Cauta un cuvant


scurt - SCURT, -Ă, scurţi, -te, adj. adv., s.f. I. Adj. 1. (Despre obiecte) De lungime redusă. ♦ (Despre distanţe, drumuri) Care se parcurge în puţin timp (având o lungime redusă). ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde scurte. ♦ Expr. A lua (sau a ţine pe cineva) de (sau din) scurt = a trata (pe cineva) cu asprime, a supune (pe cineva) unei discipline severe. (Substantivat, f.) A trage scurta = a duce greul, a suporta consecinţe (neplăcute). ♦ Infinitiv scurt = formă de infinitiv în limba română, care poartă caracteristica conjugării. ♦ (Despre opere literare sau ştiinţifice) De proporţii reduse. ♦ (Despre vorbire) Concis, fără multe cuvinte. ♢ Loc. adv. În (sau pe) scurt = fără multe cuvinte, în puţine vorbe. ♦ Fig. Mărginit, redus. 2. (Despre părţi ale corpului) De lungime mică; (despre fiinţe) mic de statură, scund. ♢ Vedere scurtă = miopie. ♢ Expr. (A fi) scurt de vedere = (a fi) miop. A avea mână scurtă = a fi zgârcit. ♦ (Despre lucruri) Care are o înălţime mică. 3. (Despre vreme sau despre alte noţiuni temporale) Care durează puţin, care trece sau se termină repede. ♢ Silabă (sau vocală) scurtă = silabă (sau vocală) care are o durată mai mică decât durata medie. ♢ Expr. În (sau peste) scurt timp sau în scurtă vreme = în curând. II. Adv. 1. Brusc, repede. Se opreşte scurt. ♦ Fără multă vorbă; fără a admite replică, energic. I-a poruncit scurt. 2. (De) la distanţă mică; p. ext. strâns. A lega scurt. III. S.f. 1. Haină groasă, de obicei vătuită sau îmblănită, lungă până deasupra genunchilor. 2. (Pop.) Inflamare a ganglionilor de la subsuoară sau din regiunea inghinală; adenopatie axială sau inghinală. – Probabil lat. *exxcurtus (= curtus) sau din scurta (derivat regresiv).

scurt - SCURT, -Ă, scurţi, -te, adj. adv., s.f. I. Adj. 1. (Despre obiecte) De lungime redusă. ♦ (Despre distanţe, drumuri) Care se parcurge în puţin timp (având o lungime redusă). ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde scurte. ♦ Expr. A lua (sau a ţine pe cineva) de (sau din) scurt = a trata (pe cineva) cu asprime, a supune (pe cineva) unei discipline severe. (Substantivat, f.) A trage scurta = a duce greul, a suporta consecinţe (neplăcute). ♦ Infinitiv scurt = formă de infinitiv în limba română, care poartă caracteristica conjugării. ♦ (Despre opere literare sau ştiinţifice) De proporţii reduse. ♦ (Despre vorbire) Concis, fără multe cuvinte. ♢ Loc. adv. În (sau pe) scurt = fără multe cuvinte, în puţine vorbe. ♦ Fig. Mărginit, redus. 2. (Despre părţi ale corpului) De lungime mică; (despre fiinţe) mic de statură, scund. ♢ Vedere scurtă = miopie. ♢ Expr. (A fi) scurt de vedere = (a fi) miop. A avea mână scurtă = a fi zgârcit. ♦ (Despre lucruri) Care are o înălţime mică. 3. (Despre vreme sau despre alte noţiuni temporale) Care durează puţin, care trece sau se termină repede. ♢ Silabă (sau vocală) scurtă = silabă (sau vocală) care are o durată mai mică decât durata medie. ♢ Expr. În (sau peste) scurt timp sau în scurtă vreme = în curând. II. Adv. 1. Brusc, repede. Se opreşte scurt. ♦ Fără multă vorbă; fără a admite replică, energic. I-a poruncit scurt. 2. (De) la distanţă mică; p. ext. strâns. A lega scurt. III. S.f. 1. Haină groasă, de obicei vătuită sau îmblănită, lungă până deasupra genunchilor. 2. (Pop.) Inflamare a ganglionilor de la subsuoară sau din regiunea inghinală; adenopatie axială sau inghinală. – Probabil lat. *exxcurtus (= curtus) sau din scurta (derivat regresiv). Scurt ≠ lung, vast

