Cauta un cuvant


//
particular - PARTICULÁR, -Ă, particulari, -e, adj., s.m. I. Adj. 1. Care este propriu unei singure fiinţe, unui singur lucru sau unei singure categorii de fiinţe sau de lucruri; specific, caracteristic, particularist1. ♢ Loc adv. În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. 2. Care se referă la indivizi izolaţi, care are un caracter izolat; individual. ♢ Loc. adv. În particular = de către fiecare individ în parte. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică reprezentând o treaptă mai înaltă de generalitate a singularului în raport cu el însuşi. 3. Care are caracter personal, neoficial, care nu e destinat publicului sau publicităţii; privat, intim, confidenţial. Loc. adv. În particular = într-un grup restrâns; confidenţial. ♦ (Despre bunuri materiale) Care este proprietate individuală. ♦ (Despre şcoli) Care nu aparţine statului. ♢ Lecţie (sau oră) particulară = lecţie pe care un profesor o predă unui elev în afara şcolii. Profesor particular = profesor care predă unui elev lecţii în afara şcolii. Elev particular (şi substantivat, m.) = elev care se pregăteşte fără a frecventa cursurile unei şcoli, prezentându-se numai la anumite date pentru a susţine examene. Examen particular = examen la care se prezintă elevii particulari. ♢ Loc. adv. În particular = fără a urma cursurile unei şcoli (dar pregătindu-se singur pentru a susţine examenele cerute). 4. Care este considerat străin de o activitate sau de un loc de muncă. Intrarea persoanelor particulare este interzisă. II. S.m. Persoană care nu deţine o funcţie oficială; persoană considerată ca individ în raport cu statul sau cu o instituţie a statului; persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta. – Din lat. particularis, germ. partikular, Partikular.

particular - PARTICULÁR, -Ă, particulari, -e, adj., s.m. I. Adj. 1. Care este propriu unei singure fiinţe, unui singur lucru sau unei singure categorii de fiinţe sau de lucruri; specific, caracteristic, particularist1. ♢ Loc adv. În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. 2. Care se referă la indivizi izolaţi, care are un caracter izolat; individual. ♢ Loc. adv. În particular = de către fiecare individ în parte. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică reprezentând o treaptă mai înaltă de generalitate a singularului în raport cu el însuşi. 3. Care are caracter personal, neoficial, care nu e destinat publicului sau publicităţii; privat, intim, confidenţial. Loc. adv. În particular = într-un grup restrâns; confidenţial. ♦ (Despre bunuri materiale) Care este proprietate individuală. ♦ (Despre şcoli) Care nu aparţine statului. ♢ Lecţie (sau oră) particulară = lecţie pe care un profesor o predă unui elev în afara şcolii. Profesor particular = profesor care predă unui elev lecţii în afara şcolii. Elev particular (şi substantivat, m.) = elev care se pregăteşte fără a frecventa cursurile unei şcoli, prezentându-se numai la anumite date pentru a susţine examene. Examen particular = examen la care se prezintă elevii particulari. ♢ Loc. adv. În particular = fără a urma cursurile unei şcoli (dar pregătindu-se singur pentru a susţine examenele cerute). 4. Care este considerat străin de o activitate sau de un loc de muncă. Intrarea persoanelor particulare este interzisă. II. S.m. Persoană care nu deţine o funcţie oficială; persoană considerată ca individ în raport cu statul sau cu o instituţie a statului; persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta. – Din lat. particularis, germ. partikular, Partikular. Particular ≠ general, universal

particular - PARTICULÁR, -Ă, particulari, -e, adj., s.m. I. Adj. 1. Care este propriu unei singure fiinţe, unui singur lucru sau unei singure categorii de fiinţe sau de lucruri; specific, caracteristic, particularist1. ♢ Loc adv. În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. 2. Care se referă la indivizi izolaţi, care are un caracter izolat; individual. ♢ Loc. adv. În particular = de către fiecare individ în parte. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică reprezentând o treaptă mai înaltă de generalitate a singularului în raport cu el însuşi. 3. Care are caracter personal, neoficial, care nu e destinat publicului sau publicităţii; privat, intim, confidenţial. Loc. adv. În particular = într-un grup restrâns; confidenţial. ♦ (Despre bunuri materiale) Care este proprietate individuală. ♦ (Despre şcoli) Care nu aparţine statului. ♢ Lecţie (sau oră) particulară = lecţie pe care un profesor o predă unui elev în afara şcolii. Profesor particular = profesor care predă unui elev lecţii în afara şcolii. Elev particular (şi substantivat, m.) = elev care se pregăteşte fără a frecventa cursurile unei şcoli, prezentându-se numai la anumite date pentru a susţine examene. Examen particular = examen la care se prezintă elevii particulari. ♢ Loc. adv. În particular = fără a urma cursurile unei şcoli (dar pregătindu-se singur pentru a susţine examenele cerute). 4. Care este considerat străin de o activitate sau de un loc de muncă. Intrarea persoanelor particulare este interzisă. II. S.m. Persoană care nu deţine o funcţie oficială; persoană considerată ca individ în raport cu statul sau cu o instituţie a statului; persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta. – Din lat. particularis, germ. partikular, Partikular. Particular ≠ general, universal PARTICULÁR adj. 1. v. caracteristic. 2. v. personal. 3. individual, personal, propriu, (rar) subiectiv. (O viziune ~.) 4. v. aparte. 5. individual, personal, privat, propriu. (Probleme ~; proprietate ~.) 6. v. intim. 7. v. confidenţial. 8. special. (Disciplinele ~.)

