Cauta un cuvant


//
structură - STRUCTÚRĂ, structuri, s.f. I. 1. Mod de organizare internă, de alcătuire a unui corp, a unui sistem; mod de asociere a componenţilor unui corp sau a unui întreg organizat, caracterizat prin forma şi dimensiunile fiecărui element component, cum şi prin aranjarea lor unul faţă de celălalt. ♦ Spec. Dispoziţie a atomilor în molecula unei substanţe. ♦ Spec. Mod de grupare a moleculelor într-un corp sau într-o substanţă minerală. 2. Mod de aşezare şi asamblare a părţilor corpului omenesc, ale corpului anumalelor, ale plantelor sau ale ţesuturilor lor. ♦ (Psih.) Factură, alcătuire, conformaţie. 3. Mod de construire a unui edificiu, a unui pod etc. 4. Mod de alcătuire a unei opere literare, muzicale etc. 5. Mod specific de organizare a elementelor constitutive ale unei limbi. II. Mod de organizare, de întocmire a societăţii din punct de vedere economic, social-politic şi cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a unei ramuri de producţie, a unui domeniu de activitate, a unei instituţii, organizaţii etc. – Din fr. structure, lat. structura.

structura - STRUCTÚRĂ, structuri, s.f. I. 1. Mod de organizare internă, de alcătuire a unui corp, a unui sistem; mod de asociere a componenţilor unui corp sau a unui întreg organizat, caracterizat prin forma şi dimensiunile fiecărui element component, cum şi prin aranjarea lor unul faţă de celălalt. ♦ Spec. Dispoziţie a atomilor în molecula unei substanţe. ♦ Spec. Mod de grupare a moleculelor într-un corp sau într-o substanţă minerală. 2. Mod de aşezare şi asamblare a părţilor corpului omenesc, ale corpului anumalelor, ale plantelor sau ale ţesuturilor lor. ♦ (Psih.) Factură, alcătuire, conformaţie. 3. Mod de construire a unui edificiu, a unui pod etc. 4. Mod de alcătuire a unei opere literare, muzicale etc. 5. Mod specific de organizare a elementelor constitutive ale unei limbi. II. Mod de organizare, de întocmire a societăţii din punct de vedere economic, social-politic şi cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a unei ramuri de producţie, a unui domeniu de activitate, a unei instituţii, organizaţii etc. – Din fr. structure, lat. structura. STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer.

structură - STRUCTÚRĂ, structuri, s.f. I. 1. Mod de organizare internă, de alcătuire a unui corp, a unui sistem; mod de asociere a componenţilor unui corp sau a unui întreg organizat, caracterizat prin forma şi dimensiunile fiecărui element component, cum şi prin aranjarea lor unul faţă de celălalt. ♦ Spec. Dispoziţie a atomilor în molecula unei substanţe. ♦ Spec. Mod de grupare a moleculelor într-un corp sau într-o substanţă minerală. 2. Mod de aşezare şi asamblare a părţilor corpului omenesc, ale corpului anumalelor, ale plantelor sau ale ţesuturilor lor. ♦ (Psih.) Factură, alcătuire, conformaţie. 3. Mod de construire a unui edificiu, a unui pod etc. 4. Mod de alcătuire a unei opere literare, muzicale etc. 5. Mod specific de organizare a elementelor constitutive ale unei limbi. II. Mod de organizare, de întocmire a societăţii din punct de vedere economic, social-politic şi cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a unei ramuri de producţie, a unui domeniu de activitate, a unei instituţii, organizaţii etc. – Din fr. structure, lat. structura. STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. STRUCTÚRĂ s. 1. v. organizare. 2. grupare. (~ moleculelor într-un corp.) 3. osatură, schelet. (~ de rezistenţă a unei construcţii.) 4. sistem. 5. v. al-cătuire. 6. alcătuire, compoziţie, economie, organizare, organizaţie, (rar) substanţă, (fig.) urzeală. (Care este ~ lucrării?) 7. v. componenţă. 8. v. configuraţie. 9. (GEOL.) structură geologică = geotectonică, tectonică; structură sticloasă v. structură vitroasă; structură vitroasă v. structură sticloasă. 10. v. conformaţie. 11. v. fire. 12. structură economică v. bază economică.

