Cauta un cuvant


fier - FIER, (2, 3) fiare, s.n. 1. Element chimic, metal greu, de culoare cenuşie, maleabil, ductil, cu proprietăţi feromagnetice, care, aliat cu carbonul sau cu alte elemente, se foloseşte pe scară largă în industrie; (impr.) oţel (moale). ♢ Epoca fierului (sau de fier) = perioadă din istoria orânduirii comunei primitive care a durat de la mijlocul mileniului al II-lea a.Cr. până în primele veacuri p.Cr., când omul a început să prelucreze şi să folosească fierul. ♢ Loc. adj. De fier = tare, puternic, rezistent; neînduplecat; riguros, sever. ♢ Expr. A-i trece (sau a-i da cuiva) un fier (ars sau roşu) prin inimă = a avea o senzaţie intensă şi bruscă de durere, de spaimă etc. 2. Numele mai multor unelte, instrumente etc. sau părţi ale lor făcute din oţel ori din fontă; a) (adesea determinat prin „de călcat“) unealtă întrebuinţată la călcatul rufelor sau al hainelor; b) (adesea determinat prin „de frizat“) instrument de forma unui cleşte care serveşte la ondulatul părului; c) (adesea determinat prin „de plug“) fiecare dintre cuţitele plugului; d) cleşte cu care se iau cărbunii din foc; e) (adesea determinat prin „roşu“) unealtă, vergea sau bucată de fier înroşită la foc, cu care se ard unele răni sau se înseamnă vitele cu marca proprietarului; f) lamă sau ascuţiş de armă tăioasă; p. ext. sabie. ♢ Expr. A trece prin ascuţişul fierului = a tăia, a omorî, a pustii, a trece pe sub ascuţişul sabiei. ♦ Bucată de oţel (în formă de drug). ♦ Fier vechi = obiecte de metal uzate, care nu mai pot fi utilizate şi care se adună spre a fi retopite. ♢ Expr. A arunca (ceva) la fier vechi = a scoate din uz, a nu mai acorda nici o importanţă unui lucru. 3. (La pl.) Lanţuri, cătuşe cu care sunt legaţi prizonierii, deţinuţii. ♦ Piedică de cai făcută dintr-un lanţ. [Var.: fer s.n.] – Lat. ferrum.

fier - FIER, (2, 3) fiare, s.n. 1. Element chimic, metal greu, de culoare cenuşie, maleabil, ductil, cu proprietăţi feromagnetice, care, aliat cu carbonul sau cu alte elemente, se foloseşte pe scară largă în industrie; (impr.) oţel (moale). ♢ Epoca fierului (sau de fier) = perioadă din istoria orânduirii comunei primitive care a durat de la mijlocul mileniului al II-lea a.Cr. până în primele veacuri p.Cr., când omul a început să prelucreze şi să folosească fierul. ♢ Loc. adj. De fier = tare, puternic, rezistent; neînduplecat; riguros, sever. ♢ Expr. A-i trece (sau a-i da cuiva) un fier (ars sau roşu) prin inimă = a avea o senzaţie intensă şi bruscă de durere, de spaimă etc. 2. Numele mai multor unelte, instrumente etc. sau părţi ale lor făcute din oţel ori din fontă; a) (adesea determinat prin „de călcat“) unealtă întrebuinţată la călcatul rufelor sau al hainelor; b) (adesea determinat prin „de frizat“) instrument de forma unui cleşte care serveşte la ondulatul părului; c) (adesea determinat prin „de plug“) fiecare dintre cuţitele plugului; d) cleşte cu care se iau cărbunii din foc; e) (adesea determinat prin „roşu“) unealtă, vergea sau bucată de fier înroşită la foc, cu care se ard unele răni sau se înseamnă vitele cu marca proprietarului; f) lamă sau ascuţiş de armă tăioasă; p. ext. sabie. ♢ Expr. A trece prin ascuţişul fierului = a tăia, a omorî, a pustii, a trece pe sub ascuţişul sabiei. ♦ Bucată de oţel (în formă de drug). ♦ Fier vechi = obiecte de metal uzate, care nu mai pot fi utilizate şi care se adună spre a fi retopite. ♢ Expr. A arunca (ceva) la fier vechi = a scoate din uz, a nu mai acorda nici o importanţă unui lucru. 3. (La pl.) Lanţuri, cătuşe cu care sunt legaţi prizonierii, deţinuţii. ♦ Piedică de cai făcută dintr-un lanţ. [Var.: fer s.n.] – Lat. ferrum. FIER s. 1. (CHIM.) (prin Ban.) sider. (Bară de ~.) 2. (reg.) piglais, (Transilv. şi Maram.) teglăzău. (~ de călcat.) 3. (TEHN.) fier lat v. brăzdar. 4. (TEHN.) (pop.) custură. (~ al coasei.) 5. (la pl.) v. cătuşe.

