Cauta un cuvant


spirit - SPÍRIT, spirite, s.n. I. 1. Factor ideal al existenţei (opus materiei); conştiinţă, gândire; p. ext. minte, raţiune, intelect. ♦ Inteligenţă, deşteptăciune, isteţime; capacitate de imaginaţie, fantezie. ♢ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor. ♦ (În filozofia idealistă şi în concepţiile mistico-religioase) Element considerat ca factor de bază al universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul (1). ♦ (În concepţiile religioase) Fiinţă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiţii) stafie, strigoi, fantomă. 2. Persoană considerată sub raportul capacităţii sale intelectuale sau din punctul de vedere al însuşirilor morale, de caracter etc. ♢ Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoştinţe (şi se manifestă) în foarte multe domenii. 3. (La pl.) Societatea în întregul ei, oamenii consideraţi ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. 4. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepţie împărtăşită de un grup de oameni, de o colectivitate. ♢ Loc. prep. În spiritul... = în concordanţă cu... 5. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. ♦ Sensul real a ceva. Spiritul legilor. 6. Înclinare, pornire, tendinţă care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. 7. Glumă, anecdotă, banc. II. Semn grafic în scrierea greacă, care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunţă sunetul respectiv din punctul de vedere al aspiraţiei. – Din lat. spiritus, it. spirito.

spirit - SPÍRIT, spirite, s.n. I. 1. Factor ideal al existenţei (opus materiei); conştiinţă, gândire; p. ext. minte, raţiune, intelect. ♦ Inteligenţă, deşteptăciune, isteţime; capacitate de imaginaţie, fantezie. ♢ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor. ♦ (În filozofia idealistă şi în concepţiile mistico-religioase) Element considerat ca factor de bază al universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul (1). ♦ (În concepţiile religioase) Fiinţă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiţii) stafie, strigoi, fantomă. 2. Persoană considerată sub raportul capacităţii sale intelectuale sau din punctul de vedere al însuşirilor morale, de caracter etc. ♢ Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoştinţe (şi se manifestă) în foarte multe domenii. 3. (La pl.) Societatea în întregul ei, oamenii consideraţi ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. 4. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepţie împărtăşită de un grup de oameni, de o colectivitate. ♢ Loc. prep. În spiritul... = în concordanţă cu... 5. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. ♦ Sensul real a ceva. Spiritul legilor. 6. Înclinare, pornire, tendinţă care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. 7. Glumă, anecdotă, banc. II. Semn grafic în scrierea greacă, care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunţă sunetul respectiv din punctul de vedere al aspiraţiei. – Din lat. spiritus, it. spirito. SPÍRIT s. v. aer, alcool, chip, etanol, fel, gen, manieră, mod, răsuflare, respiraţie, sens, spirt, suflare.

spirit - SPÍRIT, spirite, s.n. I. 1. Factor ideal al existenţei (opus materiei); conştiinţă, gândire; p. ext. minte, raţiune, intelect. ♦ Inteligenţă, deşteptăciune, isteţime; capacitate de imaginaţie, fantezie. ♢ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor. ♦ (În filozofia idealistă şi în concepţiile mistico-religioase) Element considerat ca factor de bază al universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul (1). ♦ (În concepţiile religioase) Fiinţă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiţii) stafie, strigoi, fantomă. 2. Persoană considerată sub raportul capacităţii sale intelectuale sau din punctul de vedere al însuşirilor morale, de caracter etc. ♢ Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoştinţe (şi se manifestă) în foarte multe domenii. 3. (La pl.) Societatea în întregul ei, oamenii consideraţi ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. 4. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepţie împărtăşită de un grup de oameni, de o colectivitate. ♢ Loc. prep. În spiritul... = în concordanţă cu... 5. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. ♦ Sensul real a ceva. Spiritul legilor. 6. Înclinare, pornire, tendinţă care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. 7. Glumă, anecdotă, banc. II. Semn grafic în scrierea greacă, care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunţă sunetul respectiv din punctul de vedere al aspiraţiei. – Din lat. spiritus, it. spirito. SPÍRIT s. v. aer, alcool, chip, etanol, fel, gen, manieră, mod, răsuflare, respiraţie, sens, spirt, suflare. SPÍRIT s. 1. v. gândire. 2. (FILOZ.) duh, suflet. (Spirit şi materie.) 3. v. suflet, (Transilv. şi Bucov.) bleasc. (I-a ieşit spiritul.) 4. v. duh. 5. v. minte. 6. deşteptăciune, v. inteligenţă. 7. suflet. (Spiritul poporului român.) 8. specific. (Spiritul limbii noastre.) 9. (la pl.) v. opinie publică. 10. duh, haz, umor, (fig.) piper, sare. (Glumă plină de spirit.) 11. v. anecdotă. 12. v. fantomă. 13. (LINGV.) spirit lin = (înv.) psili.

