pleca - PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. şi tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ♢ Expr. (Tranz.) A-şi pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-şi) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-şi) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferinţelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie faţă de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-şi) pleca urechea = a) a asculta cu atenţie, a lua în considerare; b) a da crezare vorbelor de nimic, bârfelilor. ♦ Refl. A se înclina în faţa cuiva în semn de respect, de admiraţie, de devotament, de supunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aştri) A coborî (spre apus), a apune. ♢ Expr. A se pleca spre apus = (despre persoane şi despre forţa, gloria, prestigiul lor) a fi în declin. II. Tranz. A supune unei influenţe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în faţa unei forţe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mişcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reuşească. – Lat. plicare.
pleca - PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. şi tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ♢ Expr. (Tranz.) A-şi pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-şi) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-şi) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferinţelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie faţă de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-şi) pleca urechea = a) a asculta cu atenţie, a lua în considerare; b) a da crezare vorbelor de nimic, bârfelilor. ♦ Refl. A se înclina în faţa cuiva în semn de respect, de admiraţie, de devotament, de supunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aştri) A coborî (spre apus), a apune. ♢ Expr. A se pleca spre apus = (despre persoane şi despre forţa, gloria, prestigiul lor) a fi în declin. II. Tranz. A supune unei influenţe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în faţa unei forţe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mişcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reuşească. – Lat. plicare. A pleca ≠ a sosi, a veni
pleca - PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. şi tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ♢ Expr. (Tranz.) A-şi pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-şi) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-şi) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferinţelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie faţă de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-şi) pleca urechea = a) a asculta cu atenţie, a lua în considerare; b) a da crezare vorbelor de nimic, bârfelilor. ♦ Refl. A se înclina în faţa cuiva în semn de respect, de admiraţie, de devotament, de supunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aştri) A coborî (spre apus), a apune. ♢ Expr. A se pleca spre apus = (despre persoane şi despre forţa, gloria, prestigiul lor) a fi în declin. II. Tranz. A supune unei influenţe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în faţa unei forţe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mişcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reuşească. – Lat. plicare. A pleca ≠ a sosi, a veni PLECÁ vb. v. accepta, admite, aproba, consimţi, convinge, cuceri, decide, declina, determina, face, hotărî, încuviinţa, îndupleca, îngădui, învoi, lăsa, ocupa, permite, primi, subjuga, supune.
pleca - PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. şi tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ♢ Expr. (Tranz.) A-şi pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-şi) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-şi) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferinţelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie faţă de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-şi) pleca urechea = a) a asculta cu atenţie, a lua în considerare; b) a da crezare vorbelor de nimic, bârfelilor. ♦ Refl. A se înclina în faţa cuiva în semn de respect, de admiraţie, de devotament, de supunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aştri) A coborî (spre apus), a apune. ♢ Expr. A se pleca spre apus = (despre persoane şi despre forţa, gloria, prestigiul lor) a fi în declin. II. Tranz. A supune unei influenţe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în faţa unei forţe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mişcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reuşească. – Lat. plicare. A pleca ≠ a sosi, a veni PLECÁ vb. v. accepta, admite, aproba, consimţi, convinge, cuceri, decide, declina, determina, face, hotărî, încuviinţa, îndupleca, îngădui, învoi, lăsa, ocupa, permite, primi, subjuga, supune. PLECÁ vb. I. 1. v. apleca. 2. v. povârni. 3. v. prosterna. 4. v. smeri. 5. v. apune. 6. v. preda. 7. v. ceda. 8. v. subjuga. II. 1. v. porni. 2. a se duce, a merge, a porni, (pop.) a (se) mişca, (înv. şi reg.) a păsa. (Unde ~ acum seara?) 3. v. apuca. 4. a se căra, a se duce, a se mişca. (Să ~ imediat de aici!) 5. a se retrage. (Vă rog să-mi permiteţi să ~.)
pleca - PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. şi tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ♢ Expr. (Tranz.) A-şi pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde să(-şi) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde să se odihnească. A(-şi) pleca inima = a) a da ascultare păsului, suferinţelor cuiva; b) a arăta smerenie, evlavie faţă de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-şi) pleca urechea = a) a asculta cu atenţie, a lua în considerare; b) a da crezare vorbelor de nimic, bârfelilor. ♦ Refl. A se înclina în faţa cuiva în semn de respect, de admiraţie, de devotament, de supunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pământ, a (se) răsturna. 2. Refl. (Despre aştri) A coborî (spre apus), a apune. ♢ Expr. A se pleca spre apus = (despre persoane şi despre forţa, gloria, prestigiul lor) a fi în declin. II. Tranz. A supune unei influenţe, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în faţa unei forţe, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în mişcare pentru a se îndepărta (de un loc), a părăsi pe cineva sau ceva spre a se duce în altă parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursă sportivă. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteză. Pleacă de la ideea că trebuie să reuşească. – Lat. plicare. A pleca ≠ a sosi, a veni PLECÁ vb. v. accepta, admite, aproba, consimţi, convinge, cuceri, decide, declina, determina, face, hotărî, încuviinţa, îndupleca, îngădui, învoi, lăsa, ocupa, permite, primi, subjuga, supune. PLECÁ vb. I. 1. v. apleca. 2. v. povârni. 3. v. prosterna. 4. v. smeri. 5. v. apune. 6. v. preda. 7. v. ceda. 8. v. subjuga. II. 1. v. porni. 2. a se duce, a merge, a porni, (pop.) a (se) mişca, (înv. şi reg.) a păsa. (Unde ~ acum seara?) 3. v. apuca. 4. a se căra, a se duce, a se mişca. (Să ~ imediat de aici!) 5. a se retrage. (Vă rog să-mi permiteţi să ~.) plecá vb., ind. prez. 1 sg. plec, 3 sg. şi pl. pleácă
DEX-Online-Ro.ro hosted by Okay.ro
Copyright (C) 2004-2008 DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici
Parteneri: jocuri, Matrimoniale, divertisment, director web,
Id fete, Id baieti, Jocuri strategie, harta romaniei, Jocuri cu fotbal, jocuri de gatit, Domenii .RO, Gazduire web DEX Online Ro
Web site made by fabbydesign.