Cauta un cuvant


fizionomie - FIZIONOMÍE, fizionomii, s.f. 1. Totalitatea trăsăturilor feţei cuiva care determină expresia ei particulară; chip. ♢ Joc de fizionomie – mimică. 2. Fig. Caracter distinctiv, înfăţişare particulară (a unei epoci, a unei colectivităţi umane etc.). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. physionomie.

fizionomie - FIZIONOMÍE, fizionomii, s.f. 1. Totalitatea trăsăturilor feţei cuiva care determină expresia ei particulară; chip. ♢ Joc de fizionomie – mimică. 2. Fig. Caracter distinctiv, înfăţişare particulară (a unei epoci, a unei colectivităţi umane etc.). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. physionomie. FIZIONOMÍE s. f. 1. expresie particulară a trăsăturilor feţei cuiva; chip, figură. 2. aspect particular care distinge un lucru sau altul; caracter distinctiv (al unei epoci, al unei colectivităţi umane etc.). (< fr. physionomie)

fizionomie - FIZIONOMÍE, fizionomii, s.f. 1. Totalitatea trăsăturilor feţei cuiva care determină expresia ei particulară; chip. ♢ Joc de fizionomie – mimică. 2. Fig. Caracter distinctiv, înfăţişare particulară (a unei epoci, a unei colectivităţi umane etc.). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. physionomie. FIZIONOMÍE s. f. 1. expresie particulară a trăsăturilor feţei cuiva; chip, figură. 2. aspect particular care distinge un lucru sau altul; caracter distinctiv (al unei epoci, al unei colectivităţi umane etc.). (< fr. physionomie) FIZIONOMÍE s. 1. aer, aspect, chip, expresie, faţă, figură, înfăţişare, mină, obraz, (înv. şi pop.) boi, (reg.) săbaş, (înv.) schimă, vedere, (fam.) mutră. (Are o ~ satisfăcută.) 2. (livr.) facies. (Are o ~ mongoloidă.) 3. expresie, mască. (Actorul are o ~ admirabilă.) 4. v. faţă. 5. v. configuraţie.

fizionomie - FIZIONOMÍE, fizionomii, s.f. 1. Totalitatea trăsăturilor feţei cuiva care determină expresia ei particulară; chip. ♢ Joc de fizionomie – mimică. 2. Fig. Caracter distinctiv, înfăţişare particulară (a unei epoci, a unei colectivităţi umane etc.). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. physionomie. FIZIONOMÍE s. f. 1. expresie particulară a trăsăturilor feţei cuiva; chip, figură. 2. aspect particular care distinge un lucru sau altul; caracter distinctiv (al unei epoci, al unei colectivităţi umane etc.). (< fr. physionomie) FIZIONOMÍE s. 1. aer, aspect, chip, expresie, faţă, figură, înfăţişare, mină, obraz, (înv. şi pop.) boi, (reg.) săbaş, (înv.) schimă, vedere, (fam.) mutră. (Are o ~ satisfăcută.) 2. (livr.) facies. (Are o ~ mongoloidă.) 3. expresie, mască. (Actorul are o ~ admirabilă.) 4. v. faţă. 5. v. configuraţie. fizionomíe s. f. (sil. -zi-o-), art. fizionomía, g.-d. art. fizionomíei; pl. fizionomíi, art. fizionomíile

fizionomie - FIZIONOMÍE, fizionomii, s.f. 1. Totalitatea trăsăturilor feţei cuiva care determină expresia ei particulară; chip. ♢ Joc de fizionomie – mimică. 2. Fig. Caracter distinctiv, înfăţişare particulară (a unei epoci, a unei colectivităţi umane etc.). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. physionomie. FIZIONOMÍE s. f. 1. expresie particulară a trăsăturilor feţei cuiva; chip, figură. 2. aspect particular care distinge un lucru sau altul; caracter distinctiv (al unei epoci, al unei colectivităţi umane etc.). (< fr. physionomie) FIZIONOMÍE s. 1. aer, aspect, chip, expresie, faţă, figură, înfăţişare, mină, obraz, (înv. şi pop.) boi, (reg.) săbaş, (înv.) schimă, vedere, (fam.) mutră. (Are o ~ satisfăcută.) 2. (livr.) facies. (Are o ~ mongoloidă.) 3. expresie, mască. (Actorul are o ~ admirabilă.) 4. v. faţă. 5. v. configuraţie. fizionomíe s. f. (sil. -zi-o-), art. fizionomía, g.-d. art. fizionomíei; pl. fizionomíi, art. fizionomíile FIZIONOMÍ//E ~i f. 1) Totalitate a trăsăturilor specifice feţei; chip; figură. 2) fig. (colectivităţi, epoci etc.) Înfăţişare caracteristică distinctivă. [Art. fizionomia; G.-D. fizionomiei; Sil. -mi-e] /physionomie

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici


//