Cauta un cuvant


//
unul - ÚNUL, ÚNA, unii, unele, pron. nehot. 1. (Ţine locul unui substantiv, fără a da o indicaţie precisă asupra obiectului) Să cântăm una de jale. * Expr. Asta-i încă una! sau asta încă-i una! exclamaţie de mirare (faţă de comunicarea unui fapt surprinzător sau neobişnuit) sau de nemulţumire (în legătură cu o întâmplare neplăcută). ♢ (În alternanţă cu „altul“ sau cu sine însuşi) Unul are ureche muzicală, unul are glas frumos. ♢ (În corelaţie cu „altul“, exprimă un raport de reciprocitate) Îşi luară ziua bună unul de la altul. ♦ Cineva; oarecare. ♢ (Cu determinări care indică mai precis sensul substantivelor înlocuite) Deveni una din cele mai frumoase provincii. ♢ (Cu nuanţă peiorativă, folosit de obicei pe lângă nume de persoană) Unu', Iorgu Badea. ♦ (În alternanţă cu „altul“) Primul, întâiul. 2. (La pl.) O parte din... ♦ (Adjectival) Nişte, anumiţi. 3. (Cu formă feminină şi valoare neutră) Ceva. A-şi pune una în gând. * Expr. (Cu) una cu alta = compensându-se (împreună). [Gen.-dat. sg. unuia, uneia, pl. unora] – Din unu, una.

unul - ÚNUL, ÚNA, unii, unele, pron. nehot. 1. (Ţine locul unui substantiv, fără a da o indicaţie precisă asupra obiectului) Să cântăm una de jale. * Expr. Asta-i încă una! sau asta încă-i una! exclamaţie de mirare (faţă de comunicarea unui fapt surprinzător sau neobişnuit) sau de nemulţumire (în legătură cu o întâmplare neplăcută). ♢ (În alternanţă cu „altul“ sau cu sine însuşi) Unul are ureche muzicală, unul are glas frumos. ♢ (În corelaţie cu „altul“, exprimă un raport de reciprocitate) Îşi luară ziua bună unul de la altul. ♦ Cineva; oarecare. ♢ (Cu determinări care indică mai precis sensul substantivelor înlocuite) Deveni una din cele mai frumoase provincii. ♢ (Cu nuanţă peiorativă, folosit de obicei pe lângă nume de persoană) Unu', Iorgu Badea. ♦ (În alternanţă cu „altul“) Primul, întâiul. 2. (La pl.) O parte din... ♦ (Adjectival) Nişte, anumiţi. 3. (Cu formă feminină şi valoare neutră) Ceva. A-şi pune una în gând. * Expr. (Cu) una cu alta = compensându-se (împreună). [Gen.-dat. sg. unuia, uneia, pl. unora] – Din unu, una. UNUL pron. careva, cineva, oarecare, vreunul, (pop.) cinevaşileă, (înv. şi reg.) oarecine, oareşicine, (înv.) cinevaşi, neştine. (~ dintre ei a întârziat.)

unul - ÚNUL, ÚNA, unii, unele, pron. nehot. 1. (Ţine locul unui substantiv, fără a da o indicaţie precisă asupra obiectului) Să cântăm una de jale. * Expr. Asta-i încă una! sau asta încă-i una! exclamaţie de mirare (faţă de comunicarea unui fapt surprinzător sau neobişnuit) sau de nemulţumire (în legătură cu o întâmplare neplăcută). ♢ (În alternanţă cu „altul“ sau cu sine însuşi) Unul are ureche muzicală, unul are glas frumos. ♢ (În corelaţie cu „altul“, exprimă un raport de reciprocitate) Îşi luară ziua bună unul de la altul. ♦ Cineva; oarecare. ♢ (Cu determinări care indică mai precis sensul substantivelor înlocuite) Deveni una din cele mai frumoase provincii. ♢ (Cu nuanţă peiorativă, folosit de obicei pe lângă nume de persoană) Unu', Iorgu Badea. ♦ (În alternanţă cu „altul“) Primul, întâiul. 2. (La pl.) O parte din... ♦ (Adjectival) Nişte, anumiţi. 3. (Cu formă feminină şi valoare neutră) Ceva. A-şi pune una în gând. * Expr. (Cu) una cu alta = compensându-se (împreună). [Gen.-dat. sg. unuia, uneia, pl. unora] – Din unu, una. UNUL pron. careva, cineva, oarecare, vreunul, (pop.) cinevaşileă, (înv. şi reg.) oarecine, oareşicine, (înv.) cinevaşi, neştine. (~ dintre ei a întârziat.) únul pr. m., g.-d. únuia, pl. únii; f. sg. úna, g.-d. úneia, pl. únele, g.-d. m. şi f. února