structura - STRUCTÚRĂ, structuri, s.f. I. 1. Mod de organizare internă, de alcătuire a unui corp, a unui sistem; mod de asociere a componenţilor unui corp sau a unui întreg organizat, caracterizat prin forma şi dimensiunile fiecărui element component, cum şi prin aranjarea lor unul faţă de celălalt. ♦ Spec. Dispoziţie a atomilor în molecula unei substanţe. ♦ Spec. Mod de grupare a moleculelor într-un corp sau într-o substanţă minerală. 2. Mod de aşezare şi asamblare a părţilor corpului omenesc, ale corpului anumalelor, ale plantelor sau ale ţesuturilor lor. ♦ (Psih.) Factură, alcătuire, conformaţie. 3. Mod de construire a unui edificiu, a unui pod etc. 4. Mod de alcătuire a unei opere literare, muzicale etc. 5. Mod specific de organizare a elementelor constitutive ale unei limbi. II. Mod de organizare, de întocmire a societăţii din punct de vedere economic, social-politic şi cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a unei ramuri de producţie, a unui domeniu de activitate, a unei instituţii, organizaţii etc. – Din fr. structure, lat. structura. STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. STRUCTÚRĂ s. 1. v. organizare. 2. grupare. (~ moleculelor într-un corp.) 3. osatură, schelet. (~ de rezistenţă a unei construcţii.) 4. sistem. 5. v. al-cătuire. 6. alcătuire, compoziţie, economie, organizare, organizaţie, (rar) substanţă, (fig.) urzeală. (Care este ~ lucrării?) 7. v. componenţă. 8. v. configuraţie. 9. (GEOL.) structură geologică = geotectonică, tectonică; structură sticloasă v. structură vitroasă; structură vitroasă v. structură sticloasă. 10. v. conformaţie. 11. v. fire. 12. structură economică v. bază economică. STRUCTURÁ vb. 1. v. organiza. 2. v. configura.

structura - STRUCTÚRĂ, structuri, s.f. I. 1. Mod de organizare internă, de alcătuire a unui corp, a unui sistem; mod de asociere a componenţilor unui corp sau a unui întreg organizat, caracterizat prin forma şi dimensiunile fiecărui element component, cum şi prin aranjarea lor unul faţă de celălalt. ♦ Spec. Dispoziţie a atomilor în molecula unei substanţe. ♦ Spec. Mod de grupare a moleculelor într-un corp sau într-o substanţă minerală. 2. Mod de aşezare şi asamblare a părţilor corpului omenesc, ale corpului anumalelor, ale plantelor sau ale ţesuturilor lor. ♦ (Psih.) Factură, alcătuire, conformaţie. 3. Mod de construire a unui edificiu, a unui pod etc. 4. Mod de alcătuire a unei opere literare, muzicale etc. 5. Mod specific de organizare a elementelor constitutive ale unei limbi. II. Mod de organizare, de întocmire a societăţii din punct de vedere economic, social-politic şi cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a unei ramuri de producţie, a unui domeniu de activitate, a unei instituţii, organizaţii etc. – Din fr. structure, lat. structura. STRUCTURÁ, structurez, vb. I. Tranz. A organiza ceva, a da o anumită structură. – Din fr. structurer. STRUCTÚRĂ s. 1. v. organizare. 2. grupare. (~ moleculelor într-un corp.) 3. osatură, schelet. (~ de rezistenţă a unei construcţii.) 4. sistem. 5. v. al-cătuire. 6. alcătuire, compoziţie, economie, organizare, organizaţie, (rar) substanţă, (fig.) urzeală. (Care este ~ lucrării?) 7. v. componenţă. 8. v. configuraţie. 9. (GEOL.) structură geologică = geotectonică, tectonică; structură sticloasă v. structură vitroasă; structură vitroasă v. structură sticloasă. 10. v. conformaţie. 11. v. fire. 12. structură economică v. bază economică. STRUCTURÁ vb. 1. v. organiza. 2. v. configura. structurá vb., ind. prez. 1 sg. structuréz, 3 sg. şi pl. structureáză

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici

//