scurt - SCURT, -Ă, scurţi, -te, adj. adv., s.f. I. Adj. 1. (Despre obiecte) De lungime redusă. ♦ (Despre distanţe, drumuri) Care se parcurge în puţin timp (având o lungime redusă). ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde scurte. ♦ Expr. A lua (sau a ţine pe cineva) de (sau din) scurt = a trata (pe cineva) cu asprime, a supune (pe cineva) unei discipline severe. (Substantivat, f.) A trage scurta = a duce greul, a suporta consecinţe (neplăcute). ♦ Infinitiv scurt = formă de infinitiv în limba română, care poartă caracteristica conjugării. ♦ (Despre opere literare sau ştiinţifice) De proporţii reduse. ♦ (Despre vorbire) Concis, fără multe cuvinte. ♢ Loc. adv. În (sau pe) scurt = fără multe cuvinte, în puţine vorbe. ♦ Fig. Mărginit, redus. 2. (Despre părţi ale corpului) De lungime mică; (despre fiinţe) mic de statură, scund. ♢ Vedere scurtă = miopie. ♢ Expr. (A fi) scurt de vedere = (a fi) miop. A avea mână scurtă = a fi zgârcit. ♦ (Despre lucruri) Care are o înălţime mică. 3. (Despre vreme sau despre alte noţiuni temporale) Care durează puţin, care trece sau se termină repede. ♢ Silabă (sau vocală) scurtă = silabă (sau vocală) care are o durată mai mică decât durata medie. ♢ Expr. În (sau peste) scurt timp sau în scurtă vreme = în curând. II. Adv. 1. Brusc, repede. Se opreşte scurt. ♦ Fără multă vorbă; fără a admite replică, energic. I-a poruncit scurt. 2. (De) la distanţă mică; p. ext. strâns. A lega scurt. III. S.f. 1. Haină groasă, de obicei vătuită sau îmblănită, lungă până deasupra genunchilor. 2. (Pop.) Inflamare a ganglionilor de la subsuoară sau din regiunea inghinală; adenopatie axială sau inghinală. – Probabil lat. *exxcurtus (= curtus) sau din scurta (derivat regresiv). Scurt ≠ lung, vast SCURT adj., adv. 1. adj. mic, redus, restrâns. (Un text ~.) 2. adj. v. concis. 3. adj. v. scund. 4. adj. mic. (Creion ~.) 5. adj. mic. (Vara noaptea-i ~.) 6. adj. v. puţin. 7. adv. strâns. (Apucă iapa ~ de căpăstru.) 8. adv. brusc, deodată, fulgerător, instantaneu, odată, repede, subit, (pop.) numai, (reg.) târla-mârla. (~ se întoarce spre el şi ...)

scurt - SCURT, -Ă, scurţi, -te, adj. adv., s.f. I. Adj. 1. (Despre obiecte) De lungime redusă. ♦ (Despre distanţe, drumuri) Care se parcurge în puţin timp (având o lungime redusă). ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde scurte. ♦ Expr. A lua (sau a ţine pe cineva) de (sau din) scurt = a trata (pe cineva) cu asprime, a supune (pe cineva) unei discipline severe. (Substantivat, f.) A trage scurta = a duce greul, a suporta consecinţe (neplăcute). ♦ Infinitiv scurt = formă de infinitiv în limba română, care poartă caracteristica conjugării. ♦ (Despre opere literare sau ştiinţifice) De proporţii reduse. ♦ (Despre vorbire) Concis, fără multe cuvinte. ♢ Loc. adv. În (sau pe) scurt = fără multe cuvinte, în puţine vorbe. ♦ Fig. Mărginit, redus. 2. (Despre părţi ale corpului) De lungime mică; (despre fiinţe) mic de statură, scund. ♢ Vedere scurtă = miopie. ♢ Expr. (A fi) scurt de vedere = (a fi) miop. A avea mână scurtă = a fi zgârcit. ♦ (Despre lucruri) Care are o înălţime mică. 3. (Despre vreme sau despre alte noţiuni temporale) Care durează puţin, care trece sau se termină repede. ♢ Silabă (sau vocală) scurtă = silabă (sau vocală) care are o durată mai mică decât durata medie. ♢ Expr. În (sau peste) scurt timp sau în scurtă vreme = în curând. II. Adv. 1. Brusc, repede. Se opreşte scurt. ♦ Fără multă vorbă; fără a admite replică, energic. I-a poruncit scurt. 2. (De) la distanţă mică; p. ext. strâns. A lega scurt. III. S.f. 1. Haină groasă, de obicei vătuită sau îmblănită, lungă până deasupra genunchilor. 2. (Pop.) Inflamare a ganglionilor de la subsuoară sau din regiunea inghinală; adenopatie axială sau inghinală. – Probabil lat. *exxcurtus (= curtus) sau din scurta (derivat regresiv). Scurt ≠ lung, vast SCURT adj., adv. 1. adj. mic, redus, restrâns. (Un text ~.) 2. adj. v. concis. 3. adj. v. scund. 4. adj. mic. (Creion ~.) 5. adj. mic. (Vara noaptea-i ~.) 6. adj. v. puţin. 7. adv. strâns. (Apucă iapa ~ de căpăstru.) 8. adv. brusc, deodată, fulgerător, instantaneu, odată, repede, subit, (pop.) numai, (reg.) târla-mârla. (~ se întoarce spre el şi ...) SCURT adj. v. încuiat, îngust, limitat, mărginit, obtuz, puţin, redus.