fier - FIER, (2, 3) fiare, s.n. 1. Element chimic, metal greu, de culoare cenuşie, maleabil, ductil, cu proprietăţi feromagnetice, care, aliat cu carbonul sau cu alte elemente, se foloseşte pe scară largă în industrie; (impr.) oţel (moale). ♢ Epoca fierului (sau de fier) = perioadă din istoria orânduirii comunei primitive care a durat de la mijlocul mileniului al II-lea a.Cr. până în primele veacuri p.Cr., când omul a început să prelucreze şi să folosească fierul. ♢ Loc. adj. De fier = tare, puternic, rezistent; neînduplecat; riguros, sever. ♢ Expr. A-i trece (sau a-i da cuiva) un fier (ars sau roşu) prin inimă = a avea o senzaţie intensă şi bruscă de durere, de spaimă etc. 2. Numele mai multor unelte, instrumente etc. sau părţi ale lor făcute din oţel ori din fontă; a) (adesea determinat prin „de călcat“) unealtă întrebuinţată la călcatul rufelor sau al hainelor; b) (adesea determinat prin „de frizat“) instrument de forma unui cleşte care serveşte la ondulatul părului; c) (adesea determinat prin „de plug“) fiecare dintre cuţitele plugului; d) cleşte cu care se iau cărbunii din foc; e) (adesea determinat prin „roşu“) unealtă, vergea sau bucată de fier înroşită la foc, cu care se ard unele răni sau se înseamnă vitele cu marca proprietarului; f) lamă sau ascuţiş de armă tăioasă; p. ext. sabie. ♢ Expr. A trece prin ascuţişul fierului = a tăia, a omorî, a pustii, a trece pe sub ascuţişul sabiei. ♦ Bucată de oţel (în formă de drug). ♦ Fier vechi = obiecte de metal uzate, care nu mai pot fi utilizate şi care se adună spre a fi retopite. ♢ Expr. A arunca (ceva) la fier vechi = a scoate din uz, a nu mai acorda nici o importanţă unui lucru. 3. (La pl.) Lanţuri, cătuşe cu care sunt legaţi prizonierii, deţinuţii. ♦ Piedică de cai făcută dintr-un lanţ. [Var.: fer s.n.] – Lat. ferrum. FIER s. 1. (CHIM.) (prin Ban.) sider. (Bară de ~.) 2. (reg.) piglais, (Transilv. şi Maram.) teglăzău. (~ de călcat.) 3. (TEHN.) fier lat v. brăzdar. 4. (TEHN.) (pop.) custură. (~ al coasei.) 5. (la pl.) v. cătuşe. fier s. n., (unelte, lanţuri) pl. fiáre; simb. Fe

fier - FIER, (2, 3) fiare, s.n. 1. Element chimic, metal greu, de culoare cenuşie, maleabil, ductil, cu proprietăţi feromagnetice, care, aliat cu carbonul sau cu alte elemente, se foloseşte pe scară largă în industrie; (impr.) oţel (moale). ♢ Epoca fierului (sau de fier) = perioadă din istoria orânduirii comunei primitive care a durat de la mijlocul mileniului al II-lea a.Cr. până în primele veacuri p.Cr., când omul a început să prelucreze şi să folosească fierul. ♢ Loc. adj. De fier = tare, puternic, rezistent; neînduplecat; riguros, sever. ♢ Expr. A-i trece (sau a-i da cuiva) un fier (ars sau roşu) prin inimă = a avea o senzaţie intensă şi bruscă de durere, de spaimă etc. 2. Numele mai multor unelte, instrumente etc. sau părţi ale lor făcute din oţel ori din fontă; a) (adesea determinat prin „de călcat“) unealtă întrebuinţată la călcatul rufelor sau al hainelor; b) (adesea determinat prin „de frizat“) instrument de forma unui cleşte care serveşte la ondulatul părului; c) (adesea determinat prin „de plug“) fiecare dintre cuţitele plugului; d) cleşte cu care se iau cărbunii din foc; e) (adesea determinat prin „roşu“) unealtă, vergea sau bucată de fier înroşită la foc, cu care se ard unele răni sau se înseamnă vitele cu marca proprietarului; f) lamă sau ascuţiş de armă tăioasă; p. ext. sabie. ♢ Expr. A trece prin ascuţişul fierului = a tăia, a omorî, a pustii, a trece pe sub ascuţişul sabiei. ♦ Bucată de oţel (în formă de drug). ♦ Fier vechi = obiecte de metal uzate, care nu mai pot fi utilizate şi care se adună spre a fi retopite. ♢ Expr. A arunca (ceva) la fier vechi = a scoate din uz, a nu mai acorda nici o importanţă unui lucru. 3. (La pl.) Lanţuri, cătuşe cu care sunt legaţi prizonierii, deţinuţii. ♦ Piedică de cai făcută dintr-un lanţ. [Var.: fer s.n.] – Lat. ferrum. FIER s. 1. (CHIM.) (prin Ban.) sider. (Bară de ~.) 2. (reg.) piglais, (Transilv. şi Maram.) teglăzău. (~ de călcat.) 3. (TEHN.) fier lat v. brăzdar. 4. (TEHN.) (pop.) custură. (~ al coasei.) 5. (la pl.) v. cătuşe. fier s. n., (unelte, lanţuri) pl. fiáre; simb. Fe FIER rar fiáre n. 1) Metal greu, cenuşiu, lucios, maleabil şi ductil, bun conducător de căldură şi de electricitate, întrebuinţat pe larg în industrie numai în aliaje. 2) (în limbajul curent) Oţel cu un conţinut redus de carbon. ♢ Drum-de- ~ cale ferată. Epoca de ~ (sau epoca ~ului) ultima perioadă a comunei primitive caracterizată prin prelucrarea şi întrebuinţarea fierului. Braţ de ~ braţ vânjos. Voinţă de ~ voinţă fermă, nestrămutată. Disciplină de ~ disciplină riguroasă, severă. Tare ca ~ul foarte tare; foarte rezistent. ~ de călcat unealtă cu care se calcă îmbrăcămintea. ~ vechi totalitate a obiectelor de metal, uzate şi scoase din folosinţă. 3) la pl. Lanţuri pentru deţinuţi. ♢ Iarba-fiarelor (sau iarba- ~ului) plantă care, potrivit legendei, ar avea proprietatea de a descuia orice lacăt, de a sfărâma orice cătuşe. [Monosilabic] /ferrum

