Cauta un cuvant


nostru - NÓSTRU, NOÁSTRĂ, noştri, noastre, pron. pos., adj. pos. (De obicei precedat de art. „al“, „a“, „ai“, „ale“) I. Pron. pos. 1. (Înlocuieşte numele obiectului posedat de vorbitor şi de un grup din care vorbitorul face parte, precum şi numele acestora) Are o casă ca a noastră. 2. (Pop.; mai ales la m. pl.; indică soţul, soţia, familia, rudele vorbitorului şi ale persoanelor din acelaşi grup cu ei, înlocuind şi numele acestora) Când vin ai noştri acasă? 3. (Indică lucrurile personale, proprietatea, preocupările etc. vorbitorului şi ale persoanelor din acelaşi grup cu el, înlocuind şi numele acestora) Mă întorc la ale noastre. II. Adj. pos. 1. Care se află în posesiunea vorbitorului şi a unui grup din care face parte acesta, care este legat printr-o relaţie de proprietate cu vorbitorul şi cu grupul din care face parte acesta. Casa noastră. 2. Care este legat printr-o relaţie de apartenenţă cu vorbitorul şi cu grupul din care acesta face parte. Picioarele noastre. 3. Care este legat printr-o relaţie de dependenţă cu vorbitorul şi cu grupul din care acesta face parte. Gazda noastră. Strămoşii noştri. 4. Care este spus, săvârşit de vorbitor şi de grupul din care acesta face parte. Acţiunea noastră. ♦ (Ca plural al modestiei) Meu. Cartea noastră. 5. (Cu valoare obiectivă) Vine în ajutorul nostru. [Var.: (reg.) nost, noástă pron. pos., adj. pos.] – Lat. noster, nostra.

nostru - NÓSTRU, NOÁSTRĂ, noştri, noastre, pron. pos., adj. pos. (De obicei precedat de art. „al“, „a“, „ai“, „ale“) I. Pron. pos. 1. (Înlocuieşte numele obiectului posedat de vorbitor şi de un grup din care vorbitorul face parte, precum şi numele acestora) Are o casă ca a noastră. 2. (Pop.; mai ales la m. pl.; indică soţul, soţia, familia, rudele vorbitorului şi ale persoanelor din acelaşi grup cu ei, înlocuind şi numele acestora) Când vin ai noştri acasă? 3. (Indică lucrurile personale, proprietatea, preocupările etc. vorbitorului şi ale persoanelor din acelaşi grup cu el, înlocuind şi numele acestora) Mă întorc la ale noastre. II. Adj. pos. 1. Care se află în posesiunea vorbitorului şi a unui grup din care face parte acesta, care este legat printr-o relaţie de proprietate cu vorbitorul şi cu grupul din care face parte acesta. Casa noastră. 2. Care este legat printr-o relaţie de apartenenţă cu vorbitorul şi cu grupul din care acesta face parte. Picioarele noastre. 3. Care este legat printr-o relaţie de dependenţă cu vorbitorul şi cu grupul din care acesta face parte. Gazda noastră. Strămoşii noştri. 4. Care este spus, săvârşit de vorbitor şi de grupul din care acesta face parte. Acţiunea noastră. ♦ (Ca plural al modestiei) Meu. Cartea noastră. 5. (Cu valoare obiectivă) Vine în ajutorul nostru. [Var.: (reg.) nost, noástă pron. pos., adj. pos.] – Lat. noster, nostra. NÓSTRU adj. v. meu.

nostru - NÓSTRU, NOÁSTRĂ, noştri, noastre, pron. pos., adj. pos. (De obicei precedat de art. „al“, „a“, „ai“, „ale“) I. Pron. pos. 1. (Înlocuieşte numele obiectului posedat de vorbitor şi de un grup din care vorbitorul face parte, precum şi numele acestora) Are o casă ca a noastră. 2. (Pop.; mai ales la m. pl.; indică soţul, soţia, familia, rudele vorbitorului şi ale persoanelor din acelaşi grup cu ei, înlocuind şi numele acestora) Când vin ai noştri acasă? 3. (Indică lucrurile personale, proprietatea, preocupările etc. vorbitorului şi ale persoanelor din acelaşi grup cu el, înlocuind şi numele acestora) Mă întorc la ale noastre. II. Adj. pos. 1. Care se află în posesiunea vorbitorului şi a unui grup din care face parte acesta, care este legat printr-o relaţie de proprietate cu vorbitorul şi cu grupul din care face parte acesta. Casa noastră. 2. Care este legat printr-o relaţie de apartenenţă cu vorbitorul şi cu grupul din care acesta face parte. Picioarele noastre. 3. Care este legat printr-o relaţie de dependenţă cu vorbitorul şi cu grupul din care acesta face parte. Gazda noastră. Strămoşii noştri. 4. Care este spus, săvârşit de vorbitor şi de grupul din care acesta face parte. Acţiunea noastră. ♦ (Ca plural al modestiei) Meu. Cartea noastră. 5. (Cu valoare obiectivă) Vine în ajutorul nostru. [Var.: (reg.) nost, noástă pron. pos., adj. pos.] – Lat. noster, nostra. NÓSTRU adj. v. meu. nóstru/al nóstru adj. m., pl. noştri/ai noştri; f. sg. noástră/a noástră, g.-d. noástre/a noástre, pl. noástre/ale noástre

