Cauta un cuvant


mecanic - MECÁNIC, -Ă I. adj. 1. referitor la mecanică (III). 2. acţionat de o maşină, de un mecanism. 3. (despre o acţiune, un gest; şi adv.) făcut automat; maşinal. II. s. m. lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparaţii de maşini, de instalaţii etc. ♢ conducător al unei locomotive; motorist. III. s. f. 1. ştiinţă care studiază legile mişcării şi ale repausului corpurilor. o ă fluidelor = hidromecanică; ~ cerească = ramură a astronomiei care studiază mişcarea corpurilor cereşti. 2. tehnica procedeelor în care intervin fenomene mecanice; mecanotehnică. 3. (fig.) combinaţie. (< fr. mécanique, it. mecanico, germ. Mechenik/er/, lat. mecanicus, germ. Mechenik/er/)

mecanic - MECÁNIC, -Ă I. adj. 1. referitor la mecanică (III). 2. acţionat de o maşină, de un mecanism. 3. (despre o acţiune, un gest; şi adv.) făcut automat; maşinal. II. s. m. lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparaţii de maşini, de instalaţii etc. ♢ conducător al unei locomotive; motorist. III. s. f. 1. ştiinţă care studiază legile mişcării şi ale repausului corpurilor. o ă fluidelor = hidromecanică; ~ cerească = ramură a astronomiei care studiază mişcarea corpurilor cereşti. 2. tehnica procedeelor în care intervin fenomene mecanice; mecanotehnică. 3. (fig.) combinaţie. (< fr. mécanique, it. mecanico, germ. Mechenik/er/, lat. mecanicus, germ. Mechenik/er/) MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, subst., adj. I. S.f. 1. Ştiinţă care studiază mişcarea sau echilibrul corpurilor sub acţiunea forţelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ♢ Mecanică cerească = ştiinţă care se ocupă cu mişcarea corpurilor cereşti sub acţiunea atracţiei universale. ♦ (Înv.) Mecanism, maşină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcţia şi funcţionarea maşinilor, îndeosebi a pieselor şi a mecanismelor care servesc la transmiterea mişcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparţine mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Şi adv.) Care este pus în mişcare de o maşină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul maşinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Şi adv.) Care se realizează fără participarea conştiinţei, a voinţei; maşinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziţie etc. fără a ţine seama de specificul concret sau individual al situaţiei, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S.m. şi f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operaţii de montaj, de reparare, sau de întreţinere a utilajelor, maşinilor şi aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalaţiile anexe; maşinist. – Din (I) lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker.

mecanic - MECÁNIC, -Ă I. adj. 1. referitor la mecanică (III). 2. acţionat de o maşină, de un mecanism. 3. (despre o acţiune, un gest; şi adv.) făcut automat; maşinal. II. s. m. lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparaţii de maşini, de instalaţii etc. ♢ conducător al unei locomotive; motorist. III. s. f. 1. ştiinţă care studiază legile mişcării şi ale repausului corpurilor. o ă fluidelor = hidromecanică; ~ cerească = ramură a astronomiei care studiază mişcarea corpurilor cereşti. 2. tehnica procedeelor în care intervin fenomene mecanice; mecanotehnică. 3. (fig.) combinaţie. (< fr. mécanique, it. mecanico, germ. Mechenik/er/, lat. mecanicus, germ. Mechenik/er/) MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, subst., adj. I. S.f. 1. Ştiinţă care studiază mişcarea sau echilibrul corpurilor sub acţiunea forţelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ♢ Mecanică cerească = ştiinţă care se ocupă cu mişcarea corpurilor cereşti sub acţiunea atracţiei universale. ♦ (Înv.) Mecanism, maşină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcţia şi funcţionarea maşinilor, îndeosebi a pieselor şi a mecanismelor care servesc la transmiterea mişcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparţine mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Şi adv.) Care este pus în mişcare de o maşină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul maşinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Şi adv.) Care se realizează fără participarea conştiinţei, a voinţei; maşinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziţie etc. fără a ţine seama de specificul concret sau individual al situaţiei, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S.m. şi f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operaţii de montaj, de reparare, sau de întreţinere a utilajelor, maşinilor şi aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalaţiile anexe; maşinist. – Din (I) lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. MECÁNIC s., adj., adv. 1. s. maşinist, (înv.) mecanician. (~ pe o locomotivă.) 2. adj. v. mecanizat. 3. adj. fizic. (Acţiunea ~ a vântului.) 4. adj. v. automat. 5. adv. automat. 6. adj. v. papagalicesc. 7. adv. v. papagaliceşte. 8. adj. v. dogmatic.

