. distinguer, lat. distinguere) DISTÍNGE vb. 1. a desluşi, a percepe, (rar) a pricepe. (Se făcuse ziuă şi ~ bine obiectele.) 2. v. profila. 3. v. deosebi. 4. v. remarca.

distinge - DISTÍNGE, disting, vb. III. 1. Tranz. şi refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieşi în evidenţă prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincţie, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere. A se distinge ≠ a se asemăna DISTÍNGE vb. I. tr. 1. a deosebi un lucru de altul. ♢ a vedea lămurit, a desluşi, a observa. 2. a acorda cuiva o distincţie, un premiu. II. refl. a ieşi din comun, a se remarca, a se evidenţia. (< fr. distinguer, lat. distinguere) DISTÍNGE vb. 1. a desluşi, a percepe, (rar) a pricepe. (Se făcuse ziuă şi ~ bine obiectele.) 2. v. profila. 3. v. deosebi. 4. v. remarca. distínge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. distíng, 1 pl. distíngem; part. distíns

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici

//