Cauta un cuvant


instrument - INSTRUMÉNT, instrumente, s.n. 1. Unealtă, aparat cu ajutorul căruia se efectuează o anumită operaţie. ♦ Aparat construit pentru a produce sunete muzicale. 2. Fig. Persoană, forţă, lucru, fapt de care se serveşte cineva pentru atingerea unui scop. 3. (În sintagmele) Instrument gramatical = cuvânt cu funcţiune exclusiv gramaticală şi care nu se poate întrebuinţa singur în vorbire, ci numai împreună cu cuvintele pe care le leagă, exprimând raporturi sintactice; unealtă gramaticală. Instrument de ratificare = document special prin care se ratifică un tratat internaţional. – Din fr. instrument, lat. instrumentum.

instrument - INSTRUMÉNT, instrumente, s.n. 1. Unealtă, aparat cu ajutorul căruia se efectuează o anumită operaţie. ♦ Aparat construit pentru a produce sunete muzicale. 2. Fig. Persoană, forţă, lucru, fapt de care se serveşte cineva pentru atingerea unui scop. 3. (În sintagmele) Instrument gramatical = cuvânt cu funcţiune exclusiv gramaticală şi care nu se poate întrebuinţa singur în vorbire, ci numai împreună cu cuvintele pe care le leagă, exprimând raporturi sintactice; unealtă gramaticală. Instrument de ratificare = document special prin care se ratifică un tratat internaţional. – Din fr. instrument, lat. instrumentum. INSTRUMÉNT s. n. 1. unealtă, aparat propriu pentru a face o anumită operaţie. ♢ sistem tehnic pentru cercetarea, observarea, măsurarea sau controlul unor mărimi. 2. aparat cu care se produc sunete muzicale. 3. (fig.) persoană, lucru de care se foloseşte cineva pentru a îndeplini o acţiune, a atinge un scop. o ~ de ratificare = document special prin care statele comunică ratificarea unui tratat internaţional. 4. ~ gramatical = cuvânt cu funcţie exclusiv gramaticală, care nu se poate folosi singur în vorbire, exprimând doar raporturi (prepoziţiile, conjuncţiile, verbele auxiliare etc.). (< fr. instrument, lat. instrumentum)

instrument - INSTRUMÉNT, instrumente, s.n. 1. Unealtă, aparat cu ajutorul căruia se efectuează o anumită operaţie. ♦ Aparat construit pentru a produce sunete muzicale. 2. Fig. Persoană, forţă, lucru, fapt de care se serveşte cineva pentru atingerea unui scop. 3. (În sintagmele) Instrument gramatical = cuvânt cu funcţiune exclusiv gramaticală şi care nu se poate întrebuinţa singur în vorbire, ci numai împreună cu cuvintele pe care le leagă, exprimând raporturi sintactice; unealtă gramaticală. Instrument de ratificare = document special prin care se ratifică un tratat internaţional. – Din fr. instrument, lat. instrumentum. INSTRUMÉNT s. n. 1. unealtă, aparat propriu pentru a face o anumită operaţie. ♢ sistem tehnic pentru cercetarea, observarea, măsurarea sau controlul unor mărimi. 2. aparat cu care se produc sunete muzicale. 3. (fig.) persoană, lucru de care se foloseşte cineva pentru a îndeplini o acţiune, a atinge un scop. o ~ de ratificare = document special prin care statele comunică ratificarea unui tratat internaţional. 4. ~ gramatical = cuvânt cu funcţie exclusiv gramaticală, care nu se poate folosi singur în vorbire, exprimând doar raporturi (prepoziţiile, conjuncţiile, verbele auxiliare etc.). (< fr. instrument, lat. instrumentum) INSTRUMÉNT s. 1. sculă, unealtă, ustensilă, (înv. şi reg.) sărsam, (reg.) sculeaţă, (Mold., Bucov. şi Ban.) halat, (înv.) cinie, dichis. (~ pentru dulgherie.) 2. instrument de pasaj v. lunetă meridiană. 3. aparat. (Un ~ pentru curăţat cartofii.) 4. (GRAM.) (rar) unealtă. (Prepoziţiile sunt ~ gramaticale.)

