milă - MÍLĂ1, mile, s.f. 1. Sentiment de înţelegere şi de compasiune faţă de suferinţa sau de nenorocirea cuiva; compătimire; îndurare; milostenie. ♢ Loc. adj. şi adv. Fără (de) milă = crud, nemilos, neîndurător. ♢ Loc. adv. De milă sau de mila cuiva = dintr-un sentiment de compătimire (faţă de cineva). ♢ Loc. conj. De milă să nu... = de teamă ca nu cumva să... ♢ Expr. De silă, de milă sau de milă, de silă = vrând-nevrând; de voie, de nevoie. (A fi) vrednic de milă = (a se afla) într-o situaţie jalnică, (a fi) demn de compătimit. A-i plânge (cuiva) de milă = a fi cuprins de părere de rău pentru suferinţele sau pentru starea cuiva. A face (cuiva) milă = a provoca compătimirea, a fi vrednic de plâns. A avea milă de... = a se purta cu grijă, cu menajamente faţă de cineva sau de ceva. (Ţi-e) mai mare mila = a) se zice când cineva se află într-o stare demnă de compătimire; b) (cu valoare de superlativ) foarte tare (sau mult, dureros etc.). (Pop.) Fără milă de păcat = fără teama de a greşi. 2. Ajutor, binefacere; (concr.) pomană, milostenie. ♢ Expr. A cere milă = a) a cerşi; b) a cere îndurare, iertare. 3. Stare jalnică, de compătimit în care se află cineva; mizerie. ♦ Tristeţe, melancolie, jale. 4. Bunăvoinţă, bunătate, indulgenţă, înţelegere. ♢ Expr. (Pop.) A nu avea (sau a nu afla) milă (undeva sau la cineva) = a nu găsi bunăvoinţă (undeva sau la cineva). ♦ (În credinţele religioase) Bunăvoinţă şi ajutor pe care Dumnezeu le acordă omului; graţie divină, îndurare. ♢ Expr. Unde (sau pe ce) pune el mâna, pune şi Dumnezeu mila, se spune despre acela căruia îi merg toate din plin. (Formulă întrebuinţată mai ales în limbaj bisericesc) Dumnezeu (sau Domnul) să-şi facă milă (de cineva sau cu cineva) = Dumnezeu să se îndure (de cineva). A lăsa (pe cineva) în mila Domnului = a lăsa (pe cineva) în voia sorţii, a nu se mai interesa de el. (Fam.) Dumnezeu cu mila! = fie ce-o fi! cum o da Dumnezeu! Mila Domnului! = (exclamaţie care exprimă satisfacţia sau adeziunea cuiva) slavă Domnului! (Înv.) Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu, formulă de introducere la scrierile vechi, în acte administrative etc. – Din sl. milŭ.
milă - MÍLĂ1, mile, s.f. 1. Sentiment de înţelegere şi de compasiune faţă de suferinţa sau de nenorocirea cuiva; compătimire; îndurare; milostenie. ♢ Loc. adj. şi adv. Fără (de) milă = crud, nemilos, neîndurător. ♢ Loc. adv. De milă sau de mila cuiva = dintr-un sentiment de compătimire (faţă de cineva). ♢ Loc. conj. De milă să nu... = de teamă ca nu cumva să... ♢ Expr. De silă, de milă sau de milă, de silă = vrând-nevrând; de voie, de nevoie. (A fi) vrednic de milă = (a se afla) într-o situaţie jalnică, (a fi) demn de compătimit. A-i plânge (cuiva) de milă = a fi cuprins de părere de rău pentru suferinţele sau pentru starea cuiva. A face (cuiva) milă = a provoca compătimirea, a fi vrednic de plâns. A avea milă de... = a se purta cu grijă, cu menajamente faţă de cineva sau de ceva. (Ţi-e) mai mare mila = a) se zice când cineva se află într-o stare demnă de compătimire; b) (cu valoare de superlativ) foarte tare (sau mult, dureros etc.). (Pop.) Fără milă de păcat = fără teama de a greşi. 2. Ajutor, binefacere; (concr.) pomană, milostenie. ♢ Expr. A cere milă = a) a cerşi; b) a cere îndurare, iertare. 