Cauta un cuvant


//
uita - UITÁ, uit, vb. I. I. 1. Tranz. şi intranz. A pierde din memorie (momentan sau pentru totdeauna), a nu-şi (mai) aduce aminte, a nu (mai) ţine minte. ♢ Expr. (Fam.) A şti cât au uitat alţii = a nu şti (mai) nimic. 2. Tranz. şi intranz. A înceta să se preocupe, să se gândească la cineva sau ceva, a deveni indiferent faţă de o persoană sau de un obiect (drag); a se dezinteresa. ♦ A scăpa din vedere, a omite; a nu ţine seama de... 3. Tranz. A se comporta ca şi cum a încetat să se gândească la ceva, a trece sub tăcere, a nu da urmare. 4. Tranz. A lăsa undeva (din distracţie, din nebăgare de seamă) ceva sau pe cineva care trebuie luat; a nu lua cu sine. II. Refl. A-şi îndrepta privirea spre cineva sau ceva pentru a vedea, a cerceta, a observa; a privi. ♢ Expr. A se uita în gura cuiva = a fi atent la ce spune cineva, a da ascultare (în mod mecanic) sfaturilor cuiva. A nu se uita la cineva = a nu iubi pe cineva, a nu ţine la cineva; a refuza orice relaţii cu cineva. ♦ (La imperativ, cu valoare de interjecţie, în forma uite) Iată! iacă! vezi! ♦ A băga de seamă, a avea în vedere, a da atenţie; a lua în considerare. [Imper. şi: (II) uite !] – Lat. * oblitare (< oblitus).

uita - UITÁ, uit, vb. I. I. 1. Tranz. şi intranz. A pierde din memorie (momentan sau pentru totdeauna), a nu-şi (mai) aduce aminte, a nu (mai) ţine minte. ♢ Expr. (Fam.) A şti cât au uitat alţii = a nu şti (mai) nimic. 2. Tranz. şi intranz. A înceta să se preocupe, să se gândească la cineva sau ceva, a deveni indiferent faţă de o persoană sau de un obiect (drag); a se dezinteresa. ♦ A scăpa din vedere, a omite; a nu ţine seama de... 3. Tranz. A se comporta ca şi cum a încetat să se gândească la ceva, a trece sub tăcere, a nu da urmare. 4. Tranz. A lăsa undeva (din distracţie, din nebăgare de seamă) ceva sau pe cineva care trebuie luat; a nu lua cu sine. II. Refl. A-şi îndrepta privirea spre cineva sau ceva pentru a vedea, a cerceta, a observa; a privi. ♢ Expr. A se uita în gura cuiva = a fi atent la ce spune cineva, a da ascultare (în mod mecanic) sfaturilor cuiva. A nu se uita la cineva = a nu iubi pe cineva, a nu ţine la cineva; a refuza orice relaţii cu cineva. ♦ (La imperativ, cu valoare de interjecţie, în forma uite) Iată! iacă! vezi! ♦ A băga de seamă, a avea în vedere, a da atenţie; a lua în considerare. [Imper. şi: (II) uite !] – Lat. * oblitare (< oblitus). A uita ≠ a memora, a memoriza

uita - UITÁ, uit, vb. I. I. 1. Tranz. şi intranz. A pierde din memorie (momentan sau pentru totdeauna), a nu-şi (mai) aduce aminte, a nu (mai) ţine minte. ♢ Expr. (Fam.) A şti cât au uitat alţii = a nu şti (mai) nimic. 2. Tranz. şi intranz. A înceta să se preocupe, să se gândească la cineva sau ceva, a deveni indiferent faţă de o persoană sau de un obiect (drag); a se dezinteresa. ♦ A scăpa din vedere, a omite; a nu ţine seama de... 3. Tranz. A se comporta ca şi cum a încetat să se gândească la ceva, a trece sub tăcere, a nu da urmare. 4. Tranz. A lăsa undeva (din distracţie, din nebăgare de seamă) ceva sau pe cineva care trebuie luat; a nu lua cu sine. II. Refl. A-şi îndrepta privirea spre cineva sau ceva pentru a vedea, a cerceta, a observa; a privi. ♢ Expr. A se uita în gura cuiva = a fi atent la ce spune cineva, a da ascultare (în mod mecanic) sfaturilor cuiva. A nu se uita la cineva = a nu iubi pe cineva, a nu ţine la cineva; a refuza orice relaţii cu cineva. ♦ (La imperativ, cu valoare de interjecţie, în forma uite) Iată! iacă! vezi! ♦ A băga de seamă, a avea în vedere, a da atenţie; a lua în considerare. [Imper. şi: (II) uite !] – Lat. * oblitare (< oblitus). A uita ≠ a memora, a memoriza UITÁ vb. I. 1. (Olt. şi Ban.) a zăuita. (Am ~ ce doream să-ţi spun.) 2. v. neglija. 3. a lăsa. (Şi-a ~ ochelarii acasă.) II. 1. v. privi. 2. a se privi, (pop.) a se căuta. (Se ~ în oglindă.) 3. v. vedea.