instrument - INSTRUMÉNT, instrumente, s.n. 1. Unealtă, aparat cu ajutorul căruia se efectuează o anumită operaţie. ♦ Aparat construit pentru a produce sunete muzicale. 2. Fig. Persoană, forţă, lucru, fapt de care se serveşte cineva pentru atingerea unui scop. 3. (În sintagmele) Instrument gramatical = cuvânt cu funcţiune exclusiv gramaticală şi care nu se poate întrebuinţa singur în vorbire, ci numai împreună cu cuvintele pe care le leagă, exprimând raporturi sintactice; unealtă gramaticală. Instrument de ratificare = document special prin care se ratifică un tratat internaţional. – Din fr. instrument, lat. instrumentum. INSTRUMÉNT s. n. 1. unealtă, aparat propriu pentru a face o anumită operaţie. ♢ sistem tehnic pentru cercetarea, observarea, măsurarea sau controlul unor mărimi. 2. aparat cu care se produc sunete muzicale. 3. (fig.) persoană, lucru de care se foloseşte cineva pentru a îndeplini o acţiune, a atinge un scop. o ~ de ratificare = document special prin care statele comunică ratificarea unui tratat internaţional. 4. ~ gramatical = cuvânt cu funcţie exclusiv gramaticală, care nu se poate folosi singur în vorbire, exprimând doar raporturi (prepoziţiile, conjuncţiile, verbele auxiliare etc.). (< fr. instrument, lat. instrumentum) INSTRUMÉNT s. 1. sculă, unealtă, ustensilă, (înv. şi reg.) sărsam, (reg.) sculeaţă, (Mold., Bucov. şi Ban.) halat, (înv.) cinie, dichis. (~ pentru dulgherie.) 2. instrument de pasaj v. lunetă meridiană. 3. aparat. (Un ~ pentru curăţat cartofii.) 4. (GRAM.) (rar) unealtă. (Prepoziţiile sunt ~ gramaticale.) instrumént s. n., pl. instruménte

instrument - INSTRUMÉNT, instrumente, s.n. 1. Unealtă, aparat cu ajutorul căruia se efectuează o anumită operaţie. ♦ Aparat construit pentru a produce sunete muzicale. 2. Fig. Persoană, forţă, lucru, fapt de care se serveşte cineva pentru atingerea unui scop. 3. (În sintagmele) Instrument gramatical = cuvânt cu funcţiune exclusiv gramaticală şi care nu se poate întrebuinţa singur în vorbire, ci numai împreună cu cuvintele pe care le leagă, exprimând raporturi sintactice; unealtă gramaticală. Instrument de ratificare = document special prin care se ratifică un tratat internaţional. – Din fr. instrument, lat. instrumentum. INSTRUMÉNT s. n. 1. unealtă, aparat propriu pentru a face o anumită operaţie. ♢ sistem tehnic pentru cercetarea, observarea, măsurarea sau controlul unor mărimi. 2. aparat cu care se produc sunete muzicale. 3. (fig.) persoană, lucru de care se foloseşte cineva pentru a îndeplini o acţiune, a atinge un scop. o ~ de ratificare = document special prin care statele comunică ratificarea unui tratat internaţional. 4. ~ gramatical = cuvânt cu funcţie exclusiv gramaticală, care nu se poate folosi singur în vorbire, exprimând doar raporturi (prepoziţiile, conjuncţiile, verbele auxiliare etc.). (< fr. instrument, lat. instrumentum) INSTRUMÉNT s. 1. sculă, unealtă, ustensilă, (înv. şi reg.) sărsam, (reg.) sculeaţă, (Mold., Bucov. şi Ban.) halat, (înv.) cinie, dichis. (~ pentru dulgherie.) 2. instrument de pasaj v. lunetă meridiană. 3. aparat. (Un ~ pentru curăţat cartofii.) 4. (GRAM.) (rar) unealtă. (Prepoziţiile sunt ~ gramaticale.) instrumént s. n., pl. instruménte INSTRUMÉNT ~e n. 1) Obiect acţionat manual, folosit la îndeplinirea unor operaţii de muncă; sculă; unealtă. ~ de tăiat. 2) Aparat cu care se produc sunete muzicale. ~ de percuţie. 3): ~ de ratificare document prin care părţile contractante confirmă, făcând să intre în vigoare, un acord încheiat mai înainte. 4): ~ gramatical parte de vorbire nesemnificativă care exprimă raporturi între cuvinte sau propoziţii. 5) Persoană sau lucru folosit pentru atingerea unui scop. /instrumentum

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici


//