Cauta un cuvant


singur - SÍNGUR, -Ă, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este însoţit de nimeni, fără nici un tovarăş, fără altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; părăsit. 2. Prin forţele sale, fără ajutorul, intervenţia, îndemnul, voia cuiva; din proprie iniţiativă. ♦ De la sine. 3. (Precedând substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oraş. ♦ (În construcţii negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvânt. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai plăcut. 4. (Determină subiectul sau obiectul; uneori ţine locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) însumi (însuţi, însuşi etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) în persoană. Am eu singur grijă. – Lat. singulus.

singur - SÍNGUR, -Ă, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este însoţit de nimeni, fără nici un tovarăş, fără altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; părăsit. 2. Prin forţele sale, fără ajutorul, intervenţia, îndemnul, voia cuiva; din proprie iniţiativă. ♦ De la sine. 3. (Precedând substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oraş. ♦ (În construcţii negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvânt. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai plăcut. 4. (Determină subiectul sau obiectul; uneori ţine locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) însumi (însuţi, însuşi etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) în persoană. Am eu singur grijă. – Lat. singulus. SÍNGUR adj., pron., adv. 1. adj. v. neînsoţit. 2. adj. unic, (înv.) singuratic. (~ la părinţi; a mai rămas un ~ exemplar.) 3. pron. însumi. (Eu ~ am observat aceasta.) 4. adv. v. doar. 5. adj. v. retras. 6. adj. v. stingher. 7. adj. pustiu, stingher. (A rămas ~ pe lume.) 8. adj. v. solitar. 9. adj. v. răzleţ.

singur - SÍNGUR, -Ă, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este însoţit de nimeni, fără nici un tovarăş, fără altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; părăsit. 2. Prin forţele sale, fără ajutorul, intervenţia, îndemnul, voia cuiva; din proprie iniţiativă. ♦ De la sine. 3. (Precedând substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oraş. ♦ (În construcţii negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvânt. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai plăcut. 4. (Determină subiectul sau obiectul; uneori ţine locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) însumi (însuţi, însuşi etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) în persoană. Am eu singur grijă. – Lat. singulus. SÍNGUR adj., pron., adv. 1. adj. v. neînsoţit. 2. adj. unic, (înv.) singuratic. (~ la părinţi; a mai rămas un ~ exemplar.) 3. pron. însumi. (Eu ~ am observat aceasta.) 4. adv. v. doar. 5. adj. v. retras. 6. adj. v. stingher. 7. adj. pustiu, stingher. (A rămas ~ pe lume.) 8. adj. v. solitar. 9. adj. v. răzleţ. síngur adj. m., pl. sínguri; f. sg. síngură, pl. síngure

singur - SÍNGUR, -Ă, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este însoţit de nimeni, fără nici un tovarăş, fără altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; părăsit. 2. Prin forţele sale, fără ajutorul, intervenţia, îndemnul, voia cuiva; din proprie iniţiativă. ♦ De la sine. 3. (Precedând substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oraş. ♦ (În construcţii negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvânt. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai plăcut. 4. (Determină subiectul sau obiectul; uneori ţine locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) însumi (însuţi, însuşi etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) în persoană. Am eu singur grijă. – Lat. singulus. SÍNGUR adj., pron., adv. 1. adj. v. neînsoţit. 2. adj. unic, (înv.) singuratic. (~ la părinţi; a mai rămas un ~ exemplar.) 3. pron. însumi. (Eu ~ am observat aceasta.) 4. adv. v. doar. 5. adj. v. retras. 6. adj. v. stingher. 7. adj. pustiu, stingher. (A rămas ~ pe lume.) 8. adj. v. solitar. 9. adj. v. răzleţ. síngur adj. m., pl. sínguri; f. sg. síngură, pl. síngure SÍNGUR1 adv. De la sine. Poarta se deschide ~ă. /singulus

singur - SÍNGUR, -Ă, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este însoţit de nimeni, fără nici un tovarăş, fără altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; părăsit. 2. Prin forţele sale, fără ajutorul, intervenţia, îndemnul, voia cuiva; din proprie iniţiativă. ♦ De la sine. 3. (Precedând substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oraş. ♦ (În construcţii negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvânt. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai plăcut. 4. (Determină subiectul sau obiectul; uneori ţine locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) însumi (însuţi, însuşi etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) în persoană. Am eu singur grijă. – Lat. singulus. SÍNGUR adj., pron., adv. 1. adj. v. neînsoţit. 2. adj. unic, (înv.) singuratic. (~ la părinţi; a mai rămas un ~ exemplar.) 3. pron. însumi. (Eu ~ am observat aceasta.) 4. adv. v. doar. 5. adj. v. retras. 6. adj. v. stingher. 7. adj. pustiu, stingher. (A rămas ~ pe lume.) 8. adj. v. solitar. 9. adj. v. răzleţ. síngur adj. m., pl. sínguri; f. sg. síngură, pl. síngure SÍNGUR1 adv. De la sine. Poarta se deschide ~ă. /singulus SÍNGUR2 ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care nu este însoţit de nimeni; alături de care nu este altă persoană. 2) Care este unic; într-un singur exemplar. 3) (determinând un subiect exprimat prin pronume) Care nu presupune pe nimeni altcineva. Noi ~i. /singulus

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici


//