Cauta un cuvant


//
frumos - FRUMÓS, -OÁSĂ, frumoşi, -oase, adj., adv., s.n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre fiinţe şi părţi ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, mişcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ♢ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut şi arhitectură, poezie, muzică, dans) ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care trezeşte admiraţia din punct de vedere moral. ♢ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al stării atmosferice). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil. II. Adv. 1. În mod plăcut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine; aşa cum se cuvine. ♢ Expr. A sta (sau a şedea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi aşa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi lăudabil. III. S.n. Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însuşirea omului de a simţi emoţie în faţa operelor de artă, a fenomenelor şi a obiectelor naturii etc. şi care are ca izvor obiectiv dispoziţia simetrică a părţilor obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. – Lat. formosus.

frumos - FRUMÓS, -OÁSĂ, frumoşi, -oase, adj., adv., s.n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre fiinţe şi părţi ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, mişcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ♢ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut şi arhitectură, poezie, muzică, dans) ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care trezeşte admiraţia din punct de vedere moral. ♢ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al stării atmosferice). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil. II. Adv. 1. În mod plăcut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine; aşa cum se cuvine. ♢ Expr. A sta (sau a şedea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi aşa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi lăudabil. III. S.n. Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însuşirea omului de a simţi emoţie în faţa operelor de artă, a fenomenelor şi a obiectelor naturii etc. şi care are ca izvor obiectiv dispoziţia simetrică a părţilor obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. – Lat. formosus. Frumos ≠ hidos, nearătos, oribil, ridicol, slut, urâcios, urât, hâd, neplăcut

frumos - FRUMÓS, -OÁSĂ, frumoşi, -oase, adj., adv., s.n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre fiinţe şi părţi ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, mişcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ♢ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut şi arhitectură, poezie, muzică, dans) ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care trezeşte admiraţia din punct de vedere moral. ♢ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al stării atmosferice). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil. II. Adv. 1. În mod plăcut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine; aşa cum se cuvine. ♢ Expr. A sta (sau a şedea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi aşa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi lăudabil. III. S.n. Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însuşirea omului de a simţi emoţie în faţa operelor de artă, a fenomenelor şi a obiectelor naturii etc. şi care are ca izvor obiectiv dispoziţia simetrică a părţilor obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. – Lat. formosus. Frumos ≠ hidos, nearătos, oribil, ridicol, slut, urâcios, urât, hâd, neplăcut FRUMÓS adj. 1. v. estetic. 2. arătos, chipeş, (pop.) chipos, fălos, mândru, ochios, (înv. şi reg.) vederos, (reg.) marghiol, tâmbuş, (Transilv.) hireş, (prin vestul Transilv.) muşat, (Transilv.) nialcoş, (înv.) ghizdav, iscusit, (fam.) gigea, (arg.) mişto. (Un flăcău ~.) 3. arătos, aspectuos, falnic, impozant, (pop.) mândru. (O casă ~oasă.) 4. v. plăcut. 5. bun, favorabil, prielnic. (Timp ~.) 6. însorit, senin, (rar) soros, (pop.) sorit. (O zi ~oasă.) 7. senin, (înv.) seninos. (Nopţi ~oase.) 8. v. bun.

frumos - FRUMÓS, -OÁSĂ, frumoşi, -oase, adj., adv., s.n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre fiinţe şi părţi ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, mişcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ♢ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut şi arhitectură, poezie, muzică, dans) ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care trezeşte admiraţia din punct de vedere moral. ♢ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al stării atmosferice). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil. II. Adv. 1. În mod plăcut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine; aşa cum se cuvine. ♢ Expr. A sta (sau a şedea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi aşa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi lăudabil. III. S.n. Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însuşirea omului de a simţi emoţie în faţa operelor de artă, a fenomenelor şi a obiectelor naturii etc. şi care are ca izvor obiectiv dispoziţia simetrică a părţilor obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. – Lat. formosus. Frumos ≠ hidos, nearătos, oribil, ridicol, slut, urâcios, urât, hâd, neplăcut FRUMÓS adj. 1. v. estetic. 2. arătos, chipeş, (pop.) chipos, fălos, mândru, ochios, (înv. şi reg.) vederos, (reg.) marghiol, tâmbuş, (Transilv.) hireş, (prin vestul Transilv.) muşat, (Transilv.) nialcoş, (înv.) ghizdav, iscusit, (fam.) gigea, (arg.) mişto. (Un flăcău ~.) 3. arătos, aspectuos, falnic, impozant, (pop.) mândru. (O casă ~oasă.) 4. v. plăcut. 5. bun, favorabil, prielnic. (Timp ~.) 6. însorit, senin, (rar) soros, (pop.) sorit. (O zi ~oasă.) 7. senin, (înv.) seninos. (Nopţi ~oase.) 8. v. bun. frumós adj. m., s. m., pl. frumóşi; f. sg. frumoásă, g.-d. art. frumoásei, pl. frumoáse

frumos - FRUMÓS, -OÁSĂ, frumoşi, -oase, adj., adv., s.n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat; despre fiinţe şi părţi ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.) Care place pentru armonia liniilor, mişcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ♢ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut şi arhitectură, poezie, muzică, dans) ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele. 2. Care place, care trezeşte admiraţia din punct de vedere moral. ♢ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente. 3. (Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al stării atmosferice). 4. (Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil. II. Adv. 1. În mod plăcut, armonios, estetic. 2. Potrivit, bine; aşa cum se cuvine. ♢ Expr. A sta (sau a şedea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi aşa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi lăudabil. III. S.n. Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însuşirea omului de a simţi emoţie în faţa operelor de artă, a fenomenelor şi a obiectelor naturii etc. şi care are ca izvor obiectiv dispoziţia simetrică a părţilor obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc. – Lat. formosus. Frumos ≠ hidos, nearătos, oribil, ridicol, slut, urâcios, urât, hâd, neplăcut FRUMÓS adj. 1. v. estetic. 2. arătos, chipeş, (pop.) chipos, fălos, mândru, ochios, (înv. şi reg.) vederos, (reg.) marghiol, tâmbuş, (Transilv.) hireş, (prin vestul Transilv.) muşat, (Transilv.) nialcoş, (înv.) ghizdav, iscusit, (fam.) gigea, (arg.) mişto. (Un flăcău ~.) 3. arătos, aspectuos, falnic, impozant, (pop.) mândru. (O casă ~oasă.) 4. v. plăcut. 5. bun, favorabil, prielnic. (Timp ~.) 6. însorit, senin, (rar) soros, (pop.) sorit. (O zi ~oasă.) 7. senin, (înv.) seninos. (Nopţi ~oase.) 8. v. bun. frumós adj. m., s. m., pl. frumóşi; f. sg. frumoásă, g.-d. art. frumoásei, pl. frumoáse frumós s. n.

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici

//