fier - FIER, (2, 3) fiare, s.n. 1. Element chimic, metal greu, de culoare cenuşie, maleabil, ductil, cu proprietăţi feromagnetice, care, aliat cu carbonul sau cu alte elemente, se foloseşte pe scară largă în industrie; (impr.) oţel (moale). ♢ Epoca fierului (sau de fier) = perioadă din istoria orânduirii comunei primitive care a durat de la mijlocul mileniului al II-lea a.Cr. până în primele veacuri p.Cr., când omul a început să prelucreze şi să folosească fierul. ♢ Loc. adj. De fier = tare, puternic, rezistent; neînduplecat; riguros, sever. ♢ Expr. A-i trece (sau a-i da cuiva) un fier (ars sau roşu) prin inimă = a avea o senzaţie intensă şi bruscă de durere, de spaimă etc. 2. Numele mai multor unelte, instrumente etc. sau părţi ale lor făcute din oţel ori din fontă; a) (adesea determinat prin „de călcat“) unealtă întrebuinţată la călcatul rufelor sau al hainelor; b) (adesea determinat prin „de frizat“) instrument de forma unui cleşte care serveşte la ondulatul părului; c) (adesea determinat prin „de plug“) fiecare dintre cuţitele plugului; d) cleşte cu care se iau cărbunii din foc; e) (adesea determinat prin „roşu“) unealtă, vergea sau bucată de fier înroşită la foc, cu care se ard unele răni sau se înseamnă vitele cu marca proprietarului; f) lamă sau ascuţiş de armă tăioasă; p. ext. sabie. ♢ Expr. A trece prin ascuţişul fierului = a tăia, a omorî, a pustii, a trece pe sub ascuţişul sabiei. ♦ Bucată de oţel (în formă de drug). ♦ Fier vechi = obiecte de metal uzate, care nu mai pot fi utilizate şi care se adună spre a fi retopite. ♢ Expr. A arunca (ceva) la fier vechi = a scoate din uz, a nu mai acorda nici o importanţă unui lucru. 3. (La pl.) Lanţuri, cătuşe cu care sunt legaţi prizonierii, deţinuţii. ♦ Piedică de cai făcută dintr-un lanţ. [Var.: fer s.n.] – Lat. ferrum. FIER s. 1. (CHIM.) (prin Ban.) sider. (Bară de ~.) 2. (reg.) piglais, (Transilv. şi Maram.) teglăzău. (~ de călcat.) 3. (TEHN.) fier lat v. brăzdar. 4. (TEHN.) (pop.) custură. (~ al coasei.) 5. (la pl.) v. cătuşe. fier s. n., (unelte, lanţuri) pl. fiáre; simb. Fe FIER rar fiáre n. 1) Metal greu, cenuşiu, lucios, maleabil şi ductil, bun conducător de căldură şi de electricitate, întrebuinţat pe larg în industrie numai în aliaje. 2) (în limbajul curent) Oţel cu un conţinut redus de carbon. ♢ Drum-de- ~ cale ferată. Epoca de ~ (sau epoca ~ului) ultima perioadă a comunei primitive caracterizată prin prelucrarea şi întrebuinţarea fierului. Braţ de ~ braţ vânjos. Voinţă de ~ voinţă fermă, nestrămutată. Disciplină de ~ disciplină riguroasă, severă. Tare ca ~ul foarte tare; foarte rezistent. ~ de călcat unealtă cu care se calcă îmbrăcămintea. ~ vechi totalitate a obiectelor de metal, uzate şi scoase din folosinţă. 3) la pl. Lanţuri pentru deţinuţi. ♢ Iarba-fiarelor (sau iarba- ~ului) plantă care, potrivit legendei, ar avea proprietatea de a descuia orice lacăt, de a sfărâma orice cătuşe. [Monosilabic] /ferrum fier de calcat incalzit cu carbuni luati din vatra.regionalism din zona sibiului.

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici


//