mecanic - MECÁNIC, -Ă I. adj. 1. referitor la mecanică (III). 2. acţionat de o maşină, de un mecanism. 3. (despre o acţiune, un gest; şi adv.) făcut automat; maşinal. II. s. m. lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparaţii de maşini, de instalaţii etc. ♢ conducător al unei locomotive; motorist. III. s. f. 1. ştiinţă care studiază legile mişcării şi ale repausului corpurilor. o ă fluidelor = hidromecanică; ~ cerească = ramură a astronomiei care studiază mişcarea corpurilor cereşti. 2. tehnica procedeelor în care intervin fenomene mecanice; mecanotehnică. 3. (fig.) combinaţie. (< fr. mécanique, it. mecanico, germ. Mechenik/er/, lat. mecanicus, germ. Mechenik/er/) MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, subst., adj. I. S.f. 1. Ştiinţă care studiază mişcarea sau echilibrul corpurilor sub acţiunea forţelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ♢ Mecanică cerească = ştiinţă care se ocupă cu mişcarea corpurilor cereşti sub acţiunea atracţiei universale. ♦ (Înv.) Mecanism, maşină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcţia şi funcţionarea maşinilor, îndeosebi a pieselor şi a mecanismelor care servesc la transmiterea mişcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparţine mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Şi adv.) Care este pus în mişcare de o maşină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul maşinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Şi adv.) Care se realizează fără participarea conştiinţei, a voinţei; maşinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziţie etc. fără a ţine seama de specificul concret sau individual al situaţiei, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S.m. şi f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operaţii de montaj, de reparare, sau de întreţinere a utilajelor, maşinilor şi aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalaţiile anexe; maşinist. – Din (I) lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. MECÁNIC s., adj., adv. 1. s. maşinist, (înv.) mecanician. (~ pe o locomotivă.) 2. adj. v. mecanizat. 3. adj. fizic. (Acţiunea ~ a vântului.) 4. adj. v. automat. 5. adv. automat. 6. adj. v. papagalicesc. 7. adv. v. papagaliceşte. 8. adj. v. dogmatic. mecánic s. m., adj. m., pl. mecánici; f. sg. mecánică, pl. mecánice

mecanic - MECÁNIC, -Ă I. adj. 1. referitor la mecanică (III). 2. acţionat de o maşină, de un mecanism. 3. (despre o acţiune, un gest; şi adv.) făcut automat; maşinal. II. s. m. lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparaţii de maşini, de instalaţii etc. ♢ conducător al unei locomotive; motorist. III. s. f. 1. ştiinţă care studiază legile mişcării şi ale repausului corpurilor. o ă fluidelor = hidromecanică; ~ cerească = ramură a astronomiei care studiază mişcarea corpurilor cereşti. 2. tehnica procedeelor în care intervin fenomene mecanice; mecanotehnică. 3. (fig.) combinaţie. (< fr. mécanique, it. mecanico, germ. Mechenik/er/, lat. mecanicus, germ. Mechenik/er/) MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, subst., adj. I. S.f. 1. Ştiinţă care studiază mişcarea sau echilibrul corpurilor sub acţiunea forţelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ♢ Mecanică cerească = ştiinţă care se ocupă cu mişcarea corpurilor cereşti sub acţiunea atracţiei universale. ♦ (Înv.) Mecanism, maşină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcţia şi funcţionarea maşinilor, îndeosebi a pieselor şi a mecanismelor care servesc la transmiterea mişcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparţine mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Şi adv.) Care este pus în mişcare de o maşină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul maşinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Şi adv.) Care se realizează fără participarea conştiinţei, a voinţei; maşinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziţie etc. fără a ţine seama de specificul concret sau individual al situaţiei, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S.m. şi f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operaţii de montaj, de reparare, sau de întreţinere a utilajelor, maşinilor şi aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalaţiile anexe; maşinist. – Din (I) lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker. MECÁNIC s., adj., adv. 1. s. maşinist, (înv.) mecanician. (~ pe o locomotivă.) 2. adj. v. mecanizat. 3. adj. fizic. (Acţiunea ~ a vântului.) 4. adj. v. automat. 5. adv. automat. 6. adj. v. papagalicesc. 7. adv. v. papagaliceşte. 8. adj. v. dogmatic. mecánic s. m., adj. m., pl. mecánici; f. sg. mecánică, pl. mecánice MECÁNIC3 adv. Ca un automat; fără raţiune. A vorbi ~. /
//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici


//