unul - ÚNUL, ÚNA, unii, unele, pron. nehot. 1. (Ţine locul unui substantiv, fără a da o indicaţie precisă asupra obiectului) Să cântăm una de jale. * Expr. Asta-i încă una! sau asta încă-i una! exclamaţie de mirare (faţă de comunicarea unui fapt surprinzător sau neobişnuit) sau de nemulţumire (în legătură cu o întâmplare neplăcută). ♢ (În alternanţă cu „altul“ sau cu sine însuşi) Unul are ureche muzicală, unul are glas frumos. ♢ (În corelaţie cu „altul“, exprimă un raport de reciprocitate) Îşi luară ziua bună unul de la altul. ♦ Cineva; oarecare. ♢ (Cu determinări care indică mai precis sensul substantivelor înlocuite) Deveni una din cele mai frumoase provincii. ♢ (Cu nuanţă peiorativă, folosit de obicei pe lângă nume de persoană) Unu', Iorgu Badea. ♦ (În alternanţă cu „altul“) Primul, întâiul. 2. (La pl.) O parte din... ♦ (Adjectival) Nişte, anumiţi. 3. (Cu formă feminină şi valoare neutră) Ceva. A-şi pune una în gând. * Expr. (Cu) una cu alta = compensându-se (împreună). [Gen.-dat. sg. unuia, uneia, pl. unora] – Din unu, una. UNUL pron. careva, cineva, oarecare, vreunul, (pop.) cinevaşileă, (înv. şi reg.) oarecine, oareşicine, (înv.) cinevaşi, neştine. (~ dintre ei a întârziat.) únul pr. m., g.-d. únuia, pl. únii; f. sg. úna, g.-d. úneia, pl. únele, g.-d. m. şi f. února ÚNUL úna (únii, únele) pron. nehot. 1) la sing. Cineva. 2) la pl. O parte din. ♢ ~ mai bun (frumos, deştept etc.) decât altul toţi la fel de buni (frumoşi, deştepţi etc.). ~ ca ~ (sau ~ ca altul) fără deosebire; deopotrivă. Până una-alta între timp. A da toate pe una a supune întreaga activitate unui singur scop. A şti (sau a o ţine) una şi bună a persista într-o opinie. /
unul - ÚNUL, ÚNA, unii, unele, pron. nehot. 1. (Ţine locul unui substantiv, fără a da o indicaţie precisă asupra obiectului) Să cântăm una de jale. * Expr. Asta-i încă una! sau asta încă-i una! exclamaţie de mirare (faţă de comunicarea unui fapt surprinzător sau neobişnuit) sau de nemulţumire (în legătură cu o întâmplare neplăcută). ♢ (În alternanţă cu „altul“ sau cu sine însuşi) Unul are ureche muzicală, unul are glas frumos. ♢ (În corelaţie cu „altul“, exprimă un raport de reciprocitate) Îşi luară ziua bună unul de la altul. ♦ Cineva; oarecare. ♢ (Cu determinări care indică mai precis sensul substantivelor înlocuite) Deveni una din cele mai frumoase provincii. ♢ (Cu nuanţă peiorativă, folosit de obicei pe lângă nume de persoană) Unu', Iorgu Badea. ♦ (În alternanţă cu „altul“) Primul, întâiul. 2. (La pl.) O parte din... ♦ (Adjectival) Nişte, anumiţi. 3. (Cu formă feminină şi valoare neutră) Ceva. A-şi pune una în gând. * Expr. (Cu) una cu alta = compensându-se (împreună). [Gen.-dat. sg. unuia, uneia, pl. unora] – Din unu, una. UNUL pron. careva, cineva, oarecare, vreunul, (pop.) cinevaşileă, (înv. şi reg.) oarecine, oareşicine, (înv.) cinevaşi, neştine. (~ dintre ei a întârziat.) únul pr. m., g.-d. únuia, pl. únii; f. sg. úna, g.-d. úneia, pl. únele, g.-d. m. şi f. února ÚNUL úna (únii, únele) pron. nehot. 1) la sing. Cineva. 2) la pl. O parte din. ♢ ~ mai bun (frumos, deştept etc.) decât altul toţi la fel de buni (frumoşi, deştepţi etc.). ~ ca ~ (sau ~ ca altul) fără deosebire; deopotrivă. Până una-alta între timp. A da toate pe una a supune întreaga activitate unui singur scop. A şti (sau a o ţine) una şi bună a persista într-o opinie. /Unul dintre putinele (daca nu un icul)cuvinte din limba romana care contine 5 consoane consecutive oPTSPRezece

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici

//