Cauta un cuvant


onoare - ONOÁRE, (5, 6) onoruri, s.f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ♢ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care şi-au dat viaţa cei care au luptat pentru apărarea patriei. ♢ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ♢ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmaţie sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputaţie, prestigiu, faimă, vază. ♢ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Preţuire deosebită, consideraţie, respect, stimă. ♢ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnităţi. (Ieşit din uz) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (şi fotografiile) salariaţilor unei întreprinderi sau a unei instituţii evidenţiaţi în muncă. Cavaler (sau domnişoară) de onoare = persoană care însoţeşte mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă ataşată unei regine, unei prinţese. ♢ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ♢ Loc. adj. şi adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ♢ Expr. (În formule de politeţe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu ştiu. 5. Manifestare a stimei, a consideraţiei pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnităţi. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da“, „a prezenta“; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorităţi militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoţeşte de obicei această prezentare. ♢ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-şi îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepţie, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziţie socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărţi. [Var.: onór s.n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore.

onoare - ONOÁRE, (5, 6) onoruri, s.f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ♢ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care şi-au dat viaţa cei care au luptat pentru apărarea patriei. ♢ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ♢ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmaţie sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputaţie, prestigiu, faimă, vază. ♢ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Preţuire deosebită, consideraţie, respect, stimă. ♢ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnităţi. (Ieşit din uz) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (şi fotografiile) salariaţilor unei întreprinderi sau a unei instituţii evidenţiaţi în muncă. Cavaler (sau domnişoară) de onoare = persoană care însoţeşte mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă ataşată unei regine, unei prinţese. ♢ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ♢ Loc. adj. şi adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ♢ Expr. (În formule de politeţe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu ştiu. 5. Manifestare a stimei, a consideraţiei pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnităţi. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da“, „a prezenta“; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorităţi militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoţeşte de obicei această prezentare. ♢ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-şi îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepţie, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziţie socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărţi. [Var.: onór s.n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore. Onoare ≠ dezonoare, ruşine, necinste

onoare - ONOÁRE, (5, 6) onoruri, s.f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ♢ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care şi-au dat viaţa cei care au luptat pentru apărarea patriei. ♢ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ♢ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmaţie sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputaţie, prestigiu, faimă, vază. ♢ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Preţuire deosebită, consideraţie, respect, stimă. ♢ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnităţi. (Ieşit din uz) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (şi fotografiile) salariaţilor unei întreprinderi sau a unei instituţii evidenţiaţi în muncă. Cavaler (sau domnişoară) de onoare = persoană care însoţeşte mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă ataşată unei regine, unei prinţese. ♢ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ♢ Loc. adj. şi adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ♢ Expr. (În formule de politeţe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu ştiu. 5. Manifestare a stimei, a consideraţiei pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnităţi. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da“, „a prezenta“; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorităţi militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoţeşte de obicei această prezentare. ♢ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-şi îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepţie, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziţie socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărţi. [Var.: onór s.n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore. Onoare ≠ dezonoare, ruşine, necinste ONOÁRE s. 1. v. apreciere. 2. v. cinste. 3. demnitate, mândrie. (Are şi el ~a lui!)

onoare - ONOÁRE, (5, 6) onoruri, s.f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ♢ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care şi-au dat viaţa cei care au luptat pentru apărarea patriei. ♢ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ♢ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmaţie sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputaţie, prestigiu, faimă, vază. ♢ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Preţuire deosebită, consideraţie, respect, stimă. ♢ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnităţi. (Ieşit din uz) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (şi fotografiile) salariaţilor unei întreprinderi sau a unei instituţii evidenţiaţi în muncă. Cavaler (sau domnişoară) de onoare = persoană care însoţeşte mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă ataşată unei regine, unei prinţese. ♢ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ♢ Loc. adj. şi adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ♢ Expr. (În formule de politeţe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu ştiu. 5. Manifestare a stimei, a consideraţiei pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnităţi. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da“, „a prezenta“; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorităţi militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoţeşte de obicei această prezentare. ♢ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-şi îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepţie, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziţie socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărţi. [Var.: onór s.n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore. Onoare ≠ dezonoare, ruşine, necinste ONOÁRE s. 1. v. apreciere. 2. v. cinste. 3. demnitate, mândrie. (Are şi el ~a lui!) onoáre s. f., g.-d. art. onoárei

onoare - ONOÁRE, (5, 6) onoruri, s.f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ♢ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care şi-au dat viaţa cei care au luptat pentru apărarea patriei. ♢ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ♢ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmaţie sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputaţie, prestigiu, faimă, vază. ♢ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Preţuire deosebită, consideraţie, respect, stimă. ♢ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnităţi. (Ieşit din uz) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (şi fotografiile) salariaţilor unei întreprinderi sau a unei instituţii evidenţiaţi în muncă. Cavaler (sau domnişoară) de onoare = persoană care însoţeşte mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă ataşată unei regine, unei prinţese. ♢ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ♢ Loc. adj. şi adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ♢ Expr. (În formule de politeţe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu ştiu. 5. Manifestare a stimei, a consideraţiei pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnităţi. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da“, „a prezenta“; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorităţi militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoţeşte de obicei această prezentare. ♢ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-şi îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepţie, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziţie socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărţi. [Var.: onór s.n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore. Onoare ≠ dezonoare, ruşine, necinste ONOÁRE s. 1. v. apreciere. 2. v. cinste. 3. demnitate, mândrie. (Are şi el ~a lui!) onoáre s. f., g.-d. art. onoárei ONOÁR//E f. 1) Demnitate morală, care caracterizează conduita; cinste. ♢ De ~ a) demn de încredere; b) care angajează cinstea cuiva; c) onorific. Pe cuvântul meu (tău, lui etc.) de ~ (sau pe ~ea mea (ta, lui etc.) formulă folosită pentru a confirma ceva sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2) Autoritate morală de care se bucură cineva. 3) Amor propriu. *Gardă de ~ gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei solemnităţi. 4) Semn distinctiv care se acordă cuiva pentru merite recunoscute; cinste. A munci pentru ~. [G.-D. onoarei] /onore

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici


//