Cauta un cuvant


//
domeniu - DOMÉNIU, domenii, s.n. 1. Proprietate funciară feudală întinsă, care a stat la baza societăţii medievale în Europa Apuseană. 2. Sector al unei ştiinţe, al unei arte; sferă de activitate. 3. (Mat.) Mulţime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafaţă, în spaţiu, caracterizată prin aceeapentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulţime şi prin faptuloricare pereche de puncte din mulţime se pot uni printr-o linie poligonală cuprinsă în acea mulţime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de măsură. – Din fr. domaine. Cf. lat. d o m i n i u m.

domeniu - DOMÉNIU, domenii, s.n. 1. Proprietate funciară feudală întinsă, care a stat la baza societăţii medievale în Europa Apuseană. 2. Sector al unei ştiinţe, al unei arte; sferă de activitate. 3. (Mat.) Mulţime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafaţă, în spaţiu, caracterizată prin aceeapentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulţime şi prin faptuloricare pereche de puncte din mulţime se pot uni printr-o linie poligonală cuprinsă în acea mulţime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de măsură. – Din fr. domaine. Cf. lat. d o m i n i u m. DOMÉNIU s. n. 1. bunuri imobiliare (pământ, construcţii etc.) aparţinând unui stat, unui suveran sau unui moşier. 2. sector al unei arte, ştiinţe, activităţi. 3. (mat.) mulţime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafaţă sau un spaţiu, caracterizată prin aceeapentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulţime, iar oricare pereche de puncte din mulţime se poate uni într-o curbă cuprinsă în acea mulţime. 4. interval de valori pentru un instrument de măsură. (< fr. domaine, lat. dominium)

domeniu - DOMÉNIU, domenii, s.n. 1. Proprietate funciară feudală întinsă, care a stat la baza societăţii medievale în Europa Apuseană. 2. Sector al unei ştiinţe, al unei arte; sferă de activitate. 3. (Mat.) Mulţime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafaţă, în spaţiu, caracterizată prin aceeapentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulţime şi prin faptuloricare pereche de puncte din mulţime se pot uni printr-o linie poligonală cuprinsă în acea mulţime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de măsură. – Din fr. domaine. Cf. lat. d o m i n i u m. DOMÉNIU s. n. 1. bunuri imobiliare (pământ, construcţii etc.) aparţinând unui stat, unui suveran sau unui moşier. 2. sector al unei arte, ştiinţe, activităţi. 3. (mat.) mulţime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafaţă sau un spaţiu, caracterizată prin aceeapentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulţime, iar oricare pereche de puncte din mulţime se poate uni într-o curbă cuprinsă în acea mulţime. 4. interval de valori pentru un instrument de măsură. (< fr. domaine, lat. dominium) DOMÉNIU s. 1. v. moşie. 2. v. branşă. 3. sector, (fig.) teren. (-ul artei, al ştiinţei.) 4. arie, compartiment, sector, sferă. (~ de aplicare.) 5. cadru, cerc, câmp, sector, sferă, tărâm, zonă. (~ de preocupări.) 6. resort, sector, serviciu. (În -ul public s-au făcut mari progrese.) 7. v. mulţime.

domeniu - DOMÉNIU, domenii, s.n. 1. Proprietate funciară feudală întinsă, care a stat la baza societăţii medievale în Europa Apuseană. 2. Sector al unei ştiinţe, al unei arte; sferă de activitate. 3. (Mat.) Mulţime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafaţă, în spaţiu, caracterizată prin aceeapentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulţime şi prin faptuloricare pereche de puncte din mulţime se pot uni printr-o linie poligonală cuprinsă în acea mulţime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de măsură. – Din fr. domaine. Cf. lat. d o m i n i u m. DOMÉNIU s. n. 1. bunuri imobiliare (pământ, construcţii etc.) aparţinând unui stat, unui suveran sau unui moşier. 2. sector al unei arte, ştiinţe, activităţi. 3. (mat.) mulţime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafaţă sau un spaţiu, caracterizată prin aceeapentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulţime, iar oricare pereche de puncte din mulţime se poate uni într-o curbă cuprinsă în acea mulţime. 4. interval de valori pentru un instrument de măsură. (< fr. domaine, lat. dominium) DOMÉNIU s. 1. v. moşie. 2. v. branşă. 3. sector, (fig.) teren. (-ul artei, al ştiinţei.) 4. arie, compartiment, sector, sferă. (~ de aplicare.) 5. cadru, cerc, câmp, sector, sferă, tărâm, zonă. (~ de preocupări.) 6. resort, sector, serviciu. (În -ul public s-au făcut mari progrese.) 7. v. mulţime. doméniu s. n. [-niu pron. -niu], art. doméniul; pl. doménii, art. doméniile (sil. -ni-i-)

domeniu - DOMÉNIU, domenii, s.n. 1. Proprietate funciară feudală întinsă, care a stat la baza societăţii medievale în Europa Apuseană. 2. Sector al unei ştiinţe, al unei arte; sferă de activitate. 3. (Mat.) Mulţime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafaţă, în spaţiu, caracterizată prin aceeapentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulţime şi prin faptuloricare pereche de puncte din mulţime se pot uni printr-o linie poligonală cuprinsă în acea mulţime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de măsură. – Din fr. domaine. Cf. lat. d o m i n i u m. DOMÉNIU s. n. 1. bunuri imobiliare (pământ, construcţii etc.) aparţinând unui stat, unui suveran sau unui moşier. 2. sector al unei arte, ştiinţe, activităţi. 3. (mat.) mulţime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafaţă sau un spaţiu, caracterizată prin aceeapentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulţime, iar oricare pereche de puncte din mulţime se poate uni într-o curbă cuprinsă în acea mulţime. 4. interval de valori pentru un instrument de măsură. (< fr. domaine, lat. dominium) DOMÉNIU s. 1. v. moşie. 2. v. branşă. 3. sector, (fig.) teren. (-ul artei, al ştiinţei.) 4. arie, compartiment, sector, sferă. (~ de aplicare.) 5. cadru, cerc, câmp, sector, sferă, tărâm, zonă. (~ de preocupări.) 6. resort, sector, serviciu. (În -ul public s-au făcut mari progrese.) 7. v. mulţime. doméniu s. n. [-niu pron. -niu], art. doméniul; pl. doménii, art. doméniile (sil. -ni-i-) DOMÉNI//U ~i n. 1) (în evul mediu, în Europa apuseană) Proprietate funciară feudală; moşie foarte mare; latifundiu. 2) Sferă de activitate (socială, economică, ştiinţifică, culturală). ~ ştiinţific. 3) Loc de răspândire a anumitor fenomene, activităţi; arie. [Sil. -me-niu] /demaine

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici

//