Cauta un cuvant


marcă - MÁRCĂ4 s. f. (în evul mediu) provincie în unele state, condusă de un margraf sau de un principe. (< germ. Mark)

marcă - MÁRCĂ4 s. f. (în evul mediu) provincie în unele state, condusă de un margraf sau de un principe. (< germ. Mark) MÁRCĂ3 s. f. unitatea monetară a unor ţări (Germania, Finlanda). (< germ. Mark)

marcă - MÁRCĂ4 s. f. (în evul mediu) provincie în unele state, condusă de un margraf sau de un principe. (< germ. Mark) MÁRCĂ3 s. f. unitatea monetară a unor ţări (Germania, Finlanda). (< germ. Mark) MÁRCĂ2 s. f. 1. semn distinctiv, inscripţie etc. care se aplică pe un obiect, pe o marfă etc. ♢ tip, model de fabricaţie. o de ~ = a) (despre produse) de calitate; b) (despre oameni) important, celebru. 2. trăsătură specifică; particularitate. ♢ caracteristică a unei categorii sau unităţi gramaticale. 3. fisă cu număr de ordine cu care muncitorii îşi marchează prezenţa la lucru. 4. şină vopsită în alb care arată punctul de intersecţie a două linii ferate. 5. (inform.) număr, cuvânt asociat unei instrucţiuni care o deosebeşte de celelate instrucţiuni ale programului. (< ngr. marca, fr. marque, rus. marka)

marcă - MÁRCĂ4 s. f. (în evul mediu) provincie în unele state, condusă de un margraf sau de un principe. (< germ. Mark) MÁRCĂ3 s. f. unitatea monetară a unor ţări (Germania, Finlanda). (< germ. Mark) MÁRCĂ2 s. f. 1. semn distinctiv, inscripţie etc. care se aplică pe un obiect, pe o marfă etc. ♢ tip, model de fabricaţie. o de ~ = a) (despre produse) de calitate; b) (despre oameni) important, celebru. 2. trăsătură specifică; particularitate. ♢ caracteristică a unei categorii sau unităţi gramaticale. 3. fisă cu număr de ordine cu care muncitorii îşi marchează prezenţa la lucru. 4. şină vopsită în alb care arată punctul de intersecţie a două linii ferate. 5. (inform.) număr, cuvânt asociat unei instrucţiuni care o deosebeşte de celelate instrucţiuni ale programului. (< ngr. marca, fr. marque, rus. marka) MÁRCĂ1 s. f. timbru poştal. (< germ. Marke)

marca - MÁRCĂ4 s. f. (în evul mediu) provincie în unele state, condusă de un margraf sau de un principe. (< germ. Mark) MÁRCĂ3 s. f. unitatea monetară a unor ţări (Germania, Finlanda). (< germ. Mark) MÁRCĂ2 s. f. 1. semn distinctiv, inscripţie etc. care se aplică pe un obiect, pe o marfă etc. ♢ tip, model de fabricaţie. o de ~ = a) (despre produse) de calitate; b) (despre oameni) important, celebru. 2. trăsătură specifică; particularitate. ♢ caracteristică a unei categorii sau unităţi gramaticale. 3. fisă cu număr de ordine cu care muncitorii îşi marchează prezenţa la lucru. 4. şină vopsită în alb care arată punctul de intersecţie a două linii ferate. 5. (inform.) număr, cuvânt asociat unei instrucţiuni care o deosebeşte de celelate instrucţiuni ale programului. (< ngr. marca, fr. marque, rus. marka) MÁRCĂ1 s. f. timbru poştal. (< germ. Marke) MARCÁ vb. tr. 1. a însemna (un obiect, un animal) pentru a(-l) recunoaşte; (spec.) a însemna (un obiect de aur, de platină etc.) pentru a garantaeste veritabil. 2. (fig.) a indica, a dovedi; a arăta, a proba. ♢ a remarca; a sublinia. 3. a delimita un teren, o cale rutieră sau navigabilă etc. 4. (sport) a supraveghea pe unul sau pe mai mulţi jucători din echipa adversă spre a-i împiedica să întreprindă acţiuni ofensive. 5. a înscrie unul sau mai multe puncte într-o competiţie etc. (< fr. marquer, germ. markieren)

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici


//