uita - UITÁ, uit, vb. I. I. 1. Tranz. şi intranz. A pierde din memorie (momentan sau pentru totdeauna), a nu-şi (mai) aduce aminte, a nu (mai) ţine minte. ♢ Expr. (Fam.) A şti cât au uitat alţii = a nu şti (mai) nimic. 2. Tranz. şi intranz. A înceta să se preocupe, să se gândească la cineva sau ceva, a deveni indiferent faţă de o persoană sau de un obiect (drag); a se dezinteresa. ♦ A scăpa din vedere, a omite; a nu ţine seama de... 3. Tranz. A se comporta ca şi cum a încetat să se gândească la ceva, a trece sub tăcere, a nu da urmare. 4. Tranz. A lăsa undeva (din distracţie, din nebăgare de seamă) ceva sau pe cineva care trebuie luat; a nu lua cu sine. II. Refl. A-şi îndrepta privirea spre cineva sau ceva pentru a vedea, a cerceta, a observa; a privi. ♢ Expr. A se uita în gura cuiva = a fi atent la ce spune cineva, a da ascultare (în mod mecanic) sfaturilor cuiva. A nu se uita la cineva = a nu iubi pe cineva, a nu ţine la cineva; a refuza orice relaţii cu cineva. ♦ (La imperativ, cu valoare de interjecţie, în forma uite) Iată! iacă! vezi! ♦ A băga de seamă, a avea în vedere, a da atenţie; a lua în considerare. [Imper. şi: (II) uite !] – Lat. * oblitare (< oblitus). A uita ≠ a memora, a memoriza UITÁ vb. I. 1. (Olt. şi Ban.) a zăuita. (Am ~ ce doream să-ţi spun.) 2. v. neglija. 3. a lăsa. (Şi-a ~ ochelarii acasă.) II. 1. v. privi. 2. a se privi, (pop.) a se căuta. (Se ~ în oglindă.) 3. v. vedea. uitá vb., ind. prez. 1 sg. uit, 3 sg. şi pl. úită; imper. 2 sg. (dă uitării) úită, (priveşte) úită-te/úite

uita - UITÁ, uit, vb. I. I. 1. Tranz. şi intranz. A pierde din memorie (momentan sau pentru totdeauna), a nu-şi (mai) aduce aminte, a nu (mai) ţine minte. ♢ Expr. (Fam.) A şti cât au uitat alţii = a nu şti (mai) nimic. 2. Tranz. şi intranz. A înceta să se preocupe, să se gândească la cineva sau ceva, a deveni indiferent faţă de o persoană sau de un obiect (drag); a se dezinteresa. ♦ A scăpa din vedere, a omite; a nu ţine seama de... 3. Tranz. A se comporta ca şi cum a încetat să se gândească la ceva, a trece sub tăcere, a nu da urmare. 4. Tranz. A lăsa undeva (din distracţie, din nebăgare de seamă) ceva sau pe cineva care trebuie luat; a nu lua cu sine. II. Refl. A-şi îndrepta privirea spre cineva sau ceva pentru a vedea, a cerceta, a observa; a privi. ♢ Expr. A se uita în gura cuiva = a fi atent la ce spune cineva, a da ascultare (în mod mecanic) sfaturilor cuiva. A nu se uita la cineva = a nu iubi pe cineva, a nu ţine la cineva; a refuza orice relaţii cu cineva. ♦ (La imperativ, cu valoare de interjecţie, în forma uite) Iată! iacă! vezi! ♦ A băga de seamă, a avea în vedere, a da atenţie; a lua în considerare. [Imper. şi: (II) uite !] – Lat. * oblitare (< oblitus). A uita ≠ a memora, a memoriza UITÁ vb. I. 1. (Olt. şi Ban.) a zăuita. (Am ~ ce doream să-ţi spun.) 2. v. neglija. 3. a lăsa. (Şi-a ~ ochelarii acasă.) II. 1. v. privi. 2. a se privi, (pop.) a se căuta. (Se ~ în oglindă.) 3. v. vedea. uitá vb., ind. prez. 1 sg. uit, 3 sg. şi pl. úită; imper. 2 sg. (dă uitării) úită, (priveşte) úită-te/úite A UITÁ uit 1. tranz. 1) A pierde din memorie; a nu-şi aminti. ~ să scrie o scrisoare. ♢ ~ pe ce lume trăieşte a pierde simţul realităţii. 2) A trata cu indiferenţă; a neglija. ~ prietenii. ♢ Nu-mă-uita plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile ei mici, albe sau albastre; miozotis. 3) A face să dispară din memorie. ♢ A (nu) ~ cuiva ceva a (nu) păstra gânduri de răzbunare. 4) A scăpa din vedere. Au uitat să-l înscrie în listă. 5) (obiecte sau fiinţe ce trebuiau luate cu sine) A lăsa din nebăgare de seamă (fiind grăbit). ~ banii. 2. intranz. (urmat de un comple-ment indirect cu prepoziţia de) A înceta de a se mai interesa (de ceva). ~ de distracţii. /oblitare

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici

//