spirit - SPÍRIT, spirite, s.n. I. 1. Factor ideal al existenţei (opus materiei); conştiinţă, gândire; p. ext. minte, raţiune, intelect. ♦ Inteligenţă, deşteptăciune, isteţime; capacitate de imaginaţie, fantezie. ♢ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor. ♦ (În filozofia idealistă şi în concepţiile mistico-religioase) Element considerat ca factor de bază al universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul (1). ♦ (În concepţiile religioase) Fiinţă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiţii) stafie, strigoi, fantomă. 2. Persoană considerată sub raportul capacităţii sale intelectuale sau din punctul de vedere al însuşirilor morale, de caracter etc. ♢ Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoştinţe (şi se manifestă) în foarte multe domenii. 3. (La pl.) Societatea în întregul ei, oamenii consideraţi ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. 4. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepţie împărtăşită de un grup de oameni, de o colectivitate. ♢ Loc. prep. În spiritul... = în concordanţă cu... 5. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. ♦ Sensul real a ceva. Spiritul legilor. 6. Înclinare, pornire, tendinţă care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. 7. Glumă, anecdotă, banc. II. Semn grafic în scrierea greacă, care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunţă sunetul respectiv din punctul de vedere al aspiraţiei. – Din lat. spiritus, it. spirito. SPÍRIT s. v. aer, alcool, chip, etanol, fel, gen, manieră, mod, răsuflare, respiraţie, sens, spirt, suflare. SPÍRIT s. 1. v. gândire. 2. (FILOZ.) duh, suflet. (Spirit şi materie.) 3. v. suflet, (Transilv. şi Bucov.) bleasc. (I-a ieşit spiritul.) 4. v. duh. 5. v. minte. 6. deşteptăciune, v. inteligenţă. 7. suflet. (Spiritul poporului român.) 8. specific. (Spiritul limbii noastre.) 9. (la pl.) v. opinie publică. 10. duh, haz, umor, (fig.) piper, sare. (Glumă plină de spirit.) 11. v. anecdotă. 12. v. fantomă. 13. (LINGV.) spirit lin = (înv.) psili. spírit s. n., (persoane, duhuri, glume, semne grafice) pl. spírite

spirit - SPÍRIT, spirite, s.n. I. 1. Factor ideal al existenţei (opus materiei); conştiinţă, gândire; p. ext. minte, raţiune, intelect. ♦ Inteligenţă, deşteptăciune, isteţime; capacitate de imaginaţie, fantezie. ♢ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor. ♦ (În filozofia idealistă şi în concepţiile mistico-religioase) Element considerat ca factor de bază al universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul (1). ♦ (În concepţiile religioase) Fiinţă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiţii) stafie, strigoi, fantomă. 2. Persoană considerată sub raportul capacităţii sale intelectuale sau din punctul de vedere al însuşirilor morale, de caracter etc. ♢ Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoştinţe (şi se manifestă) în foarte multe domenii. 3. (La pl.) Societatea în întregul ei, oamenii consideraţi ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. 4. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepţie împărtăşită de un grup de oameni, de o colectivitate. ♢ Loc. prep. În spiritul... = în concordanţă cu... 5. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. ♦ Sensul real a ceva. Spiritul legilor. 6. Înclinare, pornire, tendinţă care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. 7. Glumă, anecdotă, banc. II. Semn grafic în scrierea greacă, care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunţă sunetul respectiv din punctul de vedere al aspiraţiei. – Din lat. spiritus, it. spirito. SPÍRIT s. v. aer, alcool, chip, etanol, fel, gen, manieră, mod, răsuflare, respiraţie, sens, spirt, suflare. SPÍRIT s. 1. v. gândire. 2. (FILOZ.) duh, suflet. (Spirit şi materie.) 3. v. suflet, (Transilv. şi Bucov.) bleasc. (I-a ieşit spiritul.) 4. v. duh. 5. v. minte. 6. deşteptăciune, v. inteligenţă. 7. suflet. (Spiritul poporului român.) 8. specific. (Spiritul limbii noastre.) 9. (la pl.) v. opinie publică. 10. duh, haz, umor, (fig.) piper, sare. (Glumă plină de spirit.) 11. v. anecdotă. 12. v. fantomă. 13. (LINGV.) spirit lin = (înv.) psili. spírit s. n., (persoane, duhuri, glume, semne grafice) pl. spírite SPÍRIT ~e n. 1) Factor ideal al existenţei, principiu imaterial interpretat ca fiind produs superior al activităţii creierului omenesc; conştiinţă; gândire; duh. 2) Rezultat al activităţii creierului omenesc; minte; raţiune; intelect. 3) Capacitate intelectuală; aptitudine de imaginare; isteţime a minţii; deşteptăciune; talent; inteligenţă. ♢ ~ inventiv ingeniozitate. (Om) cu (sau de) ~ a) (om) cu mintea ageră; b) (om) spiritual, cu umor. 4) Factură psihică şi morală; fire; caracter; natură. ~ progresist. ~ critic. ♢ ~ universal (sau enciclopedic) persoană care posedă cunoştinţe multiple în diverse domenii. Prezenţă de ~ însuşire de a se orienta imediat într-o situaţie neaşteptată. În ~ul vremii aşa cum dictează actualitatea. ~ul limbii specific prin care se caracterizează o limbă. În ~ul legii respectând legea. 5) Persoană considerată sub raportul activităţii sale intelectuale. ~e mari. 6) Modalitate de gândire sau de comportare care constituie esenţa unei persoane. 7) Opinie publică; părere a colectivităţii. 8) Factor imaterial, identificat cu divinitatea şi opus materiei; duh. 9) rel. Fiinţă imaginară, creată de fantezie, care provoacă spaimă; stafie; vedenie; nălucă; fantomă. 10) (în superstiţii) Suflet al unui mort; duh; strigoi; stafie. 11) la pl. Vorbă de duh; banc; anecdotă. ♢ A face ~e a spune glume; a glumi. /Spiritus

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici


//