nostru - NÓSTRU, NOÁSTRĂ, noştri, noastre, pron. pos., adj. pos. (De obicei precedat de art. „al“, „a“, „ai“, „ale“) I. Pron. pos. 1. (Înlocuieşte numele obiectului posedat de vorbitor şi de un grup din care vorbitorul face parte, precum şi numele acestora) Are o casă ca a noastră. 2. (Pop.; mai ales la m. pl.; indică soţul, soţia, familia, rudele vorbitorului şi ale persoanelor din acelaşi grup cu ei, înlocuind şi numele acestora) Când vin ai noştri acasă? 3. (Indică lucrurile personale, proprietatea, preocupările etc. vorbitorului şi ale persoanelor din acelaşi grup cu el, înlocuind şi numele acestora) Mă întorc la ale noastre. II. Adj. pos. 1. Care se află în posesiunea vorbitorului şi a unui grup din care face parte acesta, care este legat printr-o relaţie de proprietate cu vorbitorul şi cu grupul din care face parte acesta. Casa noastră. 2. Care este legat printr-o relaţie de apartenenţă cu vorbitorul şi cu grupul din care acesta face parte. Picioarele noastre. 3. Care este legat printr-o relaţie de dependenţă cu vorbitorul şi cu grupul din care acesta face parte. Gazda noastră. Strămoşii noştri. 4. Care este spus, săvârşit de vorbitor şi de grupul din care acesta face parte. Acţiunea noastră. ♦ (Ca plural al modestiei) Meu. Cartea noastră. 5. (Cu valoare obiectivă) Vine în ajutorul nostru. [Var.: (reg.) nost, noástă pron. pos., adj. pos.] – Lat. noster, nostra. NÓSTRU adj. v. meu. nóstru/al nóstru adj. m., pl. noştri/ai noştri; f. sg. noástră/a noástră, g.-d. noástre/a noástre, pl. noástre/ale noástre nóstru/al nóstru adj. m., pl. noştri/ai noştri; f. sg. noástră/a noástră, g.-d. noástre/a noástre, pl. noástre/ale noástre

nostru - NÓSTRU, NOÁSTRĂ, noştri, noastre, pron. pos., adj. pos. (De obicei precedat de art. „al“, „a“, „ai“, „ale“) I. Pron. pos. 1. (Înlocuieşte numele obiectului posedat de vorbitor şi de un grup din care vorbitorul face parte, precum şi numele acestora) Are o casă ca a noastră. 2. (Pop.; mai ales la m. pl.; indică soţul, soţia, familia, rudele vorbitorului şi ale persoanelor din acelaşi grup cu ei, înlocuind şi numele acestora) Când vin ai noştri acasă? 3. (Indică lucrurile personale, proprietatea, preocupările etc. vorbitorului şi ale persoanelor din acelaşi grup cu el, înlocuind şi numele acestora) Mă întorc la ale noastre. II. Adj. pos. 1. Care se află în posesiunea vorbitorului şi a unui grup din care face parte acesta, care este legat printr-o relaţie de proprietate cu vorbitorul şi cu grupul din care face parte acesta. Casa noastră. 2. Care este legat printr-o relaţie de apartenenţă cu vorbitorul şi cu grupul din care acesta face parte. Picioarele noastre. 3. Care este legat printr-o relaţie de dependenţă cu vorbitorul şi cu grupul din care acesta face parte. Gazda noastră. Strămoşii noştri. 4. Care este spus, săvârşit de vorbitor şi de grupul din care acesta face parte. Acţiunea noastră. ♦ (Ca plural al modestiei) Meu. Cartea noastră. 5. (Cu valoare obiectivă) Vine în ajutorul nostru. [Var.: (reg.) nost, noástă pron. pos., adj. pos.] – Lat. noster, nostra. NÓSTRU adj. v. meu. nóstru/al nóstru adj. m., pl. noştri/ai noştri; f. sg. noástră/a noástră, g.-d. noástre/a noástre, pl. noástre/ale noástre nóstru/al nóstru adj. m., pl. noştri/ai noştri; f. sg. noástră/a noástră, g.-d. noástre/a noástre, pl. noástre/ale noástre nóstru (precedat de al) pr. m., pl. ai noştri, g.-d. álor noştri; f. sg. a noástră, pl. ále noástre, g.-d. álor noástre

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici


//