Cauta un cuvant


prim - PRIM1, primuri, s.n. (Reg.) Garnitură din blană (neagră, de miel) aplicată pe marginea căciulilor, a pieptarelor, a hainelor. – Din magr. prém.

prim - PRIM1, primuri, s.n. (Reg.) Garnitură din blană (neagră, de miel) aplicată pe marginea căciulilor, a pieptarelor, a hainelor. – Din magr. prém. PRIM2, -Ă, primi, -e, num. ord. (Adesea cu valoare de adjectiv) 1. Cel dintâi (în spaţiu sau în timp); care se află la început, în fruntea unei serii; întâi, dintâi. ♢ Prima tinereţe = întâia perioadă a tinereţii, care urmează imediat copilăriei. Primă audiţie = executare a unei bucăţi pentru prima oară în faţa publicului. Prim ajutor = ajutor medical imediat, care se dă unui bolnav sau unui accidentat la faţa locului. Materie primă = material destinat prelucrării în vederea fabricării unui produs finit. ♢ Loc. adv. În primul rând (sau loc) = înainte de toate. ♦ (Cu valoare adverbiala, la f.; fam.) Mai întâi; primo. 2. Care este înaintea tuturor în privinţa însemnătăţii, a rangului, a calităţilor; important, principal. ♢ Prim amorez = actor care interpretează rolul de tânăr îndrăgostit; june prim. ♢ Loc. adj. De prim(ui) rang = de calitate superioară; excelent. ♦ (Ca element de compunere, precedând un termen care indica o funcţie sau un grad ierarhic) Pe treapta cea mai înaltă, întâiul în categoria respectivă. Prim-solist. ♢ Prim-ministru = şeful executivului; premier. ♦ (Despre instrumente, voci, instrumentişti) Care executa melodia principală, dominantă. 3. (În sintagma) Număr prim = număr divizibil numai cu unitatea sau cu el însuşi. – Din lat. primus.

prim - PRIM1, primuri, s.n. (Reg.) Garnitură din blană (neagră, de miel) aplicată pe marginea căciulilor, a pieptarelor, a hainelor. – Din magr. prém. PRIM2, -Ă, primi, -e, num. ord. (Adesea cu valoare de adjectiv) 1. Cel dintâi (în spaţiu sau în timp); care se află la început, în fruntea unei serii; întâi, dintâi. ♢ Prima tinereţe = întâia perioadă a tinereţii, care urmează imediat copilăriei. Primă audiţie = executare a unei bucăţi pentru prima oară în faţa publicului. Prim ajutor = ajutor medical imediat, care se dă unui bolnav sau unui accidentat la faţa locului. Materie primă = material destinat prelucrării în vederea fabricării unui produs finit. ♢ Loc. adv. În primul rând (sau loc) = înainte de toate. ♦ (Cu valoare adverbiala, la f.; fam.) Mai întâi; primo. 2. Care este înaintea tuturor în privinţa însemnătăţii, a rangului, a calităţilor; important, principal. ♢ Prim amorez = actor care interpretează rolul de tânăr îndrăgostit; june prim. ♢ Loc. adj. De prim(ui) rang = de calitate superioară; excelent. ♦ (Ca element de compunere, precedând un termen care indica o funcţie sau un grad ierarhic) Pe treapta cea mai înaltă, întâiul în categoria respectivă. Prim-solist. ♢ Prim-ministru = şeful executivului; premier. ♦ (Despre instrumente, voci, instrumentişti) Care executa melodia principală, dominantă. 3. (În sintagma) Număr prim = număr divizibil numai cu unitatea sau cu el însuşi. – Din lat. primus. Primultim

prim - PRIM1, primuri, s.n. (Reg.) Garnitură din blană (neagră, de miel) aplicată pe marginea căciulilor, a pieptarelor, a hainelor. – Din magr. prém. PRIM2, -Ă, primi, -e, num. ord. (Adesea cu valoare de adjectiv) 1. Cel dintâi (în spaţiu sau în timp); care se află la început, în fruntea unei serii; întâi, dintâi. ♢ Prima tinereţe = întâia perioadă a tinereţii, care urmează imediat copilăriei. Primă audiţie = executare a unei bucăţi pentru prima oară în faţa publicului. Prim ajutor = ajutor medical imediat, care se dă unui bolnav sau unui accidentat la faţa locului. Materie primă = material destinat prelucrării în vederea fabricării unui produs finit. ♢ Loc. adv. În primul rând (sau loc) = înainte de toate. ♦ (Cu valoare adverbiala, la f.; fam.) Mai întâi; primo. 2. Care este înaintea tuturor în privinţa însemnătăţii, a rangului, a calităţilor; important, principal. ♢ Prim amorez = actor care interpretează rolul de tânăr îndrăgostit; june prim. ♢ Loc. adj. De prim(ui) rang = de calitate superioară; excelent. ♦ (Ca element de compunere, precedând un termen care indica o funcţie sau un grad ierarhic) Pe treapta cea mai înaltă, întâiul în categoria respectivă. Prim-solist. ♢ Prim-ministru = şeful executivului; premier. ♦ (Despre instrumente, voci, instrumentişti) Care executa melodia principală, dominantă. 3. (În sintagma) Număr prim = număr divizibil numai cu unitatea sau cu el însuşi. – Din lat. primus. Primultim PRIM s. (reg.) primblătură. (~ aplicat pe marginea bundiţei.)

prim - PRIM1, primuri, s.n. (Reg.) Garnitură din blană (neagră, de miel) aplicată pe marginea căciulilor, a pieptarelor, a hainelor. – Din magr. prém. PRIM2, -Ă, primi, -e, num. ord. (Adesea cu valoare de adjectiv) 1. Cel dintâi (în spaţiu sau în timp); care se află la început, în fruntea unei serii; întâi, dintâi. ♢ Prima tinereţe = întâia perioadă a tinereţii, care urmează imediat copilăriei. Primă audiţie = executare a unei bucăţi pentru prima oară în faţa publicului. Prim ajutor = ajutor medical imediat, care se dă unui bolnav sau unui accidentat la faţa locului. Materie primă = material destinat prelucrării în vederea fabricării unui produs finit. ♢ Loc. adv. În primul rând (sau loc) = înainte de toate. ♦ (Cu valoare adverbiala, la f.; fam.) Mai întâi; primo. 2. Care este înaintea tuturor în privinţa însemnătăţii, a rangului, a calităţilor; important, principal. ♢ Prim amorez = actor care interpretează rolul de tânăr îndrăgostit; june prim. ♢ Loc. adj. De prim(ui) rang = de calitate superioară; excelent. ♦ (Ca element de compunere, precedând un termen care indica o funcţie sau un grad ierarhic) Pe treapta cea mai înaltă, întâiul în categoria respectivă. Prim-solist. ♢ Prim-ministru = şeful executivului; premier. ♦ (Despre instrumente, voci, instrumentişti) Care executa melodia principală, dominantă. 3. (În sintagma) Număr prim = număr divizibil numai cu unitatea sau cu el însuşi. – Din lat. primus. Primultim PRIM s. (reg.) primblătură. (~ aplicat pe marginea bundiţei.) PRIM num., adj. 1. num. (înv. şi reg.) protos. (E ~ul între judecători.) 2. adj. dintâi, întâi. (Lucrul ~ pe care vrem să-l discutăm.) 3. adj. v. originar.

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici


//