scurt - SCURT, -Ă, scurţi, -te, adj. adv., s.f. I. Adj. 1. (Despre obiecte) De lungime redusă. ♦ (Despre distanţe, drumuri) Care se parcurge în puţin timp (având o lungime redusă). ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde scurte. ♦ Expr. A lua (sau a ţine pe cineva) de (sau din) scurt = a trata (pe cineva) cu asprime, a supune (pe cineva) unei discipline severe. (Substantivat, f.) A trage scurta = a duce greul, a suporta consecinţe (neplăcute). ♦ Infinitiv scurt = formă de infinitiv în limba română, care poartă caracteristica conjugării. ♦ (Despre opere literare sau ştiinţifice) De proporţii reduse. ♦ (Despre vorbire) Concis, fără multe cuvinte. ♢ Loc. adv. În (sau pe) scurt = fără multe cuvinte, în puţine vorbe. ♦ Fig. Mărginit, redus. 2. (Despre părţi ale corpului) De lungime mică; (despre fiinţe) mic de statură, scund. ♢ Vedere scurtă = miopie. ♢ Expr. (A fi) scurt de vedere = (a fi) miop. A avea mână scurtă = a fi zgârcit. ♦ (Despre lucruri) Care are o înălţime mică. 3. (Despre vreme sau despre alte noţiuni temporale) Care durează puţin, care trece sau se termină repede. ♢ Silabă (sau vocală) scurtă = silabă (sau vocală) care are o durată mai mică decât durata medie. ♢ Expr. În (sau peste) scurt timp sau în scurtă vreme = în curând. II. Adv. 1. Brusc, repede. Se opreşte scurt. ♦ Fără multă vorbă; fără a admite replică, energic. I-a poruncit scurt. 2. (De) la distanţă mică; p. ext. strâns. A lega scurt. III. S.f. 1. Haină groasă, de obicei vătuită sau îmblănită, lungă până deasupra genunchilor. 2. (Pop.) Inflamare a ganglionilor de la subsuoară sau din regiunea inghinală; adenopatie axială sau inghinală. – Probabil lat. *exxcurtus (= curtus) sau din scurta (derivat regresiv). Scurt ≠ lung, vast SCURT adj., adv. 1. adj. mic, redus, restrâns. (Un text ~.) 2. adj. v. concis. 3. adj. v. scund. 4. adj. mic. (Creion ~.) 5. adj. mic. (Vara noaptea-i ~.) 6. adj. v. puţin. 7. adv. strâns. (Apucă iapa ~ de căpăstru.) 8. adv. brusc, deodată, fulgerător, instantaneu, odată, repede, subit, (pop.) numai, (reg.) târla-mârla. (~ se întoarce spre el şi ...) SCURT adj. v. încuiat, îngust, limitat, mărginit, obtuz, puţin, redus. scurt adj. m., pl. scurţi; f. sg. scúrtă, pl. scúrte

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici


//