Cauta un cuvant


urma - URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. şi intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoţi. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acţiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe drumul apucat. ♦ Tranz. şi intranz. A respecta o anumită indicaţie primită, a se conduce după..., a proceda conform cu...; a se conforma. 3. Tranz. şi intranz. A frecventa o formă de învăţământ. 4. Tranz. şi intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-şi avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. şi intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.

urmă - URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. şi intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoţi. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acţiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe drumul apucat. ♦ Tranz. şi intranz. A respecta o anumită indicaţie primită, a se conduce după..., a proceda conform cu...; a se conforma. 3. Tranz. şi intranz. A frecventa o formă de învăţământ. 4. Tranz. şi intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-şi avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. şi intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă. ÚRMĂ, urme, s.f. 1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc. ♢ Loc. prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecinţă a... ♢ Loc. vb. A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări. ♢ Expr. A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a avea calităţile, defectele, apucăturile, comportarea (bună sau rea a) cuiva, a semăna cu cineva (în comportare); a imita pe cineva. A pierde (sau a nu mai şti, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai şti nimic despre cineva. Nici urmă sau fără urmă (de) ... = deloc, nici un pic. A da de (sau a găsi) urma (sau urmele) cuiva = a obţine unele date cu privire la o persoană pe care o caută. 2. Punct sau stadiu final; sfârşit. ♢ Loc. adj. Din (sau de pe) urmă = a) de la sfârşit, ultim; b) precedent. Din urmă = a) din spate, dindărăt; b) de la locul unde a rămas. ♢ Loc. adv. În urmă = a) în spate, îndărăt; b) mai târziu, apoi; c) mai de mult. Pe urmă = mai târziu, ulterior. (Până) la urmă = la sfârşit de tot. În cele din (sau de pe) urmă = la sfârşitul unui şir, unei succesiuni; în sfârşit. ♦ Loc. prep. În urma... = a) în spatele, după..., la sfârşitul...; b) drept urmare, datorită... De pe urma... = după moartea cuiva, drept moştenire de la cineva. ♢ Expr. A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alţii pe drum sau în activitate, în muncă. A fi (sau a merge, a rămâne) în urmă = (despre ceas) a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială. La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie. ♦ (Înv.) Urmare, consecinţă, rezultat. 3. (Mat.) Punct în care o dreaptă intersectează o anumită suprafaţă. ♦ Dreaptă de-a lungul căreia o suprafaţă intersectează altă suprafaţă. – Lat. *orma.

urma - URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. şi intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoţi. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acţiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe drumul apucat. ♦ Tranz. şi intranz. A respecta o anumită indicaţie primită, a se conduce după..., a proceda conform cu...; a se conforma. 3. Tranz. şi intranz. A frecventa o formă de învăţământ. 4. Tranz. şi intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-şi avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. şi intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă. ÚRMĂ, urme, s.f. 1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc. ♢ Loc. prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecinţă a... ♢ Loc. vb. A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări. ♢ Expr. A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a avea calităţile, defectele, apucăturile, comportarea (bună sau rea a) cuiva, a semăna cu cineva (în comportare); a imita pe cineva. A pierde (sau a nu mai şti, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai şti nimic despre cineva. Nici urmă sau fără urmă (de) ... = deloc, nici un pic. A da de (sau a găsi) urma (sau urmele) cuiva = a obţine unele date cu privire la o persoană pe care o caută. 2. Punct sau stadiu final; sfârşit. ♢ Loc. adj. Din (sau de pe) urmă = a) de la sfârşit, ultim; b) precedent. Din urmă = a) din spate, dindărăt; b) de la locul unde a rămas. ♢ Loc. adv. În urmă = a) în spate, îndărăt; b) mai târziu, apoi; c) mai de mult. Pe urmă = mai târziu, ulterior. (Până) la urmă = la sfârşit de tot. În cele din (sau de pe) urmă = la sfârşitul unui şir, unei succesiuni; în sfârşit. ♦ Loc. prep. În urma... = a) în spatele, după..., la sfârşitul...; b) drept urmare, datorită... De pe urma... = după moartea cuiva, drept moştenire de la cineva. ♢ Expr. A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alţii pe drum sau în activitate, în muncă. A fi (sau a merge, a rămâne) în urmă = (despre ceas) a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială. La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie. ♦ (Înv.) Urmare, consecinţă, rezultat. 3. (Mat.) Punct în care o dreaptă intersectează o anumită suprafaţă. ♦ Dreaptă de-a lungul căreia o suprafaţă intersectează altă suprafaţă. – Lat. *orma. A urma ≠ a preceda

