Cauta un cuvant


merge - MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mişca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri şi băuturi) A putea fi înghiţit uşor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ♢ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ♢ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acţiona necugetat, a-şi periclita existenţa. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-şi relua treburile obişnuite, a-şi vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge aţă = a se duce drept la ţintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate “ sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituţii de învăţământ. ♦ (Înv. şi reg.; despre fiinţe şi lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ♢ Expr. A merge prea departe = a-şi îngădui prea multe, a depăşi limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoţi, a întovărăşi, a acompania. ♢ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfăşura concomitent, a se înlănţui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, poveţele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărţi) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre ştiri, evenimente etc.) A ajunge la cunoştinţa cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ♢ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbeşte. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acţiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfăşura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcţiona. 2. (Despre fiinţe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuşi, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ♢ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se întrebuinţa (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. şi pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ♢ Expr. Aşa mai merge = aşa se potriveşte, e bine, îmi convine. Treacă (şi meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda“.

merge - MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mişca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri şi băuturi) A putea fi înghiţit uşor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ♢ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ♢ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acţiona necugetat, a-şi periclita existenţa. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-şi relua treburile obişnuite, a-şi vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge aţă = a se duce drept la ţintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate “ sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituţii de învăţământ. ♦ (Înv. şi reg.; despre fiinţe şi lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ♢ Expr. A merge prea departe = a-şi îngădui prea multe, a depăşi limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoţi, a întovărăşi, a acompania. ♢ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfăşura concomitent, a se înlănţui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, poveţele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărţi) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre ştiri, evenimente etc.) A ajunge la cunoştinţa cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ♢ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbeşte. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acţiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfăşura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcţiona. 2. (Despre fiinţe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuşi, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ♢ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se întrebuinţa (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. şi pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ♢ Expr. Aşa mai merge = aşa se potriveşte, e bine, îmi convine. Treacă (şi meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda“. A merge ≠ a sta, a (se) opri

merge - MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mişca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri şi băuturi) A putea fi înghiţit uşor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ♢ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ♢ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acţiona necugetat, a-şi periclita existenţa. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-şi relua treburile obişnuite, a-şi vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge aţă = a se duce drept la ţintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate “ sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituţii de învăţământ. ♦ (Înv. şi reg.; despre fiinţe şi lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ♢ Expr. A merge prea departe = a-şi îngădui prea multe, a depăşi limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoţi, a întovărăşi, a acompania. ♢ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfăşura concomitent, a se înlănţui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, poveţele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărţi) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre ştiri, evenimente etc.) A ajunge la cunoştinţa cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ♢ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbeşte. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acţiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfăşura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcţiona. 2. (Despre fiinţe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuşi, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ♢ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se întrebuinţa (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. şi pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ♢ Expr. Aşa mai merge = aşa se potriveşte, e bine, îmi convine. Treacă (şi meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda“. A merge ≠ a sta, a (se) opri MÉRGE vb. v. ajunge, angaja, băga, curge, extinde, intra, încadra, tinde, lăţi, pica, picura, prelinge, propaga, răspândi, scurge, sosi, tocmi, trece, veni, vârî.

merge - MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mişca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri şi băuturi) A putea fi înghiţit uşor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ♢ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ♢ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acţiona necugetat, a-şi periclita existenţa. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-şi relua treburile obişnuite, a-şi vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge aţă = a se duce drept la ţintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate “ sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituţii de învăţământ. ♦ (Înv. şi reg.; despre fiinţe şi lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ♢ Expr. A merge prea departe = a-şi îngădui prea multe, a depăşi limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoţi, a întovărăşi, a acompania. ♢ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfăşura concomitent, a se înlănţui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, poveţele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărţi) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre ştiri, evenimente etc.) A ajunge la cunoştinţa cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ♢ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbeşte. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acţiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfăşura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcţiona. 2. (Despre fiinţe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuşi, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ♢ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se întrebuinţa (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. şi pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ♢ Expr. Aşa mai merge = aşa se potriveşte, e bine, îmi convine. Treacă (şi meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda“. A merge ≠ a sta, a (se) opri MÉRGE vb. v. ajunge, angaja, băga, curge, extinde, intra, încadra, tinde, lăţi, pica, picura, prelinge, propaga, răspândi, scurge, sosi, tocmi, trece, veni, vârî. MÉRGE vb. 1. a se deplasa, a se duce, a se mişca, a umbla, (pop.) a se purta. (~ puţin pe stradă.) 2. a umbla, (înv. şi reg.) a păsa. (~ cam greu din cauza bătrâneţii.) 3. v. trece. 4. v. parcurge. 5. v. co-linda. 6. v. zbura. 7. v. coti. 8. v. deplasa. 9. v. pleca. 10. v. apuca. 11. v. duce. 12. v. trece. 13. v. lua. 14. v. ieşi. 15. v. intra. 16. v. înrola. 17. v. circula. 18. a duce, a se îndrepta. (Acesta e drumul care ~ spre ...) 19. v. întinde. 20. v. desfăşura. 21. v. pro-gresa. 22. v. funcţiona. 23. a o duce. (Ştii că îi ~ bine.) 24. v. consuma. 25. v. cuprinde. 26. v. purta. 27. v. asorta. 28. v. potrivi. 29. v. putea.

merge - MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mişca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri şi băuturi) A putea fi înghiţit uşor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ♢ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ♢ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acţiona necugetat, a-şi periclita existenţa. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-şi relua treburile obişnuite, a-şi vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge aţă = a se duce drept la ţintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate “ sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituţii de învăţământ. ♦ (Înv. şi reg.; despre fiinţe şi lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ♢ Expr. A merge prea departe = a-şi îngădui prea multe, a depăşi limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoţi, a întovărăşi, a acompania. ♢ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfăşura concomitent, a se înlănţui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, poveţele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărţi) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre ştiri, evenimente etc.) A ajunge la cunoştinţa cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ♢ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbeşte. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acţiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfăşura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcţiona. 2. (Despre fiinţe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuşi, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ♢ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se întrebuinţa (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. şi pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ♢ Expr. Aşa mai merge = aşa se potriveşte, e bine, îmi convine. Treacă (şi meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda“. A merge ≠ a sta, a (se) opri MÉRGE vb. v. ajunge, angaja, băga, curge, extinde, intra, încadra, tinde, lăţi, pica, picura, prelinge, propaga, răspândi, scurge, sosi, tocmi, trece, veni, vârî. MÉRGE vb. 1. a se deplasa, a se duce, a se mişca, a umbla, (pop.) a se purta. (~ puţin pe stradă.) 2. a umbla, (înv. şi reg.) a păsa. (~ cam greu din cauza bătrâneţii.) 3. v. trece. 4. v. parcurge. 5. v. co-linda. 6. v. zbura. 7. v. coti. 8. v. deplasa. 9. v. pleca. 10. v. apuca. 11. v. duce. 12. v. trece. 13. v. lua. 14. v. ieşi. 15. v. intra. 16. v. înrola. 17. v. circula. 18. a duce, a se îndrepta. (Acesta e drumul care ~ spre ...) 19. v. întinde. 20. v. desfăşura. 21. v. pro-gresa. 22. v. funcţiona. 23. a o duce. (Ştii că îi ~ bine.) 24. v. consuma. 25. v. cuprinde. 26. v. purta. 27. v. asorta. 28. v. potrivi. 29. v. putea. mérge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mérg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. meárgă; part. mers

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici


//