3. Stare jalnică, de compătimit în care se află cineva; mizerie. ♦ Tristeţe, melancolie, jale. 4. Bunăvoinţă, bunătate, indulgenţă, înţelegere. ♢ Expr. (Pop.) A nu avea (sau a nu afla) milă (undeva sau la cineva) = a nu găsi bunăvoinţă (undeva sau la cineva). ♦ (În credinţele religioase) Bunăvoinţă şi ajutor pe care Dumnezeu le acordă omului; graţie divină, îndurare. ♢ Expr. Unde (sau pe ce) pune el mâna, pune şi Dumnezeu mila, se spune despre acela căruia îi merg toate din plin. (Formulă întrebuinţată mai ales în limbaj bisericesc) Dumnezeu (sau Domnul) să-şi facă milă (de cineva sau cu cineva) = Dumnezeu să se îndure (de cineva). A lăsa (pe cineva) în mila Domnului = a lăsa (pe cineva) în voia sorţii, a nu se mai interesa de el. (Fam.) Dumnezeu cu mila! = fie ce-o fi! cum o da Dumnezeu! Mila Domnului! = (exclamaţie care exprimă satisfacţia sau adeziunea cuiva) slavă Domnului! (Înv.) Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu, formulă de introducere la scrierile vechi, în acte administrative etc. – Din sl. milŭ. MÍLĂ2, mile, s.f. Unitate de măsură pentru lungimi folosită în trecut, care a variat în timp şi de la o ţară la alta; (azi) unitate de măsură pentru lungimi egală cu 1609,3 m, folosită în Marea Britanie şi în S.U.A. ♢ Milă marină = unitate de măsură pentru lungimi, folosită în navigaţie, egală cu 1852 m. – Din pol. mila.
milă - MÍLĂ1, mile, s.f. 1. Sentiment de înţelegere şi de compasiune faţă de suferinţa sau de nenorocirea cuiva; compătimire; îndurare; milostenie. ♢ Loc. adj. şi adv. Fără (de) milă = crud, nemilos, neîndurător. ♢ Loc. adv. De milă sau de mila cuiva = dintr-un sentiment de compătimire (faţă de cineva). ♢ Loc. conj. De milă să nu... = de teamă ca nu cumva să... ♢ Expr. De silă, de milă sau de milă, de silă = vrând-nevrând; de voie, de nevoie. (A fi) vrednic de milă = (a se afla) într-o situaţie jalnică, (a fi) demn de compătimit. A-i plânge (cuiva) de milă = a fi cuprins de părere de rău pentru suferinţele sau pentru starea cuiva. A face (cuiva) milă = a provoca compătimirea, a fi vrednic de plâns. A avea milă de... = a se purta cu grijă, cu menajamente faţă de cineva sau de ceva. (Ţi-e) mai mare mila = a) se zice când cineva se află într-o stare demnă de compătimire; b) (cu valoare de superlativ) foarte tare (sau mult, dureros etc.). (Pop.) Fără milă de păcat = fără teama de a greşi. 2. Ajutor, binefacere; (concr.) pomană, milostenie. ♢ Expr. A cere milă = a) a cerşi; b) a cere îndurare, iertare. 3. Stare jalnică, de compătimit în care se află cineva; mizerie. ♦ Tristeţe, melancolie, jale. 4. Bunăvoinţă, bunătate, indulgenţă, înţelegere. ♢ Expr. (Pop.) A nu avea (sau a nu afla) milă (undeva sau la cineva) = a nu găsi bunăvoinţă (undeva sau la cineva). ♦ (În credinţele religioase) Bunăvoinţă şi ajutor pe care Dumnezeu le acordă omului; graţie divină, îndurare. ♢ Expr. Unde (sau pe ce) pune el mâna, pune şi Dumnezeu mila, se spune despre acela căruia îi merg toate din plin. (Formulă întrebuinţată mai ales în limbaj bisericesc) Dumnezeu (sau Domnul) să-şi facă milă (de cineva sau cu cineva) = Dumnezeu să se îndure (de cineva). A lăsa (pe cineva) în mila Domnului = a lăsa (pe cineva) în voia sorţii, a nu se mai interesa de el. (Fam.) Dumnezeu cu mila! = fie ce-o fi! cum o da Dumnezeu! Mila Domnului! = (exclamaţie care exprimă satisfacţia sau adeziunea cuiva) slavă Domnului! (Înv.) Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu, formulă de introducere la scrierile vechi, în acte administrative etc. – Din sl. milŭ. MÍLĂ2, mile, s.f. Unitate de măsură pentru lungimi folosită în trecut, care a variat în timp şi de la o ţară la alta; (azi) unitate de măsură pentru lungimi egală cu 1609,3 m, folosită în Marea Britanie şi în S.U.A. ♢ Milă marină = unitate de măsură pentru lungimi, folosită în navigaţie, egală cu 1852 m. – Din pol. mila. Milă ≠ cruzime, nemilă, neîndurare
milă - MÍLĂ1, mile, s.f. 1. Sentiment de înţelegere şi de compasiune faţă de suferinţa sau de nenorocirea cuiva; compătimire; îndurare; milostenie. ♢ Loc. adj. şi adv. Fără (de) milă = crud, nemilos, neîndurător. ♢ Loc. adv. De milă sau de mila cuiva = dintr-un sentiment de compătimire (faţă de cineva). ♢ Loc. conj. De milă să nu... = de teamă ca nu cumva să... ♢ Expr. De silă, de milă sau de milă, de silă = vrând-nevrând; de voie, de nevoie. (A fi) vrednic de milă = (a se afla) într-o situaţie jalnică, (a fi) demn de compătimit. A-i plânge (cuiva) de milă = a fi cuprins de părere de rău pentru suferinţele sau pentru starea cuiva. A face (cuiva) milă = a provoca compătimirea, a fi vrednic de plâns. A avea milă de... = a se purta cu grijă, cu menajamente faţă de cineva sau de ceva. (Ţi-e) mai mare mila = a) se zice când cineva se află într-o stare demnă de compătimire; b) (cu valoare de superlativ) foarte tare (sau mult, dureros etc.). (Pop.) Fără milă de păcat = fără teama de a greşi. 2. Ajutor, binefacere; (concr.) pomană, milostenie. ♢ Expr. A cere milă = a) a cerşi; b) a cere îndurare, iertare. 3. Stare jalnică, de compătimit în care se află cineva; mizerie. ♦ Tristeţe, melancolie, jale. 4. Bunăvoinţă, bunătate, indulgenţă, înţelegere. ♢ Expr. (Pop.) A nu avea (sau a nu afla) milă (undeva sau la cineva) = a nu găsi bunăvoinţă (undeva sau la cineva). ♦ (În credinţele religioase) Bunăvoinţă şi ajutor pe care Dumnezeu le acordă omului; graţie divină, îndurare. ♢ Expr. Unde (sau pe ce) pune el mâna, pune şi Dumnezeu mila, se spune despre acela căruia îi merg toate din plin. (Formulă întrebuinţată mai ales în limbaj bisericesc) Dumnezeu (sau Domnul) să-şi facă milă (de cineva sau cu cineva) = Dumnezeu să se îndure (de cineva). A lăsa (pe cineva) în mila Domnului = a lăsa (pe cineva) în voia sorţii, a nu se mai interesa de el. (Fam.) Dumnezeu cu mila! = fie ce-o fi! cum o da Dumnezeu! Mila Domnului! = (exclamaţie care exprimă satisfacţia sau adeziunea cuiva) slavă Domnului! (Înv.) Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu, formulă de introducere la scrierile vechi, în acte administrative etc. – Din sl. milŭ. MÍLĂ2, mile, s.f. Unitate de măsură pentru lungimi folosită în trecut, care a variat în timp şi de la o ţară la alta; (azi) unitate de măsură pentru lungimi egală cu 1609,3 m, folosită în Marea Britanie şi în S.U.A. ♢ Milă marină = unitate de măsură pentru lungimi, folosită în navigaţie, egală cu 1852 m. – Din pol. mila. Milă ≠ cruzime, nemilă, neîndurare MÍLĂ s. v. smerenie, umilinţă.