urmă - URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. şi intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoţi. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acţiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe drumul apucat. ♦ Tranz. şi intranz. A respecta o anumită indicaţie primită, a se conduce după..., a proceda conform cu...; a se conforma. 3. Tranz. şi intranz. A frecventa o formă de învăţământ. 4. Tranz. şi intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-şi avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. şi intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă. ÚRMĂ, urme, s.f. 1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc. ♢ Loc. prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecinţă a... ♢ Loc. vb. A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări. ♢ Expr. A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a avea calităţile, defectele, apucăturile, comportarea (bună sau rea a) cuiva, a semăna cu cineva (în comportare); a imita pe cineva. A pierde (sau a nu mai şti, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai şti nimic despre cineva. Nici urmă sau fără urmă (de) ... = deloc, nici un pic. A da de (sau a găsi) urma (sau urmele) cuiva = a obţine unele date cu privire la o persoană pe care o caută. 2. Punct sau stadiu final; sfârşit. ♢ Loc. adj. Din (sau de pe) urmă = a) de la sfârşit, ultim; b) precedent. Din urmă = a) din spate, dindărăt; b) de la locul unde a rămas. ♢ Loc. adv. În urmă = a) în spate, îndărăt; b) mai târziu, apoi; c) mai de mult. Pe urmă = mai târziu, ulterior. (Până) la urmă = la sfârşit de tot. În cele din (sau de pe) urmă = la sfârşitul unui şir, unei succesiuni; în sfârşit. ♦ Loc. prep. În urma... = a) în spatele, după..., la sfârşitul...; b) drept urmare, datorită... De pe urma... = după moartea cuiva, drept moştenire de la cineva. ♢ Expr. A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alţii pe drum sau în activitate, în muncă. A fi (sau a merge, a rămâne) în urmă = (despre ceas) a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială. La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie. ♦ (Înv.) Urmare, consecinţă, rezultat. 3. (Mat.) Punct în care o dreaptă intersectează o anumită suprafaţă. ♦ Dreaptă de-a lungul căreia o suprafaţă intersectează altă suprafaţă. – Lat. *orma. A urma ≠ a preceda ÚRMĂ s. v. consecinţă, efect, repercusiune, rezultat, urmare.

urmă - URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. şi intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoţi. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acţiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe drumul apucat. ♦ Tranz. şi intranz. A respecta o anumită indicaţie primită, a se conduce după..., a proceda conform cu...; a se conforma. 3. Tranz. şi intranz. A frecventa o formă de învăţământ. 4. Tranz. şi intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-şi avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. şi intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă. ÚRMĂ, urme, s.f. 1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc. ♢ Loc. prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecinţă a... ♢ Loc. vb. A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări. ♢ Expr. A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a avea calităţile, defectele, apucăturile, comportarea (bună sau rea a) cuiva, a semăna cu cineva (în comportare); a imita pe cineva. A pierde (sau a nu mai şti, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai şti nimic despre cineva. Nici urmă sau fără urmă (de) ... = deloc, nici un pic. A da de (sau a găsi) urma (sau urmele) cuiva = a obţine unele date cu privire la o persoană pe care o caută. 2. Punct sau stadiu final; sfârşit. ♢ Loc. adj. Din (sau de pe) urmă = a) de la sfârşit, ultim; b) precedent. Din urmă = a) din spate, dindărăt; b) de la locul unde a rămas. ♢ Loc. adv. În urmă = a) în spate, îndărăt; b) mai târziu, apoi; c) mai de mult. Pe urmă = mai târziu, ulterior. (Până) la urmă = la sfârşit de tot. În cele din (sau de pe) urmă = la sfârşitul unui şir, unei succesiuni; în sfârşit. ♦ Loc. prep. În urma... = a) în spatele, după..., la sfârşitul...; b) drept urmare, datorită... De pe urma... = după moartea cuiva, drept moştenire de la cineva. ♢ Expr. A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alţii pe drum sau în activitate, în muncă. A fi (sau a merge, a rămâne) în urmă = (despre ceas) a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială. La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie. ♦ (Înv.) Urmare, consecinţă, rezultat. 3. (Mat.) Punct în care o dreaptă intersectează o anumită suprafaţă. ♦ Dreaptă de-a lungul căreia o suprafaţă intersectează altă suprafaţă. – Lat. *orma. A urma ≠ a preceda ÚRMĂ s. v. consecinţă, efect, repercusiune, rezultat, urmare. ÚRMĂ s. 1. (fig.) pistă. (Se află pe o ~ falsă.) 2. întipărire, tipar, (fig.) amprentă. (Picioarele lăsau ~e adânci în noroi.) 3. v. dâră. 4. v. relicvă. 5. semn. 6. v. cicatrice. 7. (fig.) umbră. (Nici o ~ de tristeţe.) 8. v. sfârşit.

//
Copyright (C) DEX online. Copierea definiţiilor este permisă sub licenţa GPL, cu condiţia păstrării acestei note. Detalii aici


//