particular - PARTICULÁR, -Ă, particulari, -e, adj., s.m. I. Adj. 1. Care este propriu unei singure fiinţe, unui singur lucru sau unei singure categorii de fiinţe sau de lucruri; specific, caracteristic, particularist1. ♢ Loc adv. În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. 2. Care se referă la indivizi izolaţi, care are un caracter izolat; individual. ♢ Loc. adv. În particular = de către fiecare individ în parte. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică reprezentând o treaptă mai înaltă de generalitate a singularului în raport cu el însuşi. 3. Care are caracter personal, neoficial, care nu e destinat publicului sau publicităţii; privat, intim, confidenţial. Loc. adv. În particular = într-un grup restrâns; confidenţial. ♦ (Despre bunuri materiale) Care este proprietate individuală. ♦ (Despre şcoli) Care nu aparţine statului. ♢ Lecţie (sau oră) particulară = lecţie pe care un profesor o predă unui elev în afara şcolii. Profesor particular = profesor care predă unui elev lecţii în afara şcolii. Elev particular (şi substantivat, m.) = elev care se pregăteşte fără a frecventa cursurile unei şcoli, prezentându-se numai la anumite date pentru a susţine examene. Examen particular = examen la care se prezintă elevii particulari. ♢ Loc. adv. În particular = fără a urma cursurile unei şcoli (dar pregătindu-se singur pentru a susţine examenele cerute). 4. Care este considerat străin de o activitate sau de un loc de muncă. Intrarea persoanelor particulare este interzisă. II. S.m. Persoană care nu deţine o funcţie oficială; persoană considerată ca individ în raport cu statul sau cu o instituţie a statului; persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta. – Din lat. particularis, germ. partikular, Partikular. Particular ≠ general, universal PARTICULÁR adj. 1. v. caracteristic. 2. v. personal. 3. individual, personal, propriu, (rar) subiectiv. (O viziune ~.) 4. v. aparte. 5. individual, personal, privat, propriu. (Probleme ~; proprietate ~.) 6. v. intim. 7. v. confidenţial. 8. special. (Disciplinele ~.) particulár adj. m., s. m., pl. particulári; f. sg. particuláră, pl. particuláre

particular - PARTICULÁR, -Ă, particulari, -e, adj., s.m. I. Adj. 1. Care este propriu unei singure fiinţe, unui singur lucru sau unei singure categorii de fiinţe sau de lucruri; specific, caracteristic, particularist1. ♢ Loc adv. În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. 2. Care se referă la indivizi izolaţi, care are un caracter izolat; individual. ♢ Loc. adv. În particular = de către fiecare individ în parte. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică reprezentând o treaptă mai înaltă de generalitate a singularului în raport cu el însuşi. 3. Care are caracter personal, neoficial, care nu e destinat publicului sau publicităţii; privat, intim, confidenţial. Loc. adv. În particular = într-un grup restrâns; confidenţial. ♦ (Despre bunuri materiale) Care este proprietate individuală. ♦ (Despre şcoli) Care nu aparţine statului. ♢ Lecţie (sau oră) particulară = lecţie pe care un profesor o predă unui elev în afara şcolii. Profesor particular = profesor care predă unui elev lecţii în afara şcolii. Elev particular (şi substantivat, m.) = elev care se pregăteşte fără a frecventa cursurile unei şcoli, prezentându-se numai la anumite date pentru a susţine examene. Examen particular = examen la care se prezintă elevii particulari. ♢ Loc. adv. În particular = fără a urma cursurile unei şcoli (dar pregătindu-se singur pentru a susţine examenele cerute). 4. Care este considerat străin de o activitate sau de un loc de muncă. Intrarea persoanelor particulare este interzisă. II. S.m. Persoană care nu deţine o funcţie oficială; persoană considerată ca individ în raport cu statul sau cu o instituţie a statului; persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta. – Din lat. particularis, germ. partikular, Partikular. Particular ≠ general, universal PARTICULÁR adj. 1. v. caracteristic. 2. v. personal. 3. individual, personal, propriu, (rar) subiectiv. (O viziune ~.) 4. v. aparte. 5. individual, personal, privat, propriu. (Probleme ~; proprietate ~.) 6. v. intim. 7. v. confidenţial. 8. special. (Disciplinele ~.) particulár adj. m., s. m., pl. particulári; f. sg. particuláră, pl. particuláre particulár s. n.

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici

//