milă - MÍLĂ1, mile, s.f. 1. Sentiment de înţelegere şi de compasiune faţă de suferinţa sau de nenorocirea cuiva; compătimire; îndurare; milostenie. ♢ Loc. adj. şi adv. Fără (de) milă = crud, nemilos, neîndurător. ♢ Loc. adv. De milă sau de mila cuiva = dintr-un sentiment de compătimire (faţă de cineva). ♢ Loc. conj. De milă să nu... = de teamă ca nu cumva să... ♢ Expr. De silă, de milă sau de milă, de silă = vrând-nevrând; de voie, de nevoie. (A fi) vrednic de milă = (a se afla) într-o situaţie jalnică, (a fi) demn de compătimit. A-i plânge (cuiva) de milă = a fi cuprins de părere de rău pentru suferinţele sau pentru starea cuiva. A face (cuiva) milă = a provoca compătimirea, a fi vrednic de plâns. A avea milă de... = a se purta cu grijă, cu menajamente faţă de cineva sau de ceva. (Ţi-e) mai mare mila = a) se zice când cineva se află într-o stare demnă de compătimire; b) (cu valoare de superlativ) foarte tare (sau mult, dureros etc.). (Pop.) Fără milă de păcat = fără teama de a greşi. 2. Ajutor, binefacere; (concr.) pomană, milostenie. ♢ Expr. A cere milă = a) a cerşi; b) a cere îndurare, iertare. 3. Stare jalnică, de compătimit în care se află cineva; mizerie. ♦ Tristeţe, melancolie, jale. 4. Bunăvoinţă, bunătate, indulgenţă, înţelegere. ♢ Expr. (Pop.) A nu avea (sau a nu afla) milă (undeva sau la cineva) = a nu găsi bunăvoinţă (undeva sau la cineva). ♦ (În credinţele religioase) Bunăvoinţă şi ajutor pe care Dumnezeu le acordă omului; graţie divină, îndurare. ♢ Expr. Unde (sau pe ce) pune el mâna, pune şi Dumnezeu mila, se spune despre acela căruia îi merg toate din plin. (Formulă întrebuinţată mai ales în limbaj bisericesc) Dumnezeu (sau Domnul) să-şi facă milă (de cineva sau cu cineva) = Dumnezeu să se îndure (de cineva). A lăsa (pe cineva) în mila Domnului = a lăsa (pe cineva) în voia sorţii, a nu se mai interesa de el. (Fam.) Dumnezeu cu mila! = fie ce-o fi! cum o da Dumnezeu! Mila Domnului! = (exclamaţie care exprimă satisfacţia sau adeziunea cuiva) slavă Domnului! (Înv.) Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu, formulă de introducere la scrierile vechi, în acte administrative etc. – Din sl. milŭ. MÍLĂ2, mile, s.f. Unitate de măsură pentru lungimi folosită în trecut, care a variat în timp şi de la o ţară la alta; (azi) unitate de măsură pentru lungimi egală cu 1609,3 m, folosită în Marea Britanie şi în S.U.A. ♢ Milă marină = unitate de măsură pentru lungimi, folosită în navigaţie, egală cu 1852 m. – Din pol. mila. Milă ≠ cruzime, nemilă, neîndurare MÍLĂ s. v. smerenie, umilinţă. MÍLĂ s. 1. v. îndurare. 2. (BIS.) ajutor, graţie, har, îndurare, milostivire, (înv. şi pop.) milostenie, (înv.) milcuire, milosârdie, miloste, milostivenie, milostivnicie. (~ divină.) 3. v. compătimire. 4. bunăvoinţă, îngăduinţă, înţelegere, mărinimie, (înv. şi pop.) milostenie, (înv.) priinţă, (turcism înv.) musaadea. (Şi-a manifestat întreaga ~.) 5. v. binefacere. 6. v. pomană.
DEX-Online-Ro.ro hosted by Okay.ro
Copyright (C) 2004-2008 DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici
Parteneri: jocuri, Matrimoniale, divertisment, director web,
Id fete, Id baieti, Jocuri strategie, harta romaniei, Jocuri cu fotbal, jocuri de gatit, Domenii .RO, Gazduire web DEX Online Ro
Web site made by fabbydesign.